Povestea unui divorț

Ovidiu Ivancu

29 October 2014

ovidiu ivancuR. obosise. Sigur, nu se întâmplase peste noapte. Oboseala aceea se acumulase în cei peste 19 ani în care fusese soție și mamă aproape în același timp. Primul copil se născuse când ea avea abia puțin peste 18 ani. Urmaseră alți trei plus câteva întreruperi de sarcină. La momentul căsătoriei, era însărcinată. Odată cu trecerea anilor, ajunsese chiar să se întrebe dacă nu cumva devenise soție tocmai pentru că era însărcinată. Cine știe dacă, într-o altă situație, n-ar fi avut și ea parte de povestea clasică: prima iubire, prima dezamăgire, maturizarea erotică, câteva alte povești de dragoste din care ar fi învățat câte ceva și, finalmente, căsătoria. Se întrebase de nenumărate ori cum ar fi fost dacă lucrurile s-ar fi petrecut altfel. Oboseala începuse cam după cinci-șase ani. O tolerase relativ bine. Sau, cel puțin așa credea ea. Mai apoi, urmase o cascadă de alte evenimente: dormeau în paturi separate, în camere separate, ieșeau foarte rar în oraș, încetaseră să mănânce împreună… O iritau până și gesturile cele mai mărunte pe care el le făcea. Ticurile lui verbale, opiniile și convingerile lui… Toate ajunseseră să o obosească teribil.

R. fusese o fată remarcabilă. Femeie devenise alături de el. Nu-și dăduse, totuși, seama că e atât de obosită până în momentul în care apăruse celălalt. Era, într-un fel, inevitabil. Doar o chestiune de timp. Cine i-ar fi privit, pe R. și soțul ei, n-ar fi avut vreun dubiu că, la un moment dat, o altă ea sau un alt el vor contura un triunghi conjugal de toată frumusețea. Erau amândoi absenți, nu păreau a fi conștienți că așază între ei distanțe din ce în ce mai mari, pe zi ce trece. Pentru R., celălalt a fost aproape o revelație. Nu numai că își redescoperise propriul ei corp, dar ajunsese să se gândească din ce în ce mai des la ea cu un soi de regret, cu certitudinea că se risipește, că trebuie să-și redobândească libertatea. Pe vremea aceea, priveam fascinat la R., fără să înțeleg nimic din ceea ce trăiește, din ceea ce i se întâmplă. Părea atunci, pentru mine, doar o femeie care nu mai gândea limpede, care își pierduse, dintr-un motiv straniu, rațiunea. Când am auzit-o pronunțând cuvântul „divorț”, am reținut voluptatea, febrilitatea, pasiunea cu care vorbea, de parcă în spatele acelui cuvânt se ascundea o întreagă lume. R. avea iluzia că-și putea reseta pur și simplu existența cu un singur cuvânt.

girl-in-front-of-the-lion-cage-1901

Am înțeles toate astea mult mai târziu. Stăteam într-o zi în fața laptopului. Scriam de o jumătate de oră. Am luat o pauză de țigară și, când m-am întors, mi-am dat seama că textul meu era extrem de prost. L-am selectat cu o singură mișcare a mâinii și am apăsat tasta delete. Atunci am priceput cum trebuie să se fi simțit R. Avea certitudinea că există un buton de undo care i-ar fi putut reseta existența, care ar fi întors-o către momentul inițial, cu prețul unui singur gest. Un gest ferm, radical, implacabil. Divorțul. R. așteptase ca, în momentul imediat următor divorțului, lumea ei să se schimbe radical. Avea, a doua zi, senzația că respira altfel, că merge pe stradă și e privită diferit. În prima dimineață de după divorț, se trezise în patul celuilalt simțind că se mișcă dintr-un colț în altul al camerei, goală, cu o ușurință pe care nu o avusese înainte. Era de parcă cineva o eliberase de o povară cu care mersese până atunci, secundă de secundă, în spate. Până și oboseala dispăruse. Pentru prima dată după foarte multă vreme, avea în fața ei o zi pe care și-o putea petrece așa cum dorea.

Ceea ce nu știuse R., însă, e că niciun homo sapiens nu poate alerga mai repede decât trecutul lui. Ca atâția alții înaintea ei, avea să descopere destul de repede că oamenii nu se nasc decât o singură dată. Și, de atunci încolo, acumulează, așază în ei, în straturi succesive, experiențe și transformări ireversibile de care nu mai pot scăpa. Nu te poți naște a doua oară decât cu prețul unei amnezii totale, o amnezie care, în mod firesc, nu poate fi indusă artificial. Cei 18 ani de căsnicie veniseră la pachet cu o anume rutină, cu anume tabieturi, cu un set de reflexe condiționate care acum erau, toate, acolo. Celălalt, rămas dintr-o dată singurul bărbat din viața lui R., își pierduse și el curajul. Poezia de a fi „celălalt” se evaporase. Satisfacția infantilă de a avea o amantă, irezistibilă pentru un bărbat trecut de prima tinerețe, lăsase acum locul unui sentiment de captivitate. Nopțile lor albe, atât de intense altădată, se transformaseră în nopți odihnitoare, în care dormeau spate în spate, abia atingându-se.

Nu peste multă vreme, R. începu să se simtă din nou obosită. Era ca un animal exotic care doar schimbase grădina zoologică. În noul mediu, avusese o vreme senzația libertății pentru simplul motiv că nu mai găsise gratiile acolo unde știa că erau. Se plimbase o vreme nestingherită prin noua grădină zoologică până când, într-o zi, obișnuită deja cu topografia ei, descoperise noile gratii. Arătau exact ca cele vechi, numai că erau în altă parte.

Citiţi şi

Ecuație cu amanți și neveste înșelate

Motivul pentru care merită să trăieşti

Să fii femeie înseamnă…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,394 views

Your tuppence

  1. Ionut / 29 September 2015 1:10

    Situație tipica de imaturitate ce duce la o drama pentru toate partile implicate…imaturitate feminina in acest caz, desi poate fi si invers….dar cauzele cred ca sunt mult mai adanci…pana in copilariile acestor persoane imature.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. Max / 22 February 2015 21:34

    Morala: dacă ai obosit ca nevastă, nu divorțezi ca să redevii nevastă. Divorțezi ca să fii liberă. Deci, R. o să redivorțeze când va reobosi. Să sperăm că va rămâne liberă.

    Dar, textul e excelent, Ovidiu!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 0
    Reply
  3. MCL / 6 January 2015 9:58

    După ce am citit atât povestirea cât și comentariile am (re)înțeles un lucru, probabil esențial, și anume că omul își va dori mereu ce nu are. Probabil pentru că materia este prohibitivă, conformă cu “Ai una, n-ai alta” sau “Nimeni nu le are pe toate”… Orice ai avea, la un moment dat nu mai e suficient, obosește, se consumă, iar la relațiile de cuplu lucrul ăsta e o constantă, se pare. Omul tot caută rețete – de fericire, de funcționalitate și continuitate ș.a.m.d., și asta indiferent de sectorul vieții vizat. Toate trec, toate, mai devreme sau mai târziu, își dovedesc perisabilitatea. Viața însăși trece și poate că o chestie ceva mai înțeleaptă ar fi nu neapărat să evitam contemplarea și analiza, dar să nu le mai luăm așa în (tragic de) serios, cu excepțiile de rigoare, firește, pentru că, în goana după rețeta infailibilă a existenței, omitem să ne bucurăm de viață. Părerea mea.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 0
    Reply
  4. picatura / 3 November 2014 21:15

    educatie…cheia e educatia. pleaca la drum visand…si pierd jumatate de viata. si cand se trezesc, de multe ori, n-au nici macar curajul de a incerca sa schimbe ceva

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  5. Ana / 2 November 2014 0:42

    Povestile astea reale sau imaginare, dar cele mai multe reale, ca daca ar fi doar imaginare ce bine ar fi… sunt doar razgaieli ! Sa ascultati povesti ale unor femei, putine, poate putine, care n-au fost niciodata iubite, nu s-au simtit niciodata iubite, nu si-a dorit nimeni sa ramana langa ele, desi si-au dorit, au cautat, au sperat, au asteptat, au acceptat chiar si compromisuri, au facut pe plac sau umilit, dar din motive de neinzestrare a frumusetii, esteticului sau din motive de boala au trait singure, traiesc singure, nu au familie, copii, nu stiu ce este acela un we in familie, nu stiu ce inseamna sa adorama si sa se trezeasca in bratele cuiva pe care il iubeste si o iubeste… Astea sunt drame adevarate ! Restul, cum spuneam sunt razgaieli, femei care au avut libertatea de alegere, care au vrut statut, uneori cu doze de eoism maxim, care au avut la indemnana schimbarea, dar n-au facut nimic nici pentru ele , nici n-au oferit ele ceva partenerului…
    Pretuiti ce aveti langa voi, pana nu-i prea tarziu, meditati daca intr-adevar iubiti si daca nu eliberati-va si eliberati-l si pe cel de langa voi. Lasati textele lacrimogene de incurajarea a bovarismului. De zane care plang pentru soarta lor nedreapta e plina lumea. Si care mai fac si avorturi… damn, cata smerenie !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 39 Thumb down 7
    Reply
  6. OVANA / 30 October 2014 16:20

    Ai surprins exceptional ceea ce simt o multime de femei,casatorite prea devreme,mame prea devreme fara sa-si fi trait tineretea si ..
    Fiindu-le atat de dor de ele cele de dinainte de casatorie,crezand ca un om le poate inapoia tineretea pierduta,netraita…
    Din pacate de multe ori omul ala habar nu are ce tavalug de emotii si vise redesteapta,habar nu are cu cate calitati il impodobeste biata femeie-adolescent…si dezamageste un suflet imbatranit de grijile venite prea devreme.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 42 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro