Poșeta despărțirii noastre

Florin Iaru

24 November 2013

Nu știi niciodată să te ferești de o nenorocire, pentru că orice nenorocire pare foarte îndepărtată. Abia după ce se întîmplă, îți dai seama că a fost acolo, lîngă tine, privindu-te-n ochi.

M-a rugat să-i aduc telefonul din poșetă. M-am sclifosit. Știu că poșeta (geanta, cum i se zice de vreo douăzeci de ani) e un loc secret, impenetrabil și blestemat. Niciodată să nu e bine să-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Dar ea era ocupată cu placa de îndreptat părul și nu mai avea timp de parlamentări. Am oftat și am deschis monstrul.

Asta s-a întîmplat demult. Apoi m-am întors cu ceea ce mai rămăsese din telefon, un soi de relicvă. Am intrat în dormitor și am găsit-o tot cu placa în mînă, exact cum o lăsasem în urmă cu zece ani și zece secunde. S-a uitat la mine nemulțumită, surprinsă, înspăimîntată și mi-a spus:

— Ce-i cu tine? Unde te-ai murdărit în halul ăsta? Miroși a transpirație și ai hainele mucegăite. Aoleu, ce-i cu vînătaia aia sub ochi? Ai albit? Pentru numele lui Dumnezeu, ai îmbătrînit!

Brusc, a devenit palidă ca hîrtia. Imaginea mea cea nouă o ștersese pe cea veche.

— Cine ești? Cum ai ajuns aici? Ieși afară, sau chem Poliția! Ajutor!

geanta

Ea nu se schimbase, dar eu eram foarte departe în timp. Am tăcut și am ieșit pe ușă. Era deja inutil să-i spun că rătăcisem un deceniu în poșeta ei, colindînd printre munți de cristal, rîuri de parfum, nori de batic și dealuri de catifea. Încercasem să scap, jur. Am strigat. Am implorat. Am blestemat. Am rătăcit pe coclauri. Am suferit de foame și de sete. M-am înhăitat cu tîlharii și m-am făcut frate de cruce cu pirații. Am înconjurat lumea aceea stranie pe care nu am înțeles-o niciodată. Într-o bună zi, era să mor de foame și de sete. Știam că s-a sfîrșit, trebuia s-o uit. Eram la marginea unei mări de colonie. Zi de zi, minut cu minut, înțelesesem că ea se îndepărtează, iar viața mea o ia razna. Acum era clar. Nu mai există cale de întoarcere, deși visasem, scrîșnind, că ne vom mai întîlni, măcar o dată.

Atunci a sunat telefonul.

Citiţi şi

Dezavantajul de a fi bărbat

Singura dragoste adevărată

 

Citiţi şi

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Bărbatul de dormitor și bărbatul de canapea

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,540 views

Your tuppence

  1. Liviu / 6 February 2015 11:27

    Ciudat! De obicei, telefonul nu mai suna…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. iulia / 24 November 2013 16:07

    Mi-a plăcut metafora poșetei…..prima întâlnire cu conținutul ei……
    însă am o nedumerire, cine a sunat la telefon?

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. http://www.catchy.ro/poseta-despartirii-noastre/50295 | scorilo19 / 24 November 2013 13:05

    […] Posted: November 24, 2013 in Uncategorized 0 […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro