Post festum

Doina Ruşti

1 November 2013

Niciun concurs nu este cinstit pentru toată lumea. Întotdeauna există literatură care sare în ochi şi există literatură care se topeşte sub ochii juriilor. În unele situaţii câştigă lucrările cuminţi, cu note medii, dar egale, şi cad lucrări notate cu o singură notă mare, iar altele două foarte mici. Niciun melanj, mai ales cel de note, nu este absolut în raport cu întregul, mai ales când peste 60 la sută din acel întreg are acelaşi nivel.

Pe lângă toate acestea mai există şi erori umane. Însă ele sunt inerente oricărui concurs, ţin de starea celui care citeşte, de contextul şi până la urmă chiar de norocul fiecărui timp al lecturii. Totul în lume este subiectiv. Chiar şi un concurs.

Cel mai mult mi-au plăcut 174. În vacanţă şi 181. Cadrul 22. Le-am notat cu 10. Proza câştigătoare am notat-o cu 9 plus. Aceasta a fost părerea mea de lectură. Doar a mea. În nopţile de citit în trenul lui Bresson, 80 de texte mi s-au părut la fel. De aceeaşi valoare, iar printre ele a apărut, mai întâi, În vacanţă, care m-a cucerit imediat. Prin stil. Prin atmosferă. Prin faptul că era altceva între cele 80 de povestiri aproape egale. Cu tot titlul convenţional, o consider în continuare o proză de nota zece. Prin media finală a ajuns mai jos, nu mai ştiu pe ce loc. Ea continuă să fie pentru mine o povestire de nota 10. Apoi am citit Cadrul 22, care mi-a plăcut cum e scrisă. Mi se pare fără greşeală narativă. Îmi place construcţia literară şi starea tonică pe care mi-o dă la final. Nici ea n-a rămas pe primul loc. Mai sunt câteva care mi-au plăcut mult. Un scris proaspăt şi cu parfum e pe la coada clasamentului, de exemplu, cred că pe 38. Nu are un titlu strălucit, şi nici teme dragi mie, dar e literatură.

Părerea mea nu este literă de lege. Iar un concurs nu este stimulativ decât pentru câştigători. Ceea ce nu este normal, credeţi-mă. Un om care îşi asumă condiţia de participant e ca un călător printre tufe de cucută şi crin.

Tocmai de aceea m-am hotărât să vă scriu despre câteva chestii legate de acest concurs, adică despre experienţa mea de cititor. Din 252 de lucrări, între care 4 au fost dubluri ale altor texte deja trimise, apoi retrimise cu modificări și corecturi, cca 180 au fost de nivel onorabil – într-un sistem didactic, aş zice, de nota 7 spre 8. Textele finaliste au fost toate cele peste 8, de unde diferenţele mici dintre ele şi celelalte.

Dintre acestea, multe au mers pe povestea de dinainte de călătorie, adică pe următoarea schemă narativă: cei doi protagonişti se căsătoreau sau comiteau un adulter. Cel puţin un sfert dintre aceste povestiri au condimentat legătura amoroasă cu elemente politice (urmăriţi de securitate, fugari, gata să plece din ţară sau legaţi printr-un compromis social).

Ca stil, aş zice că am distins câteva abordări.

Un număr foarte mare spre copleşitor a ales stilul standard: propoziţii scurte, înflorituri elaborate, subiect veridic sau aproape convingător. Totuşi aceste lucruri nu sunt suficiente pentru ca un text să devină literatură. Ce a lipsit? Emoţia. Mă scuzaţi. Nu vreau să vă tai aripile. Un text scris fără emoţie se vede de la o poştă. Bineînţeles, şi eu am scris pagini fără emoţie. Ştiu şi nu le iubesc. Aş fi putut să nu spun nimic despre capitolul ăsta şi să vă las în nemulţumirea dulce a perdantului. Nimeni nu-i iubeşte pe cei care spun chestii nasoale. Dar având sânge donquijotesc, sunt încredinţată că măcar unul dintre voi îmi va mulţumi. În secret şi peste mulţi ani. Chestia asta cu emoţia face diferenţa dintre un text scris corect si literatură. De pildă, Tissu, este un astfel de text, cu participare reală. Dar mai sunt şi altele. Nu intrăm aici în amănunte (despre emoţia magistral jucată, despre încărcătura emoţională a unei singure sintagme, despre fraza a cărei candoare emoţionează pe loc etc.), ci doar despre scrisul ăla adevărat, venit dintr-o trăire autentică şi care face diferenţa dintre omul inteligent şi artist (uneori nu foarte, deştept, dar, cum se zice, dotat cu talent).

Apoi ar veni la rând creatorii de poveste. De pildă, un text cu poveste foarte buna, a fost 210. O dispariţie. Din punctul meu de vedere, textul nu este literatură. Dar povestea este foarte mişto. Au mai fost câteva cu poveste elaborată şi faină, dar cu scris slab, cu greşeli narative. Şi pentru că am ajuns aici, aş pomeni câteva dintre cele mai dese greşeli: timpuri verbale nepotrivite, sugerarea deznodământului în intrigă, portret cu abundenţă de comparaţii, descrierea poetică a unui spaţiu fără legătură cu linia subiectului, motivaţii artificiale, situaţii neplauzibile, clişee stilistice etc.

O altă categorie a fost a celor care nu au poveste: s-au limitat la portretele celor doi, au scris despre cum arăta trenul ori şi-au dat cu părea despre situaţia care i-a ar fi putut aduce la un loc pe cei doi. Acestea nu au fost în atenţia mea.

Cel puţin încă 40 de texte ar fi putut să intre în această antologie. Cel puţin 4 dintre cele selectate ar fi putut să lipsească din clasamentul final. Cum v-am mai spus, nimic nu este doar într-o singură nuanţă. În cele mai multe dintre concursuri, câştigătorii nu sunt cei mai buni. În chiar concursurile mari, premiile sunt câştigate de oameni aflaţi în poziţii sociale înalte, care ştiu să facă servicii contra servicii şi să-şi cumpere locul literar. Se scandalizează cineva? O, nu! Toată lumea aplaudă în extaz.

În cazul acestui concurs, mă credeţi sau nu, n-am avut nicio clipă vreun nume sub nas. Niciunul dintre noi trei n-am ştiut cui aparţin textele citite. Sunt finalistele cele mai valoroase poveşti? Nici nu se pune problema! Ele sunt cele care au întrunit la un moment dat aprecierile a trei persoane absolut diferite. Nu asta era ideea? La finalul oricărui concurs există nemulţumiri şi nemulţumiţi extrem de vocali. Din experienţă ştiu că opiniile criticii şi cele ale cititorilor nu coincid decât rar, rar de tot. Şi mai ştiu încă ceva: cele mai mari nemulţumiri vin din complexe. Nemulţumiţii de azi devin foarte conformişti de îndată ce iau un premiu.

Din toată experienţa acestui concurs, rămâne un lucru cert şi, pentru mine, absolut îmbucurător: când doar unul la sută din rezultate este blamat, iertaţi-mă, nu este vorba decât despre o normalitate (acea excepţie fortificatoare și-atât).

Se mai poate discuta? Bineînţeles. As propune chiar revistei Catchy să publice toate textele, de-a lungul acestui an, iar în decembrie viitor să avem un premiu al publicului. Vă asigur că nici atunci nu va fi unanim aprobat.

Vă sărut şi vă rog să luaţi din această experienţă doar floarea de crin.

Citiţi şi

„Ziua în care un computer a scris un roman”

Puseu de iubire

Tu îți dai seama dacă un text e scris de o femeie sau de un bărbat?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,275 views

Your tuppence

  1. Bogdan Budeș / 2 November 2013 1:25

    Stimată doamnă/domnișoară Lia (ați ales să vă treceți doar numele mic, așa că vă expuneți riscului de a mă adresa în felul în care se vorbește la “coafor”: “doamna Carmen, “doamna Gabi” etc.)

    Îmi permit să vă răspund în numele doamnei Ruști – pe care o acuzați nu prea subtil de incultură – doar pentru că mă acuzați, direct, de plagiat.

    Vă luminez: povestirea “În vacanță” reprezintă o continuare cronologică a evenimentelor din povestirea lui Kundera “Falsul autostop” – (nu e nuvelă, dar nu pot avea asemenea pretenții referitoare la terminologia speciilor literare). Plagiatul este altceva. Am lăsat în text indicii precise pour les connaisseurs. Dialogul, polemica, flirtul cu autorii îndrăgiți reprezintă tehnici literare postmoderne.

    Vă recomand să vă informați înainte să aduceți acuzații grave fără a avea anvergura teoretică necesară.

    Cu indulgență,
    Bogdan Budeș

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply
  2. „Fotografiați de Bresson“ – Cartea povestirilor | Catchy / 1 November 2013 23:55

    […] Observați că am crescut numărul câștigătorilor la 44, pentru că, așa cum au apreciat membrii juriului, ar fi fost păcat să ne limităm doar la […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. bogdan / 1 November 2013 23:39

    Stimata Doamna,
    Am un mare respect pentru dumneavoastra, si pentru activitatea dumneavoastra.
    Deoarece ati dovedit deschidere catre participanti, v-as ruga sa ma ajutati cu un mic comentariu asupra acestui text, care a fost acceptat in concurs, dar nu se regaseste in top 44. Mie personal mi se pare mult mai intens si mult mai plin de “emotie” cum spuneti dumneavoastra decat cele din top 15. Dar eu sunt doar un cititor, nu critic, si, mai mult, in cazul de fata sunt si subiectiv. Textul nu imi apartine, doar m-a impresionat foarte mult. Se numeste “Retrospectiva alb-negru” si nu ii stiu numarul de concurs.

    Retrospectiva alb-negru
    S-au căsătorit din dragoste. Dragostea lui pentu ea şi a ei pentru altul.
    Ea, doar în vis îşi recunoştea dragostea pentru altul, uitând cu totul ce a învăţat-o maică-sa, doar atunci genunchii i se dezveleau obraznic şi doar atunci, mâna sa dreaptă îşi dădea seama că e prea târziu şi se ridica trist la tâmplă.
    El, doar în vis se confrunta cu infidelitatea soţiei. Pătrunzând parcă într-un mod abuziv în mintea ei, dorea cu orice preţ să-i oprească fapta de neiertat, s-o ţină numai pentru el. Iar atunci, mâna sa dreaptă o cuprindea, strangulând gândul încolţit fragil din mintea femeii.
    *
    Ajunşi în staţie, treziţi de şuieratul prelung al trenului, cei doi tineri îşi reiau povestea alb-negru scrisă frumos, aşezat, precum în paginile unui almanah istoric.
    Ea, ruşinoasă, cu capul plecat şi genunchii acoperiţi de o rochie modestă, va merge zâmbind politicos alături de soţul ei, la fel cum au făcut maică-sa, bunică-sa şi celelalte de dinaintea ei. Şi îi place aşa.
    El, ambiţios, cu multe planuri de viitor, plin de o virilitate aproape nefirească, o iubeşte cu pasiune dar nu ştie ce cuvinte să-i spună ca să o apropie. Ştie doar ce să-i facă şi cum să-i facă. Şi îi place aşa.

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  4. Lia / 1 November 2013 23:22

    Daca v-a plăcut cel mai mult “În vacanță” e cam grav, doamna Ruști, pentru că plagiază o nuvelă a lui Kundera despre un cuplu care se joacă de-a autostopul. Jenant…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Liliana / 1 November 2013 22:37

    Foarte frumos argumentat si de ajutor pentru niste oameni care pana la urma sunt debutanti. As sugera revistei Catchy sa pubilce intregul clasament.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  6. Simona Antonescu / 1 November 2013 21:55

    DOAMNA Ruşti, mulţumesc.
    Am participat, am crezut că voi fi între primii cinci şi nu am fost selectată deloc.

    Mulţumesc-ul de mai sus este pentru atitudinea de adevărată doamnă faţă de partea cea mai mare a participanţilor, aceia care nu greşesc nimănui cu nimic aspirând la recunoaştere şi dorindu-şi să ofere. Cu siguranţă avem ce oferi. Poate că nu ştim cum, dar vă asigur că vom continua să facem tot ce ne stă în putinţă.

    Am citit pe facebook ( e drept că printre rânduri, aluziv, dar cu nimic mai puţin dureros) şi comentarii maliţioase la adresa perdanţilor. Cuvinte de genul acesta vorbesc mai mult despre cei care le spun decât despre cei cărora le sunt adresate.

    Celor care văd în noi, ceilalţi, nişte perdanţi: nu a murit nimeni, nu s-a terminat nimic. Una dintre nenumăratele noastre proze nu a plăcut cuiva, atât. Spor la creaţie, în continuare, tuturor.

    Simona

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  7. saracu bresson / 1 November 2013 19:25

    Stimată doamnă Ruşti, eu vă cred cînd spuneţi că nu aţi avut nici un nume sub nas, dar nu aţi avut nici criterii, sau dumnezeu ştie după ce criterii aţi aruncat pe locul 4 !!!!! o penibilă compunere de clasa a patra. A spune că prostia aia are o poveste bună înseamnă a porni de la premisa că acest concurs a avut drept public ţintă consumatorii de telenovele sau ştirile de la ora 5.
    În comentariul meu de pe pagina cu textele am exagerat, probabil sub presiunea şirului de stupidităţi, clişee şi metafore de 2 lei, am generalizat şi am nedreptăţit 3 texte care nu fac de rîs fotografia lui bresson şi concursul dvs, este voreba de textele de pe locul 2, 3 şi 6. în rest, ce emoţie, ce poveste?!! Texte fără cap şi coadă, ceea ce este mortal pt un text scurt de doar 5000 de caractere, care ar trebui să aibă ceva din din ritmul şi graţia unui aforism

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • liliana / 1 November 2013 21:48

      foarte bine punctat, nici eu n-as fi reusit atat de bine :))))) stimata doamna rusti, am toata admiratia pentru dumneavoastra 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  8. Alina Mihai / 1 November 2013 18:13

    Eu am scris, în vis, povestea unui tip nevăzut care vorbea despre femeia din fața lui, ca despre propria iubită. Fără să spună ceva-n direcția aceasta, toate gândurile lui să-i inoculeze cititorului senzația că povestitorul nu poate fi decât soțul încornorat. În final, cititorul se lămurea, în același timp cu personajul, că murise-n somn, în brațe cu femeia iubită. A doua zi am fost atât de încântată de idee, că am uitat complet că există un concurs de texte la care mi-am propus să particip.
    Pe mine n-aveați de ce să mă convingeți. Singurul motiv pentru care n-am trimis textul, e propria lene, singurul pentru care m-am gândit să intru-n concursul acesta a fost calitatea oamenilor din juriu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  9. ana marian / 1 November 2013 17:50

    Draga Doina, eu sunt pozitia 38 in clasament. Titlul, care nu e grozav, e o trimitere la un cantec al Andei Calugareanu, scris in aceeasi perioada in care a fost facuta fotografia. Iar temele alese de mine in poveste sunt referinte la viata comuna a tinerilor din acea perioada, a celor ce nu erau dizidenti si nu-si doreau sa fuga din tara. Am ales teme virgine pentru literatura noastra si voi continua s-o fac. Pentru ca nicio tara nu ar trebui sa nu-si poata reconstitui istoria si din lucrari literare.
    Eu am luat acest concurs in serios si m-am adresat temei: “Textul trebuie să cuprindă povestea (imaginată) a celor doi tineri din fotografie.” Textul castigator, insa, contine povestea imaginata a unui moment din viata lui Bresson si nu a tinerilor. Adica nu e pe tema:)
    Va multumesc. Asta e cam tot ce am avut de mustacit.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Mada / 2 November 2013 16:45

      Toate cele 15 povestiri surprind povestea fotografiei, nicidecum cerinta concursului
      “Textul trebuie să cuprindă povestea (imaginată) a celor doi tineri din fotografie.”
      Povestea de dupa fotografie in vederea descoperirii celor doi!
      Nu acesta este scopul?!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  10. Dana / 1 November 2013 17:25

    Multumesc!
    (am fost in concurs, nu am fost selectata, dar citind textele publicate si apoi acest text, am inteles de ce)

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  11. Anca Constantin / 1 November 2013 16:44

    Nu le am cu concursurile…mă usucă de speranţă febra de a fi primul şi blocajul în care pici ca nuca-n perete atunci când “trebuie” să scrii ceva. Dar pentru articolul ăsta, a meritat să fi fost în concurs, ca să-l pot simţi ca scris (şi) pentru mine. Mulţumesc, Doina Ruşti !

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  12. Cristina / 1 November 2013 16:39

    Doamna Doina Rusti, multumiri pentru generozitate si profesionalism!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  13. Mirel Curea / 1 November 2013 16:28

    Pe mine m-ati convins, doamna Rusti! Ati scris impecabil, cu umor si fara urma de tafna sau pretiozitate! Ati dezvaluit o bucatrie inaccesibila celor mai multi dintre noi, cu farmec, coerenta, pondere si seninatate.
    Destept si onest demers, misto scriitura! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro