Prietena de la birou

Maria Bertoldo

6 October 2015

Maria BertoldoDouă birouri și un ficus între ele. Un dulap ticsit cu dosare. Sunt Ana și lucrez în acest birou de doi ani. Liza e colega mea. Nu am reușit niciodată să ajung înaintea ei la birou.

Azi am întârziat aproape jumătate de oră. Stiu, n-am copil de dus la școală, ca Liza, nu locuiesc în cealaltă parte a orașului, nu rămân blocată în trafic, toată lumea știe că vin la serviciu cu metroul. N-am nicio scuză, dar azi nu-mi pasă. Poate să afle și șeful, oricum ăsta nu face altceva decât să se uite pe fereastră, să vadă când intră și când ies salariații. Mă rog, mai ales salariatele.

Liza mă cam intimidează. E mereu punctuală și, după spusele ei, duce o viață ca la carte. Soț prosper, casă în centru, mașini, vacanțe exotice. Si mai e și foarte religioasă, are o icoană pe birou și poartă mereu cu ea o carte de rugăciuni.

femeie la birou

Recent, m-a declarat cea mai bună prietenă a ei de la serviciu. Asta înseamnă că poată să mă descoasă, să-mi dea sfaturi și să mă compătimească.

“Cred că ai fi vrut și tu să ai tot ce am eu, nu-i așa?” m-a întrebat într-o zi, privind-mă cu milă.

“O femeie divorțată este o femeie ratată. Trebuie să-ți găsim un soț, draga mea. Am să vorbesc cu soțul meu despre asta”, mi-a promis în altă zi.

“Iar ai întârziat, cum reușești, că doar n-ai bărbat, n-ai copil de dus la şcoală…”

“Lili a intrat în biroul șefului cu ciorapi și a ieșit fără, ai observat? Fetele astea… Tu să nu faci ca ele!”

“Săraca de tine, cum poți să locuiești la bloc, în cartierul ăla?”

Liza crede că știe totul despre mine, când, de fapt, nu știe nimic. Pe cât e ea de curioasă, pe atât sunt eu de secretoasă. Nu, nu sunt așa de felul meu, dar în locul ăsta nu am reușit niciodată să-mi deschid sufletul. Cu atât mai puțin în fața Lizei, prietena mea de la serviciu. Îl cunosc pe soțul ei. Trăiește de ani de zile cu vecina mea de bloc. Fredonează de fiecare dată când duce gunoiul. Uneori îmi face cu ochiul. Nu știe că sunt colega soției lui.

Intru în birou. Liza mă privește peste ochelari și zâmbește larg:

“Ai întârziat o jumătate de oră, ce-ai făcut azi noapte? Oooo, ai și o rochie nouă! Ce ieftină pare!”

Zâmbesc cu înțeles, apoi o anunț:

“Azi e ultima mea zi de lucru aici. Iau o pauză de un an și voi străbate lumea în lung și-n lat. Da, îmi permit, de unde ai dedus tu că aș fi rămas săracă după divorț? Mă duc să-l anunț și pe Şefu’ că plec”.

Liza face ochii mari. Pare o statuie vie a mirării. Când se asigură că nu glumesc, izbucnește în plâns. Oare chiar regretă că plec?


Citiţi şi

Azi, la 40

Nu-ți amâna fericirea…

Decalogul unui bărbat îndrăgostit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
14,833 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 31 January 2017 10:55

    Slab,slab de tot

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro