Prima și ultima palmă

Tipadelasocio

29 December 2014

Corina CosmescuI-a tras o palmă, după care ea a plecat. Nu i-a mai zis nimic, nu l-a mai întrebat, n-a comentat, n-a plâns, doar a plecat. A plâns după aia, când a rămas singură. Când îi dai o palmă unei femei o anulezi cu totul, ca și cum nimic din ceea ce este, a fost și a făcut nu contează. E nul, rămâne zero.

O avertizase că e un bărbat violent, coleric și impulsiv, că se enervează repede, e agitat, măcinat de problemele din trecut, veșnicele femei infidele care l-au făcut să-și piardă încrederea în mod aproape definitiv și irevocabil și ele și în celelalte. El a crezut că o justificare anterioară a comportamentului e suficientă pentru a anula reacțiile ulterioare în cazul în care avertizările devin fapte. La fel ca la medicamente și prospectul cu efecte adverse.

Au fost medicamente unul pentru celălalt, cu toate că uneori venea beat la ea acasă, după o întâlnire cu băieții sau cu fetele. Nici acum nu știe adevărul.

Ea a vrut sau a crezut – fiindcă e, totuși, o diferență între cele două – că îi poate fi prietenă, îl poate ajuta dacă nu să uite măcar să se împace cu trecutul și să meargă mai departe. Să se împace cu ideea că fosta a plecat pentru unul mai tânăr, cu mai mult zvâc în viață și în pat, unul mai potent fizic și financiar. Să o uite pe Aura, care i-a făcut un copil și a plecat în Italia cu altul sau măcar să o ierte că nu i-a zis ce îl așteaptă în nouă luni, mai ales că el nu era preocupat de creșterea unui copil ci doar de propria creștere, adică evoluție. Să o uite pe Monica, dansatoarea la bara de la bar care îi furase 37.000 de euro, în parte pentru a-și plăti chiria pe un an în Cotroceni și mai mult pentru niște silicoane noi. Să o uite sau măcar să nu o mai înjure zilnic pe Sorina, fosta furnizoare de droguri și actuala mamă de împrumut pentru doi copii de care avea grijă și să nu-i mai dea mesaje Alexandrei, tânăra de la cămin, îmbrăcată de la second-hand și cu părul roșu, după care a suferit doi ani și încă mai suferă.

palma

Ea a avut gânduri curajoase. Ar putea zice că e o asumătoare de riscuri, ținând cont de circumstanțele fișei maritale. A crezut – căci de la asta pornește tot, de la credința în tine, în celălalt, Dumnezeu, o forță sau ceva anume – că reacțiile lui vor fi pe măsura terapiei administrate zilnic. Nu, nu o plătea pentru terapie, ea nu era psiholog. Erau prieteni, se înțelegeau bine, sufletește rezonau, aveau o sensibilitate și o disponibilitate pentru a vedea și a interpreta lucrurile din jur altfel. Terapia lor era fizică și discursivă, repetitivă și, ar putea zice, utilă până la un punct.

Ea a crezut în el, mai ales după ce i-a vorbit frumos, i-a zis că ar vrea să înceapă o nouă viață împreună, să șteargă cu buretele răul și să umple golurile singurătății și ale disperării cu afecțiune, pace, liniște. Niște aspirații atât de simple de parcă ar fi fost rostite de concurentele de la Miss care se gândesc mereu la binele balenelor eșuate, copiii abandonați, războaie și, implicit, la pacea din lume și din suflet, că ăla contează mai mult decât înfățișarea.

Ea îl asculta, mângâia, alina și alinta, făceau dragoste la lumina lunii și a focului, se iubeau atent, uneori indecent, până adormeau îmbrățișați, pregătiți pentru un sfârșit de lume. Dacă mâine ar fi venit apocalipsa, ei erau împreună, se aveau unul pe altul, dincolo de ordinea și dezordinea din viețile lor. Nu mai contau fostele, foștii și nici nostalgiile atâta timp cât puteau fi vindecate sau, măcar, amânate pentru o altă perioadă în care nu vor mai fi împreună și ieșeau iar la suprafață, dar fără anestezicul unui om care să le asculte și să le atenueze durerile.

Când erau amândoi nu mai conta nimic, era totul perfect cu toate că n-aveau bani. De la bani a pornit totul. El i-a cerut niște bani, ea nu i-a mai dat, sub pretext că mai are niște datorii și ăia sunt ultimii din portofel, dar și ca să-l mai lase să plătească pentru a îndeplini o oarecare datorie masculină văzută bine în ochii societății și ai ei.

El s-a enervat, i-a reproșat că e egoistă – după ce cu o zi în urmă o mângaia pe obraz și îi mulțumea pentru generozitatea cu care îi oferă atâta dragoste, îl ascultă, îl înțelege și îi dă libertate, fără să fie geloasă nici când o sună pe una din foste de față cu ea – și a țipat destul de tare încât să audă și oamenii din jur, martorii involuntari ai unui circ fără contorsionism.

Pe ea o deranjau discuțiile în contradictoriu, o deranjau și discuțiile despre bani, o deranjau și discuțiile de cuplu de față cu ceilalți, deci era un triplu deranj. Reproșuri, după ce împărțiseră banii frățește, prietenește, comentarii, defăimări, trădări, nemulțumiri, toate ieșeau la suprafață de se mirau amândoi de unde apăruseră sentimentele astea puternice când cu o noapte în urmă gemeau îmbrățișați și transpirați.

Ea a negat, i-a reamintit ce s-a întâmplat, l-a rugat să se gândească înainte să vorbească și să taie în carne vie din cuvinte, i-a vorbit calm și i-a redat în cuvinte tabloul relației lor. Însă pe măsură ce ea era mai calmă, el se tulbura ca resuscitat sau electrocutat. Nu-l mai văzuse niciodată așa, nici atât de nervos, nici atât de transformat. Era altul. Sau era același om pe care îl cunoștea? Cel care o săruta pe gât dimineața și îi mângâia buclele? Cel care râdea mult și o gâdila, cel care îi aducea cafeaua caldă, cel care îi făcea dedicații muzicale, cel cu care se plimba, cel cu care făcuse prima oară sex neprotejat fără să-i fie teamă… Acela. Nu mai era.

De la bani, pentru bani, din cauza banilor sau în numele banilor i-a dat o palmă. I-a întors fața în stânga, suficient cât să-ți vadă tocul de la pantof suprapus pe un muc de țigară aruncat de el. I-a întors fața și ea s-a întors cu totul, nu l-a mai putut privi în ochi, i-a fost frică să nu izbucnească în lacrimi. N-a vrut să o vadă. A vrut să-și păstreze o ultimă și poate singură formă de demnitate.

Pe Corina o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Cafeaua cu tine

Da, era însurat

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
14,173 views

Your tuppence

  1. Lorin Coryllus / 27 December 2015 17:05

    Îmi place Lia, foarte mult, îmi place Lia, foarte mult, îmi place Lia, foarte mult, foarte mult… 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. ella / 2 October 2015 18:35

    Modelul barbatului ideal…romanul, ce altfel chiar nu mai stie sa-si rezolve frustrarea rateurilor din viata, decat violand fice, omorand sotii, si intanand feminitatea!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. Dida / 14 July 2015 22:51

    Super-bărbat, visul oricarei femei-șomer și bătăuș, exact ceea ce visăm cu toate!!!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Mihaela Suciu / 30 December 2014 9:45

    E anormal să-ți rezolvi frustrările prin atacuri verbale și fizice. E bine de părăsit o astfel de relație dacă nu vrei să fii anulat ca om, un om are nevoie de demnitate.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro