Poftiţi (la) “Chez Marie!”

Veronica Guzun

13 September 2010

Trebuie să încep neapărat cu această informaţie: “Chez Marie” este unul din localurile Bucureştilor unde, pentru a găsi loc, ai nevoie de rezervare, chiar dacă este luni! (Pont: dar şi dacă se întâmplă să vii neanunţat, Maria Popa este o gazdă adorabilă, care face ce face, şi mai strecoară o măsuţă pentru doi uituci îndrăgostiţi, fiindcă “oamenii buni încap oriunde”.)

Gazdei îi plac oamenii fericiţi şi încearcă să le aducă la masă, risipită în varii forme, gusturi şi arome, şi plăcerea de-a mânca şi a bea într-o atmosferă fără altă pretenţie decât aceea de-a topi toate grijile cotidiene. Nu, nu-ţi trebuie tuxedo ori rochie de cocktail, decât dacă eşti invitat la o petrecere privată cu dress code anunţat, pentru că se organizează aici şi astfel de evenimente. Altfel, singura eticheta valabilă e cea a bunului simţ. De aceea poţi vedea copii jucându-se fără să deranjeze pe lângă mesele părinţilor, tineri în blugi, domni în costum sau mai puţin protocolar îmbrăcaţi, doamne în ţinute casual, office ori smart. Toţi în aceeaşi încăpere, inspirat compartimentată, încât creează deopotrivă senzaţia de separeu şi de ne-izolare. În care “merge” şi un televizor, curge şi o muzică în surdină, se poartă şi conversaţii fără să fii nevoit să le afli subiectele, iar aglomeraţia deranjează tot atât cât ar face-o şi acasă, la o petrecere de familie.

“Acasă la Maria” ar fi numele românesc al localului, mai degrabă un bistro peste această clasă din multe puncte de vedere. Iar Maria Popa este imaginea şi sufletul acestui loc ce ar putea fi strămutat cu acelaşi succes în orice colţ de lume în care sunt apreciate tihna mesei, gustul bucatelor şi prezenţa discretă a gazdei. Discretă în sensul tratării fiecărui client cu acea doză de atenţie cât să-l facă să se simtă bine venit şi servit comme il faut. Maria e înaltă, jovială, bonom vorbăreaţă şi plinuţă, atât cât îi stă bine unei femei care toată viaţa a avut ca pasiune gătitul. Un coc lejer, din care lipsesc doar beţişoarele, te-ar putea face să crezi că a servit cândva la masa împăratului Japoniei. Dar nu, Maria şi-a petrecut din cei peste 30 de ani de meserie, mai bine de 20, în slujba MS Regina Angliei. Aşa îi place să spună. Adică a gătit pentru toţi ambasadorii Marii Britanii la Bucureşti, şi nu numai. Pentru că adesea, încântaţi de talentul Mariei, ambasadorii altor tări o cereau cu împrumut pentru câte un eveniment simandicos, ca pe o mare favoare.  Aşa se explică poate şi exigenţele Mariei legate de servirea clienţilor. Dar apretul diplomatic se înmoaie la căldura pe care o răspândeşte personajul ieşit parcă din cărţile cu basme – o zână, fireşte, cu multe baghete magice.

Prima baghetă a folosit-o când a ales viitorul amplasament al acestui cochet lăcaş destinat răsfăţului culinar. Locul prietenos de astăzi a căpătat contur mai întâi în mintea Mariei, pe măsură ce pensia o ameninţa cu cohorta ei de renunţări. “Când mă gândeam că se apropie, mă îngrozea gândul că voi sta la televizor să mă uit la telenovele de dimineaţă până seara. Am vrut să rămân la fel de activă, de aceea am decis să îmi fac un colţ al meu, unde să mă întâlnesc cu foştii mei ambasadori”. Şi de când visul Mariei a devenit “Chez Marie”, ambasadorii s-au mai schimbat, dar locul de întâlnire a rămas acelaşi: Strada Dionisie Lupu, nr 48, colţ cu Grădina Icoanei. Unde până acum doi ani, era o casă insalubră, părăsită, gazda câinilor vagabonzi. Astăzi, locul din vecinătatea micii biserici anglicane, redeschisă şi care îşi aşteaptă noul preot, a fost sfinţit de Maria şi echipa ei. Mica piaţetă,  reamenajată şi ea, transformarea drumului până la terasă în pietonală, creează un spaţiu potrivit pentru popas romantic sau mini-manifestări culturale. Aromate toamna cu must şi pastramă de berbecuţ, şi iarna, cu vin fiert şi castane coapte.

Într-un fel,  tot ce a realizat Maria este dedicat mamei ei. Care ştia să facă ciorbă din orice, dar nu s-a împăcat cu ideea că fiica ei a ales să facă o şcoală de bucătari în loc să urmeze o facultate. “Îmi pare enorm de rău că mama nu a trăit să vadă unde am ajuns cu meseria pe care mi-am ales-o”.

Unde a ajuns? Despre asta ar putea vorbi pe lângă toate celelalte şi impresionanta colecţie de fotografii expuse pe unul din pereţii restaurantului.  De acolo zâmbesc mulţi oameni importanţi care i-au călcat pragul. Maria povesteşte cu mândrie şi emoţie de prima întâlnire cu Prinţul Charles. “Când a venit la ambasadă, am fost preveniţi că nu avem voie să discutăm cu el. El însă a dat mâna cu toată lumea, iar când Ambasadorul m-a prezentat şi i-a zis că lucram acolo de peste două decenii, Prinţul Charles m-a întrebat de ce am rămas atâta vreme în acelaşi loc de muncă. Eu i-am răspuns că ştiam că într-o bună zi voi avea ocazia să îl cunosc. Atunci, m-a îmbrăţişat şi şi-a cerut scuze că m-a făcut să îl aştept atâta timp”.

Cât despre meniul regal, acesta e destul de modest şi are nevoie de multe aprobări în avans şi de consultări cu Casa Regală, pentru a fi evitate orice neplăceri. Dar nu numai membrii caselor regale ori ai ambasadelor au parte de acest gen de atenţie. Maria are un carnet în care notează toate detaliile în dreptul fiecarui personaj important, adică a tuturor clienţilor fideli. Cărora Maria le ştie preferinţele şi din când în când, de drag, le pregăteşte câte o surpriză delicioasă. Merge chiar ea la piaţă, cumpără ce o impresionează şi găteşte ce o inspiră.

Inovează mereu, pe scurt, face artă culinară. Are două cărţi în aşteptarea timpului pentru a le pune în ordine ca să poată ajunge la cei care iubesc o mâncare bună, dar şi poveştile care o însoţesc, şi credeţi-mă, are ce povesti, călătoreşte mult şi mănâncă obligatoriu în localuri de la trei la cinci stele, e în stare să recompună o reţetă doar gustând mâncarea, e atât de pricepută încât a fost invitată să ţină cursuri la universităţi din America şi Anglia, dar ar vrea să deschidă o Academie în România. Şi încă un restaurant, şi un hotel. Şi uite-aşa, nu se poate să nu te întrebi când şi cum le mai face pe toate şi în fiecare seară este aici, zâmbitoare, printre oaspeţii ei. O ajută şi fiul ei, partener de afaceri, o ajută şi alţi oameni la fel de dedicaţi meseriei lor, printre care un personaj despre care, cu puţin noroc, voi scrie curând mai multe: Ilie, buttler-ul mai multor ambasadori, în Bucureşti şi la Paris. Dar ceea ce te uimeşte dincolo de vivacitatea ei, sunt stilul şi înţelepciunea dobândite în preajma unor oameni de la care Maria a învăţat temeinic. Şi o filozofie amuzantă de viaţă: iubeşte relaţiile frumoase, dar taxează dur bărbaţii-umbre, bărbaţii-legume răsfierte, bărbaţii rămaşi ca mentalitate şi timp înainte de revoluţie, adică acei bărbaţi lângă care e mai bine să nu îţi pierzi timpul.

Dar să revenim la oile noastre, din care, în bucătăria de la subsol, se face o pastrama divină, şi pentru că “Chez Marie” e renumit pentru meniul fusion, ca să fim mai preţioşi, iată şi cum a fost elaborat. Cu o săptămână înainte de deschiderea restaurantului, Maria, cot la cot cu echipa de bucătari, a dat startul la gătit. Fiecare, ce a vrut şi cum l-a secondat Madame la Muse. Au urmat degustarea şi jurizarea, şi numai ce a fost declarat în unanimitate “best of” a intrat pe listă. Apoi, toată lumea a învăţat reţetele pentru ca în ambele schimburi  mâncarea să aibă acelaşi gust şi aceeaşi prezentare. Însă tot chichirezul aici este că mereu poţi avea surpriza unui fel nou, pentru că improvizaţia e la ea acasă, Chez Marie.

Dintre toate bunătăţile din meniu, vă recomandăm două din preparatele casei marcate “… à la Chez Marie”: salată cu piept de raţă cu un sos de fructe de pădure pe care nu-l întrece nicio altă asezonare şi muşchi de vită cu orez “al dente”, dacă mi se permite să împumut descrierea de la pastele italieneşti. Totul stropit doar, că eram în misiune :), cu vin sec, alb, pentru salată şi rozé pentru muşchiul de vită. Un singur cuvânt: rarissim!

În încheiere, suntem împuterniciţi să anunţăm lansarea colecţiei de toamnă-iarnă 2010 a creatoarei Maria Popa:  mustărie, patru feluri de pastramă (pui, porc, vită şi, bineînţeles, berbecuţ), dovleac copt, castane coapte, gustări româneşti, pâine de casă, vin fiert şi târg de iarnă, ca în perioada interbelică.

Fotograf : Gina Buliga



Citiţi şi

„E doar o aventură, dar sunt îndrăgostită…”

Four Seasons Hotel George V, Paris – campion la stele Michelin în 2017

Măritată în Italia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,364 views

Your tuppence

  1. Gabriela / 29 October 2010 14:03

    Fotografiile sunt extraordinare! Bravo Gina!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro