Proasta de România

Luminița Popescu

17 June 2016

luminița popescu nouăDa, azi sunt supărată și scriu despre o proastă. I-am zis „Proasta de România” și nu am greșit deloc.

Proasta de România s-a născut ca să rabde. Răbdarea este punctul ei forte. De mic copil a văzut că mă-sa rabdă. Fix ca maimuțele a imitat-o și a răbdat și ea.

Această proastă se mărită virgină și nimerește un ghiolban. Ea are principii, ea pupă mâna popii cu smerenie și i se dăltuiește în inimă slova: Până când moartea ne va despărți.

Această proastă încasează la început îmbrânceli, apoi palme, apoi pumni. Ea așteaptă să vină ghiolbanul pe la patru dimineața ca să-i pună ceva de mâncare. El vine, mănâncă și râgâie.

A fost educată că femeia tre’ să fie supusă și cuminte. Ea este cea mai bună mamă și soție. N-are niciodată manichiura făcută și foarte rar se pensează.

Ea a avut cravată de pionier cu inel de plastic și chiar a fost comandantă de unitate. Știe să scrie corect gramatical, dar și-a ciuntit sufletul pentru totdeauna.

Proasta de România știe ce are de făcut, dar nu face niciodată. Ea crede că Bunul Dumnezeu va regla conturile, deși știe sigur că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă.

femeie trista

Această prostană nu a înșelat niciodată, deși a fost înșelată de n-are păr în cap. Cu cumătra, cu colega de serviciu, cu vecina.

Ea știe tot, dar nu face nimic. Dacă această proastă s-ar trezi din amorțeală, copiii ei ar scăpa de calvar. Dar nu!, ei îi este bine așa.

Deși au trecut 20-25 de ani de când și-a f_tut viața, proasta aceasta continuă să facă pe proasta călcând peste toate visurile sale.

Proasta de România speră. Speră că… Dar speră pe timpul ei, în timp ce toți ceilalți își trăiesc viața după cum le place.

Proasta de România are grădină cu flori. Se uită vecinii de-și rup gâtul. Acolo și-a găsit ea alinarea, în grădină.

Copiii cresc și pleacă. Ei nu știu și nu înțeleg ce-a fost în capul proastei și de ce nu a plecat de la prima lovitură. Cea la care au fost martori și ei, sărind ca arși din fața strachinii cu ciorbă: Oprește-te, tată, nu mai da!

Câteodată se lasă liniștea în casa proastei. Nu există „Bună dimineața!”, ori „Noapte bună!”. Există doar ordine scurte ce trebuie executate mecanic și fără comentarii. Totul în tăcere, că pe boss îl doare capul.

Chiar, n-ai un paracetamol? Dacă n-ai, treci urgent la farmacie, că la ora patru p.m. se închide și nu vrei să-l doară capul, nu-i așa?

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Păpuşa şi zmeul

Bărbatul în roz

Dacă nu te-aş fi avut…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
38,135 views

Your tuppence

  1. Anonim / 12 February 2017 20:35

    M-am nascut intr-o familie unde mama era proasta de care vorbesti. Asa am crescut si eu, in mijlocul tuturor acestor abuzuri. Acum, la cei 35 de ani ai mei, am reusit sa scap de codependenta pe care am cautat-o si practicat-o in cam toate relatiile cu sexul opus. Din farama de ambitie pe care am reusit sa o pastrez. Din articol reiese ca dumneavoastra considerati ca proasta se complace, pur si simplu. Insa proasta la care va referiti este un om abuzat, un om cu handicap pe viata. Asa cum un om paralizat e tintuit in scaunul cu rotile, asa e proasta, prizoniera in acest cosmar. Este extrem de greu pentru cineva care nu beneficiaza de suport si ajutor sa iasa din aceasta situatie. Se creeaza acest atasament bolnav fara de agresor, dupa o perioada nu mai stie altceva, ca si un animal care e mai mereu maltratat iar atunci cand primeste o vorba buna da din coada si face pe el de bucurie. Macar un pic de respect sa aratam acestor femei, nu a fost niciodata usor pentru noi, oricum. Ce ar fi sa nu ne mai improscam cu noroi si sa incercam sa ne intelegem si ajutam?

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 23 Thumb down 4
    Reply
  2. Alina / 12 February 2017 6:14

    Tocmai am citit povestea mamei…sper sa nu devina si povestea mea 🙁

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  3. Andreea / 6 November 2016 19:47

    Se complac intr-o viata plina de abuzuri. Nu pleaca nici macar cand copiilor le sunt aplicate aceleasi tratamente dar nu uita sa le reaminteasca cum s-au sacrificat ele, ramanand in relatia toxica, pentru binele lor. Deci practic, femeile alea sunt atat de cretine si egoiste incat ajung sa isi faca proprii copii sa se simta vinovati pt viata aia de cacat. Si asa se naste o alta generatie care stie doar ca femeia tre sa accepte orice.

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  4. L.T. / 24 September 2016 23:14

    dependenta financiar si emotional de un sistem care-i induce vinovatia la maxim.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  5. george p / 21 June 2016 13:43

    Am constatat si eu ca femeile sunt programate sa sa sufere. Multora din jurul meu le-am zis ce sa faca sa se elibereze de suferinta, era simplu de identifiat solutia, dar nu, nu poti opri femeiele de la suferinta pentru ca apoi nu stiu ce sa faca, pur si simplu ar fi complet pierdute.
    Sunt perfect de acord ca problemele pe care ele (vaci proaste, am plusat putin fata de proastele autoarei) nu le rezolva, le transmit copiilor lor si uite asa exista zero progres de la o generatie la alta.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
  6. o femeie / 20 June 2016 22:06

    asta nu e proasta, e sclava. Educata, formata, convinsa ca asa e bine.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro