Prietena mea, parvenita

Catchy

6 November 2016

Recunosc, am suferit şi am ezitat mult până să vorbesc despre asta. Însă trebuie s-o fac, într-un act de curăţare a reziduurilor pe care o fostă prietenie mi le-a lăsat în suflet. Le-am simţit în toţi aceşti ani ca pe o zgură cu gust amar, tare amar. Nu contează că este persoana pe care am ajutat-o cel mai mult în viaţa mea. Aş face-o iar, chiar dacă aş şti de dinainte ce întorsătură vor lua lucrurile, chiar dacă asta face ca prezentul să fie şi mai greu de înghiţit.

Prietena mea nu mă mai cunoaşte, în afara mesajelor standard de sărbători, mesaje care fac parte dintr-un respect de sine (lucru de admirat până la un punct) şi nu din dragostea faţă de mine. Cred că tocmai de aceea, eu am renunţat la ele. Ce vreau să-i spun prin faptul că nu mai sunt politicoasă? Că sunt supărată, dezamăgită, tristă? Că prefer tăcerea în locul unei mascarade? Că a aruncat pe fereastră copilăria noastră de dragul banilor (pe care nici măcar nu i-a făcut ea personal)? Că mă doare că prietenia noastră se rezumă acum la câţiva de „Fie ca…” de-a lungul anului, care nici măcar nu mi se adresează direct mie, ci întregii agende de telefon, unde sunt un nume în plus între veterinar şi vindajor?

preietenie-despartire

Şi totuşi problema este… la mine. Că nu accept că o relaţie se încheie atunci când nu mai are nimic de oferit cel puţin uneia dintre părţi. Iar în cazul ăsta, eu nu mai am ce să-i ofer, ea are acum o situaţie materială bună, care nu-i dă dureri de cap şi nu are nevoie de cineva care să-i amintească (prin simpla prezenţă) de unde a plecat sau cât a primit. Corect? O persoană care o sâcâie ca un ţânţar nesătul într-o seară caldă de vară cu insistenţele ei de a continua prietenia, de se întâlni, de a-şi împărtăşi iar secretele. O persoană încăpăţânată care nu pricepe că noile haine de firmă ale prietenei ei dau prost alături de lipsa sa de stil, o persoană îngustă la minte (da, despre mine e vorba) care refuză să înţeleagă că gata, nu mai este nevoie de serviciile ei.

La sfârşitul zilei, trag linie şi sunt aceeaşi persoană nesuferită, recunosc, care însă, până la urmă, cu greu şi regrete, a înţeles că a fost… concediată.

Guest post by Amalia S.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

Lăsați domnișoarele să facă ce vor!

Nunțile noastre, niște dezastre financiare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,055 views

Your tuppence

  1. Radu / 7 November 2016 8:08

    Prieteniile se mai si termina, oamenii se mai si schimba. Prieteniile adevarate raman, e drept.
    Prieteniile adevarate sunt insa doar intre egali.
    Daca simti ca ai ai facut atatea si atatea pentru cineva si acel cineva nu mai aprecieaza eforturile tale, probabil ca nu a fost o relatie intre egali ci un “caz” – unde tu ai jucat rolul salvatorului din divetse motive – pentru ca pui mereu nevoile altora deasupra nevoilor tale, pentru ca nu stii sa stabilesti limite sanatoase, poate pentru ca-ti place sa fii superioara cuiva, poate asa ai vazut la parinti ca trebuie sa fie relatiile dintre oameni.
    Sau poate asta e specificul nostru ca natiune de avem zicala cu “Din bucata mea de paine am hranit un om si-un caine”.
    Insa oamenii nu se trag din caini, oamenii au creat cainii ca sa-si satisfaca niste nevoi.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro