Prietenă sau criminală?

Oana Rădeanu

5 April 2014

Oana RădeanuMă aşez pe scaunul îngust cu spătar, lângă un cuplu de tineri. În faţă, o măsuţă plină de pliante. Prietena mea îmi lasă bagajele, intră la prima uşă. Mă uit la cuplul de tineri – o brunetă , în jur de 30 de ani, poate, cu părul desfăcut, pantaloni de piele şi bocanci eleganţi peste gleznă. Geanta pare una scumpă. El – mai tânăr un pic decât ea, cred, îmbrăcat în stil “casual”, în ton cu o frizură “trendy”. Glumesc, vorbesc relaxat şi îşi fac declaraţii pe o piesă a lui Cher. Iese prietena mea, ia o hârtie de la recepţia mică, străjuită de două doamne în uniforme cu bluze albe şi ecusoane aurii. Au ochii în calculator şi telefonul la ureche.

Aşteptăm împreună un pic. Eşti OK? Ţi-au vorbit frumos? Ea mă asigură că este bine. Anestezie locală, pentru asta a optat. Doctorul i-a spus că da, există 50% risc să fi avut probleme. Nu ea, ci el sau ea. Vreau să urc cu ea, dar nu mi se dă voie. Și ies la aer. Cred că m-aş fi prăbuşit acolo, înăuntru. Vorbesc la telefon şi în timpul ăsta aud instrumentele ciocnindu-se, alergându-se, parcă punându-se contra. Aud un “Au!” şi îmi îngheaţă glasul în mijlocul discuţiei. Oare o fi fost vocea ei? O durea-o? Fumez și mă uit spre fereastra de unde se auzise sunetul de metal rostogolit mai devreme. Şi mă trec pe şira spinării fiori reci, apoi mă iau fierbinţelile. Mi se usucă gura şi n-am aer. Și gândurile dau năvală. Cum poţi ca femeie să trăieşti după asta? Eşti o criminală, ai omorât o fiinţă… Asta spune morala creştină, asta spun oamenii cu frica lui Dumnezeu… Îmi vâjâie capul…

Încerc să mă consolez gândindu-mă la femeile violate care vor să-și îngroape o dată pentru totdeauna durerea, apoi la femeile care trăiesc cu coji de cartofi şi care nu ştiu dacă mâine vor mânca tot coji sau o bătaie cruntă. Mă gândesc la fetele naive care pică în plasa adoratorilor de o noapte şi care apoi, când le dau vestea, sunt alungate. Nu, nu mă pot consola toate astea…

viață

Pentru că ştiu că există şi femei care fac asta ca şi cum şi-ar “arde” un neg, ca şi cum ar fi o bagatelă… Nu mă consolează pentru că ştiu că există şi femei care şi-ar vinde şi sufletul doar ca să trăiască împlinirea de-a avea o astfel de minune… Minune, da, aşa spun oamenii, că orice copil e o minune… Pentru cine? Pentru cele care își abandonează nou-născuții într-un sac de rafie în toaleta unui tren sau pentru cele care îi aruncă într-o sacoşă de plastic în pubelă, anulând orice şansă de a mai fi găsiți în viaţă? Doamne, simt că obrajii îmi sunt tăciuni… Sun pe cineva, să vorbesc, să îmi opresc gândurile care ţâşnesc ca sângele dintr-o jugulară crestată…

Copii abandonaţi, copii cu urmele curelelor de bătăi “soră cu moartea” pe trup, copii traficaţi sexual, copii care nu au avut niciodată nimic… copii fără copilărie… Începe să plouă mărunt și gri.

Ce fel de prietenă îi sunt eu? Una care o ajută în orice condiţii… Da, dar am fi putut găsi altă soluţie. Nu, nu se poate, mi-a spus. Fără nimic – omul de lângă ea, alături pe drumul ăsta, niciun venit din lipsa continuităţii pe cartea de muncă, fără o diplomă de studii superioare, cu nimic de la părinţii care nu au ce să îi dea sau cum să o sprijine, nu se poate… Eu știu că vrea copii, doi. Gemeni. Ideal fată și băiat. Simt că o gheară mă strânge undeva în piept… Te ajut eu, i-am zis… Nu se poate …

Căci în mintea ei, nu cele de mai sus au fost argumentele care au hotărât-o… Acel 50% a fost. Un copil chinuit? Care să nu vorbească? Sau să nu cânte? Să nu se joace? Să nu se bucure de soare sau să nu ştie că e noapte afară? Condamnat de la început?

Se deschide uşa… este cuplul lângă care am stat înăuntru. Ea e foarte ameţită și el o ajută să coboare uşor treptele. Mai au o treaptă până jos, când se opresc şi el o îmbrăţişează. Se iau de mână și se îndepărtează vorbind la fel cum îi auzisem mai devreme.

De ce o dura atât? S-o fi întâmplat ceva? Se deschide din nou ușa clinicii. Este o altă tânără, pe care n-am băgat-o de seama la venire. Mă întreabă dacă sunt cu fata de sus. Cu jumătate de glas îi spun că da, toate fibrele mele încordându-se în aşteptarea unei veşti negre… “Este OK“, îmi spune. “O să vină imediat“. Îmi vine să o pup pe aducătoarea veștii. Îmi spune că i-au făcut prietenei mele anestezie totală, pentru că locală înseamnă aproape nimic… şi simţi mai tot … Apoi îmi povestește de ce a făcut și ea acest pas… O aud, dar nu o ascult. Prin ceața care mi se lasă încet în cap mă întreb: “Cum adică “simţi mai tot???? cum îți este smulsă bucată cu bucată din tine? Stai, că nu e decât de dimensiunea unui ou, mă amăgesc singură. De unde știi tu? Ești doctor? mă întreabă altă voce din capul meu…” Inima pulsează și urechile îmi pocnesc ca după prea multe cafele. Fata care mi-a dat de știre îmi spune că e studentă la Medicină. Gândul mi se mută la cei care fac asta în meseria lor… care trebuie să curme un fir de suflare… mic, mare, sănătos, muribund, condamnat de la început sau cu un destin regesc, ce importanță are? Păi, cineva trebuie să o facă, altfel nu am putea să… Gândul e curmat de apariția ei – o umbră a celei ce intrase… Părul în dezordine, rimelul întins pe faţă şi o privire pierdută. Mușcă dintr-un baton cu cereale primit sus şi îşi şterge urmele lacrimilor de pe faţă.

Am cerut anestezie totală, cred că m-am panicat… Trebuie să mai plătesc diferenţa… Mai ai tu? Da, răspund, scoţând cu gesturi mecanice portofelul din geantă. Îmi pare rău, ştiu că erau ultimii tăi bani… Îmi vine să o iau la palme – “de bani îţi arde ţie acum? urlu înăuntrul meu. Însă îi răspund cu ton moale că banii nu contează … Achităm diferenţa, scot anticearcănul și rujul ca să ne aranjăm puțin – și eu, și ea – de parcă amărâtele alea de cosmetice ar avea puterea să ne umanizeze la loc …

Luăm reţeta, bagajele şi plecăm încet. Și ea este amețită tare, ca fata dinainte. Îmi povesteşte că s-a trezit plângând. Că nu ştie de ce a plâns şi că după ce i-au pus masca pe faţă nu mai ţine minte nimic. Îmi țin respirația câteva secunde ca să nu încep să plâng. Am simțit rău de tot şi am început să țip… Mă uit la ochii ei în timp ce așteptăm RATB-ul. Mă gândesc la egoistul meu zbucium interior din ultimele două ore și ceva și mă întreb: cine sunt eu să trăiesc fapta asta ca şi cum ar fi a mea?

Cum îndrăznesc să judec ce este în capul şi în inima ei, când știu că nu o să mai aibă inima împăcată vreodată? Am uitat cât s-a chinuit când mi-a zis? Și apoi, când a decis? Cu ce drept dau verdicte?  Și mă aud parcă, la Judecata de Apoi, spunând: “sunt Oana şi am fost părtaşă la o crimă cu premeditare: am judecat și am condamnat fără pic de milă cugetul, inima, simțirea unui om, uitând că cea mai dintâi datorie a mea, ca om, era să îi fiu prietenă!”



Citiţi şi

Nervi de weekend

Prima terapie în apă

Parcă suntem într-un film romance-drama-horror

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,081 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 26 May 2014 10:12

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 5
    Reply
  2. Cristina / 6 April 2014 21:07

    M-a impresionat foarte mult acest articol al dumneavoastra! Este extraordinar de bine scris, iar esenta mesajului transmis cititorului este remarcabil de profund si adevarat: a nu judeca si condamna pe nimeni, in nici o circumstanta: daca noi toti oamenii am proceda asa, am cladi o lume mult mai frumoasa si mai binecuvantata.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. Bianca / 6 April 2014 20:17

    Cu scuzele de rigoare, nici nu am remarcat cine este autorul postarii. Adresabilitatea comentariului vizeaza persoanele de sex feminin care se regasesc in acest gen de situatii neplacute. Metodele contraceptive la care fac reverire au o rata de esec cuprinsa intre 0.3- 0.5%. In plus, prezervativele dintr-un latex de buna calitate si folosite corect, sunt un mijloc contraceptiv de siguranta maxima si in plus ofera protectie impotriva bolilor cu transmisie sexuala ( pe langa cele usor curabile, as adauga HIV, hepatitele virale B si C, HPV- care pun in pericol viata).

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
    • oana radeanu / 7 April 2014 6:16

      Bianca, nu este nevoie de scuze (eu ar trebui sa imi cer pentru ca am folosit tutuirea fara a-ti cere permisiunea) – indiferent de autor, cititorii au dreptul sa dezbata subiectul citit. Altminteri, daca eu nu as prespune asta si nu as fi deschisa la pareri diferite de a mea, ar fi indicat sa scriu si sa citesc singura in fata oglinzii, ori textele pe care le scriu asta si au ca obiectiv: sa transmita o emotie sau sa nasca dezbateri. Raspunsul tau este indreptatit din punctul de vedere al faptului ca traim intr-o lume in care metodele contraceptive ar trebui sa impiedice evenimente ca cel redat de mine in articol. La fel de adevarat este ca ar trebui sa fim conectate la lumea moderna si nu sa traim in alte epoci, in care protectia era slab cunoscuta. Articolul nu este o abordare pro sau contra avortului, ci reda concluzia personala: nu sunt aici sa judec, sunt aici sa te ajut. Iti multumesc pentru comentarii, si pentru primul si pentru al doilea.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  4. Bianca / 6 April 2014 13:42

    Veste buna, fetelor!! In urma cu cateva mii de ani, mai precis in jurul anului anului 1000 I.Hr, s-a inventat prezervativul. Folositi-l cu incredere si veti evita mustrarile de constiinta. Ahhh, s-au inventat si alte metode contraceptive ( pilula, sterilet, creme vaginale etc) plus pilula contraceptiva de urgenta ( pilula de a doua zi). Este inacceptabil ca femeile sa recurga la avort, cand pot preveni o sarcina nedorita. Nu va mai lamentati si intrati in rand cu lumea civilizata.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 3
    Reply
    • Oana radeanu / 6 April 2014 17:31

      Multumesc, cu siguranta am sa studiez mai indeaproape toate aceste metode contraceptive, inclusiv ratele de esec ale acestora, infime ca procent, comparativ cu datile in care au functionat si totusi cu un impact atat de mare asupra celor care le-au patit. Te-as ruga mult sa nu mai folosesti persoana a doua plural: nu cele carora li te adresezi cu “fetelor” au scris despre aceasta experienta si cu siguranta nici cele pe care le indemni “Nu va mai lamentati si intrati in rand cu lumea civilizata.” Eu l-am scris, astfel ca poti sa imi adresezi direct orice interpelare. Multumesc pentru comentariu.

      Thumb up 3 Thumb down 2
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro