Profesorul de tango

Catchy

31 August 2016

Roberto era un bărbat de aproape patruzeci de ani când a ajuns în Italia şi, după doi ani de muncă dură în construcţii ca să strângă bani, a deschis această şcoală de tango. Prietenii l-au sfătuit aşa, să plece în Italia că se fac bani frumoşi cu tangoul, căci italiencele se dau în vânt şi mai toate urmează un curs de dans. I-a fost greu să se despartă de iubită, dar tot ce făcea, făcea şi pentru ea, iar după ceva ani se va întoarce în Argentina şi vor construi o frumoasă familie cu mulţi copii şi o casă cum îi place ei. Roberto nu a avut o viaţă uşoară deloc. Nu şi-a cunoscut tatăl, îşi aminteşte doar de un domn cu pălărie care venea la mama lui când erau copii mici, el şi fraţii lui. Nu a pus întrebări niciodată şi, când a crescut aşa, mai mărişor, a trebuit să muncească pentru familie. Dragostea şi talentul pentru tango le-a descoperit absolut întâmplător, la o petrecere de cartier. Chiar nu ştia că te poţi simţi atât de liber şi pasional, de romantic şi puternic în acelaşi timp!

Roberta, chiar de ziua ei când împlinea treizeci şi opt de ani, a aflat că soţul ei aştepta un copil cu o altă femeie, mai tânără. Nu a înţeles şi nici medicii nu înţelegeau de ce ea nu rămânea însărcinată, era perfect sănătoasă. Aşa că, de ziua ei, a hotărât să se retragă şi să divorţeze. A plâns mult răsfoind albumul cu fotografii, a plâns mult şi soţul, dar nu era nimic de făcut. Fiecare pe drumul lui. Prietenele au sfătuit-o să iasă cât mai mult din casă şi, de ce nu, să se înscrie la un curs de tango, ca să uite de trecut. Roberta a avut o viaţă uşoară şi frumoasă până la căsătorie, apoi mai toţi anii ei au trecut trişti, în singurătate în doi şi multă frustrare. Niciun copil nu venea pe lume.

Roberto, Roberto Videla, s-a prezentat profesorul de tango grupului de zece doamne în prima zi de curs. Toate îl observau atent, nu, nu era clasicul profesor înalt, bine făcut, cu ochi negri şi adânci. Tangoul, se ştie, e un dans pasional şi toate cele zece eleve se întrebau cum de un bărbat mai degrabă scund şi plinuţ, cu ochi verzi, serios, poate prea serios şi distant, va reuşi să le trasmită focul pasiunii. Şi să le ajute să uite pentru câteva ore trecutul şi chiar prezentul copleşitor. Cum? Dar când Roberto a cuprins-o ca să-i explice poziţia corectă, Roberta a înţeles cum. El era un bărbat de foc mocnit, îndelung mocnit.

tango

S-au întâlnit şi în afara cursului, iar el i-a spus că cineva îl aşteaptă în Argentina ca să construiască o casă în marele oraş, lângă fluviu, să se căsătorească şi să aibă copii. Ea i-a povestit că este divorţată şi că şi-ar fi dorit mult un copil, dar se vede că nu i-a fost scris. Prietenele o vedeau schimbată şi o tachinau, Roberto şi Roberta egal love. Iar Roberta zâmbea trist, nu are ea parte de iubire, nu e aşa de norocoasă, toţi bărbaţii ei au mereu alte femei şi copii cu ele.

Aşa că atunci când testul de sarcină a ieşit pozitiv, îi venea să urle de fericire şi de durere. Fericire că absolut nemaisperat aştepta un copil şi de durere că nu-i putea spune lui Roberto, o altă femeie îl aştepta într-o ţară îndepărtată, într-un oraş cu fluviu. Nu s-a mai dus la niciun curs de tango, nu a mai răspuns la telefon şi nici la uşă. Trebuia să se retragă, ea şi copilul ei, dacă va fi băiat îi va spune Simone, iar dacă va fi fată, Simona.

Simone o întreba uneori despre tatăl lui, dar Roberta era vagă, nu voia nici să-şi mintă copilul, dar parcă nici adevărul nu ştia, nu putea să i-l spună. Dar când băiatul urmă să împlinească optsprezece ani, i-a cerut mamei în dar numele şi prenumele tatălui său, măcar atât. Iar Roberta i-a îndeplinit această dorinţa. Roberto Videla, dar sigur mai avea un nume. Argentina, un mare oraş străbătut de un râu sau de un fluviu, dar un fluviu poate să străbată un oraş? Şi cam atât, mai mult chiar nu ştia despre el. Ştia cum era el ca om şi ca bărbat şi cum era relaţia lor şi cât era ea de îndrăgostită, asta da, ştia bine.

Aşa că Simone, fără să ştie mama lui, a început căutarea. Internet, ambasada Argentinei în Italia, chiar şi o emisiune tv. După câteva luni de intensă muncă, avea o listă de zece nume care ar fi putut răspunde într-o mare probabilitate la întrebarea cine este tatăl lui. A învăţat puţină spaniolă şi a început să sune la telefoane şi să întrebe dacă acum nouăsprezece ani domnul Roberto Videla şi un alt nume a fost profesor de tango în Italia. Nu, răspunsul era nu şi mai rămăsese un singur număr, dar Simone pierduse speranţa, a sunat doar aşa… dar aştepta un nu. Cum viaţa bate filmul, domnul de la capătul firului i-a răspuns da, iar Simone a început să tremure de emoţie. A uitat puţina spaniolă de bază şi a vorbit în italiană, l-a întrebat dacă a cunoscut la cursul de tango o doamnă Roberta, iar domnul miraculos i-a răspuns că da. Simone simţea că vocea lui Roberto Videla şi un alt nume a început să tremure. L-a întrebat dacă foloseşte skype, el a răspuns că da, dar pentru job, gestiona un restaurant important, de lux. Simone i-a dat nick-ul lui şi l-a rugat să intre pe skype. De ce, a întrebat Roberto. Pentru că eu sunt fiul dumneavoastră şi al Robertei de la cursul de tango.

Povestitorul poate doar intui şocul unei aşa veşti, dar se ştie că tinerii din ziua de azi sunt foarte direcţi. Simone abia a avut timp să-şi anunţe mama că în câteva minute se va conecta cu tatăl lui pe skype, iar povestitorul, din nou, este în dificultate să descrie emoţia.

Când camera web s-a deschis, Roberto şi Roberta erau complet fără cuvinte, aşa că a vorbit Simone. Roberto a uitat italiana, iar Roberta nu ştia deloc spaniolă. Dar, la un moment dat, amândoi au început să vorbească furtunos, fiecare în limba lui. Şi plângeau. Se înţelegea că Roberto a căutat-o şi a tot aşteptat-o la curs, căci se îndrăgostise de ea, dar a fost de negăsit. Cu inima frântă şi vinovată s-a întors în Argentina, aşa cum a promis, la femeia care-l aştepta. Dar femeia aceea nu l-a aşteptat, a construit casă şi familie cu altcineva, lângă acelaşi fluviu. Între timp, i-a murit mama şi un frate, dar după un an s-a întors în Italia să o caute, dar vecinii i-au spus că a plecat din oraş cu copilul. Care copil? Dar Roberto a crezut că un copil cu un altul şi l-a durut inima. De ce nu i-a spus că era copilul lui? Nu avea dreptul să ştie? Roberta povestea şi ea că a trebuit să se mute la părinţi, în sud, ca să poată creşte copilul, că muncea mult. Şi disperată îl întreba cum să-i spună de copil câtă vreme el era aşteptat de o altă femeie? Ea aşa ştia şi aşa credea.

Ca să încheiem istorisirea… totuşi, povestitorul mai scrie că Simone şi-a aprins o ţigară, observându-şi fercit părinţii. Cât a aşteptat un aşa moment!

Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cu dragostea şi copilul în vacanţă

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

… și mai apoi un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
512 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro