Povestea unei femei frumoase

Ovidiu Ivancu

19 July 2014

ovidiu ivancuDespre M.S aș putea spune cu certitudine un singur lucru: știa că e frumoasă. De restul, nu sunt sigur. Știu câte ceva din biografia ei, la câteva dintre momentele pe care și le va aduce aminte cu siguranță toată viața am fost martor ocular, despre altele doar am auzit vorbindu-se în treacăt, în lungile nopți indiene pe care, în parte, le dedicam bârfelor de tot felul. Trăia, previzibil, drama multor femei frumoase; nu se putea hotărî, nu putea alege, avea permanent senzația că bărbații o doresc pentru ceea ce era corpul ei, odată despovărat de haine. N-aș spune că greșea sau, desigur, aș putea-o spune, însă n-ar fi nici măcar un singur cititor care să nu mă bănuiască de ipocrizie. Mignonă, cu o dantură albă ce contrasta cu tenul ei brun, M.S reușea să flirteze chiar și atunci când nu își propunea s-o facă. Își însoțea fiecare propoziție cu un surâs larg care făcea ca ochii ei mari, negri, să se îngusteze până când deveneau două bucăți de cărbune care abia dacă se mai ghiceau din spatele unei fante orizontale, formate de apropierea pleoapelor.

Când am invitat-o la petrecerea prilejuită de aniversarea zilei mele de naștere, purta rochia aceea ușoară, vaporoasă, roșie cu buline albe, pe care o mai văzusem cu cel puțin alte două ocazii. Nu-mi aduc aminte ce pantofi avea atunci; nu m-ar mira să fi fost niște sandale roșii, cu barete discrete. Ceea ce, însă, îmi aduc aminte e senzația pe care a stârnit-o apariția ei. Dintr-o dată, bărbații din jur au început să vorbească ceva mai tare între ei, străduindu-se să spună lucruri interesante pe care M.S să le poată auzi; cei care erau înalți, preferau să stea în picioare, cei care aveau un zâmbet fermecător, zâmbeau în exces, cei care aveau o voce masculină, plăcută, vorbeau mult și despre orice, modulându-și vocea în fel și chip. Sigur că M.S era dotată cu instinctul de a observa ce se întâmplă în jurul ei; nu era nimic nou. Se vedea de la o poștă că îi place senzația. Cine-ar fi putut-o acuza?!

Hedy Lamarr, photo by George Hurrell

Abia după miezul nopții, când cantitatea de alcool consumată depășise anumite cote, M.S mi-a vorbit mai mult despre ea: părinții voiau s-o mărite cât mai repede. Mai avea o jumătate de an pentru a-și găsi pe cineva; dacă n-ar fi reușit, atunci ei ar fi fost cei care i-ar fi găsit un soț potrivit. Sora ei mai mică se măritase deja, ceea ce, in familiile indiene de genul celei din care provenea ea, e destul de neobișnuit. Am întrebat-o de ce nu-și poate găsi un bărbat pe care să-l iubească. N-ar fi trebuit să fie o problemă. Nu mi-a răspuns imediat și nici măcar direct. N-ar fi putut-o face. Romul indian („Old Monk”) are, printre altele, această proprietate; te face să vrei să vorbești mult, să explici, să încerci să devii cât mai sofisticat cu putință, să refuzi din start lucrurile simple, explicațiile simple, răspunsurile simple, argumentele simple. În esență, însă, povestea ei nu era deloc originală. Bărbații se simțeau bine alături de ea atâta vreme cât erau doar admiratori, aspiranți. Știau că nu le va aparține niciodată, știau că, atunci când vor intra la braț cu ea într-un restaurant, ar fi devenit un bun public, cu inocența ei, cu abilitatea ei involuntară de a flirta. Când îi vorbeai, M.S te privea direct în ochi, lăsându-ți senzația că spui cele mai interesante lucruri rostite vreodată de un muritor. Simpla idee că întreaga populație masculină din jurul ei ar fi intrat în transă, privindu-i obsesiv ochii, gleznele, zâmbetul, în timp ce ea ar fi răspuns la toate acestea, i-ar fi scos din minți pe aceia care și-ar fi dorit-o de soție.

Pe nesimțite, M.S a început să plângă. Inutil. Chiar și plângând, atitudinea ei rămânea în zona flirtului, în zona unui erotism pe care nu se putea să nu-l simți. Natura își bătuse joc de ea în cel mai cinic mod cu putință. Cu lacrimile curgându-i pe obraji, era la fel de atrăgătoare ca atunci când intrase pentru prima dată în apartamentul meu, cu rochia ei roșie cu buline albe. În cea mai tragică dintre situații, ea nu putea fi altceva decât un obiect al dorinței celorlalți. A luat telefonul și a format un număr. Era îndrăgostită de un bărbat însurat pe care îl suna de fiecare dată când plângea. Proastă idee… De la capătul celălalt al firului, vocea se auzea răstit, rostind ceva în hindi, ininteligibil pentru mine. El a închis primul, brutal, întrerupând-o în mijlocul unei propoziții. M-am imaginat în postura lui. Primesc un telefon, se aude pe fundal zgomotul inconfundabil al unei petreceri, voci masculine și feminine vorbind laolaltă, în glasul lui M.S se simt, deopotrivă, lacrimile și influențele alcoolului…

M.S a adormit într-un târziu. Am închis ușa camerei unde dormea și m-am întors la petrecere. Tocmai se desfăcea o nouă sticlă de „Old Monk” și se vorbea despre caste și Iluminism. Interesantă discuție…

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Toleranţă zero!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,567 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro