Proteste, dar nu așa cum ne-am obișnuit

Rodica Culcer

30 January 2017

rodica culcerCâți neuroni poți să ai oare ca să asociezi protestele de duminică, 29 ianuarie, cu o manifestare de „fanatism”, cum voia să ne convingă Sorin Grindeanu la Antena3, într-o penibilă încercare de cugetare politico-filozofică – „De multe ori, această hiperbolizare a binelui și fanatismul în a crede că ceea ce gândești tu e corect s-ar putea să ducă la rău”? Cât de ipocrit să fii, ca să-ți exprimi dezaprobarea față de invective și insulte tocmai la postul de televiziune care a impus violența de limbaj și linșajul public ca normă de comportament împotriva tuturor celor care nu-l preamăresc pe Dan Voiculescu?

Oricine a participat la protest a putut să-și dea seama că numai de fanatism nu a putut fi vorba, căci convingerile democratice ale majorității participanților și saturația de corupție nu echivalează cu fanatismul. Și totuși, reacția premierului, deși ineptă, a fost mult mai măsurată decât cea a invitaților și angajaților postului de televiziune România TV,  proprietate a inculpatului fugar Sebastian Ghiță.

Aceștia au agitat spiritele toată seara, după un scenariu bine pus la punct, menit să inducă ideea că protestele ar face parte dintr-o „tentativă de lovitură de stat”, chiar dintr-un „plan de destabilizare a țării”. Generalul Pavel Abraham ar fi declarat chiar, potrivit lui Grigore Cartianu (că nu pot urmări toate nebuniile de una singură!), că „organele statului pot folosi, în mod democratic, inclusiv muniție reală împotriva manifestanților”; iar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut și el, la B1, partitura pericolului unor reacții violente, declarând, ca răspuns la o întrebare servită de Ion Cristoiu: „reacționând cu aceleași arme [ca ale protestatarilor], riscul este să ajungem într-un război civil.” Speriată peste măsură, Corina Drăgotescu a interpretat cum a vrut ironia demonstranților care se prefăceau a lătra în replică la acuzațiile absurde că ar fi fost plătiți suplimentar pentru a aduce câini la proteste: „oamenii latră, ne-am întors în Evul Mediu”. Parol, țațo, să mă îngropi! – răspundem și noi amuzați (și nu prea), citând din Caragiale.

DAN MIHAI BALANESCU

©Dan Mihai Bălănescu

Pornind de la reacțiile total deplasate ale celor care se tem de protestele de duminică seara, putem înțelege mai bine ce sunt, de fapt, aceste mișcări. Înainte de a ne aventura în această explicație, se cuvine însă să spunem că reacțiile citate sunt un replay al dezinformării practicate față de demonstrațiile anti-FSN de la începutul anilor 90 și față de Piața Universității. Văzând cât de lipsiți de inspirație sunt propagandiștii din 2017 față de cei de acum 27 de ani, te întrebi uimit: Mai poate convinge acest discurs prăpăstios electoratul din 2017? Mai vine vreun miner la București să salveze „Revoluția”, ca în iunie 1990? Greu de crezut, aproape imposibil, ceea ce face ca protestele din această ediție să fie semnalul afirmării unei Românii diferite de cea pe care o pot manipula și împila lideri ca Ion Iliescu sau Liviu Dragnea.

Arsenalul PSD se dovedește depășit, desuet și prea puțin eficient, de vreme ce nu face altceva decât să scoată tot mai multă lume în stradă, căci pe 29 ianuarie, în marile orașe, au ieșit aproape de două ori mai mulți demonstranți decât pe 22 ianuarie. Mai mult, disperării și încrâncenării dezinformatorilor de profesie angajați de televiziunile penalilor (Antena3, B1, RomâniaTV) și politicienilor cu probleme penale (în frunte cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu), demonstranții i-au opus un discurs articulat, calm și decent, fără asperități și violențe, dar cu foarte mult umor. Și aceasta pentru că ei sunt reprezentanții unei alte Românii, nu ai celei care așteaptă cu mâna întinsă ajutoarele sociale de la primar sau mita electorală sub forma unor măriri de salarii nesustenabile, pentru care este dispusă să ierte corupția guvernanților, ci ai unei Românii educate, urbane, deschise spre lumea civilizată, informate, și mai puțin dispuse la compromisuri cu puterea.

Este vorba din nou de două Românii, dar nu neapărat în termenii pe care îi utiliza Adrian Năstase după ce a pierdut alegerile din 2004; este vorba de un electorat captiv al puterii abuzive și corupte, care reprezintă, în termeni absoluți, 18% din cetățenii cu drept de vot, adică susținătorii fideli ai PSD, și cetățenii care au un grad mai mare de autonomie și de libertate de gândire față de putere, care nu au votat PSD sau ALDE în decembrie 2016 sau nu s-au prezentat la vot în marea lor majoritate (60% din electorat). Faptul că acum se află în stradă demonstrează că nu sunt apatici sau indiferenți, ci doar că nu s-au simțit reprezentați de nici un partid.

Pe bună dreptate: partidele de opoziție nu s-au aflat nici acum în avangarda luptei pentru statul de drept și pentru combaterea corupției, ci s-au chinuit să reacționeze tardiv și timid. Toate sunt, în acest moment, compromise și obligate să se reinventeze, dacă nu vor să dispară. Cred că au fost de-a dreptul suprinse de discursul protestatarilor, care nu este ideologic, ci principial, ținta protestelor fiind salvarea statului de drept și continuarea eforturilor anti-corupție, adică exact ceea ce nu a făcut până acum niciun partid. După cum am putut auzi, în reportajele televiziunilor care nu au ținut să se facă de râs, cetățenii au făcut în mod pertinent legătura între sărăcie – sau precaritate – și corupție. Problema partidelor politice este acum că nu mai pot ignora tema statului de drept și a combaterii corupției, dacă vor să rămână relevante. O problemă insurmontabilă pentru actuala clasă politică!

Ajunși în acest punct, merită să observăm că ultima decadă a lui ianuarie 2017 a spulberat toate miturile construite de dezinformatorii de partid și de stat în jurul realității politice din România. S-a spus că

  • lupta anti-corupție nu mai contează pentru români și că bunăstarea este mai importantă, dar iată că dorința de a salva anti-corupția scoate oamenii în stradă; s-a mai spus că grațierea va rezolva problema supraaglomerării penitenciarelor, dar experții au demonstrat, cu date, că nu face decât s-o agraveze pe termen mediu și în niciun caz nu rezolvă chestiunea condițiilor dificile din închisori, care rămân neschimbate;
  • vom plăti o amendă de 80 de milioane de euro la CEDO, dacă nu degajăm penitenciarele, dar președintele Iohannis a demonstrat, la Strasbourg, că nici nu se pune problema  unei asemenea amenzi;
  • Occidentul este dezinteresat de România, pentru că are propriile probleme, și că sprijinul SUA pentru DNA este de domeniul trecutului, dar totul s-a dovedit fals: UE susține în continuare lupta anti-corupție, cum am aflat din declarațiile oficialilor UE, ale cancelarului Angela Merkel și ale ambasadorilor britanic, Paul Brummell, și, respectiv, german, Cord Meier-Klodt, dar mai ales din Raportul MCV; iar Statele Unite susțin în continuare DNA, cum a declarat Ambasadorul SUA, și nu și-au pierdut interesul strategic pentru România, după cum au declarat în Congres, la audieri, Secretarul de stat, Rex Tillerson, și Secretarul Apărării, James Mattis. Și nici NATO nu a fost aruncată în aer de Donald Trump.

Desigur, în spatele campaniei de dezinformare/descurajare nu se află doar Liviu Dragnea și penalii săi, ci putem bănui interese străine, pe care le înțelegem mai bine dacă privim spre Răsărit, dar aceasta este o altă discuție. Deocamdată, observăm că protestatarii nu s-au lăsat intimidați de propaganda mai mult sau mai puțin autohtonă și că, prin comportamentul lor, au schimbat perspectiva asupra lui Liviu Dragnea: din politician abil și stăpân pe sine și pe situație, cum s-a profilat în campanie, a devenit un lider anacronic, extremist, relicvă a primitivismului politic brutal al primei jumătăți a anilor 90. Târgul implicit pe care l-a propus românilor – salarii și pensii mărite contra toleranței față de corupție și corupți – a fost respins de plano de cetățeni, care nu au văzut niciodată o conexiune între bunăstare și corupție. Vorbesc de cetățeni, nu de cei care trăiesc încă în feudalism, nu neapărat din vina lor. Totodată, Dragnea & co. au subestimat forța comunicării online și a rețelelor de socializare, care au oferit un spațiu de exprimare celor pe care televiziunile dominante i-au exclus.

Să nu ne ambalăm, să nu ne entuziasmăm, veți zice, pe bună dreptate; să analizăm lucrurile la rece, căci nu există proteste masive fără un creier în spatele lor. De asemenea, orice protest scoate în stradă și personaje dubioase, mitingiști de profesie, uneori violenți. I-am văzut în acțiune mai ales în iarna 2011/2012, chemați în Piața Universității de Antena3 și pe atunci plătiți chiar de oamenii lui Voiculescu. Unii dintre ei au ieșit și acum, dar violențe nu au fost, pentru că nu le-a comandat nimeni, spre deosebire de 2012 și de ianuarie-februarie 1990, când provocatorii se aflau la lucru constant. Dacă există pe undeva un nucleu organizatoric – și trebuie să existe pentru a ghida protestele prin fața sediului CNA și al Avocatului Poporului, de pildă – atunci nu putem spune decât că el urmărește deocamdată obiective compatibile cu salvarea democrației. O posibilă legătură cu președintele Iohannis nu poate fi exclusă, din moment ce, pe 22 ianuarie, președintele însuși s-a aflat în Piața Universității pentru a încuraja protestele împotriva abuzurilor politicienilor penali. Fără nicio îndoială, în acest moment Klaus Iohannis a preluat stindarul statului de drept și al responsabilității economice, devenind liderul de facto al opoziției. Furia oarbă față de președinte manifestată de fauna de la Antena 3 și România TV sugerează că actuala putere se teme și de el, și de protestatari, mai ales atunci când domnul Iohannis cere guvernului „să nu treacă peste voința cetățenilor” și să retragă cele două ordonanțe.

Interesant este că, spre deosebire de Dragnea și Tăriceanu, Klaus Iohannis pare că știe ce face și încotro se îndreaptă. Guvernul PSD-ALDE în schimb, reprezentat penibil, dar elocvent de ministrul justiției Florin Iordache, pare luat prin surprindere și derutat, fără alt plan de a ieși din criză decât sfidarea protestatarilor și continuarea proiectului nebunesc al grațierii și amnistiei mascate, în speranța că această consecvență nefericită îi va descuraja pe demonstranți. Simulacrul de dezbatere organizat luni la ministerul justiției a oferit un spectacol grotesc, demn de noaptea minții, în tot cazul de natură de a-i înfuria și mai mult pe protestatari, mai ales că, la final, ministrul Iordache a declarat că nu renunță la ordonanțe, chiar dacă va revizui textul, pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale.

Oamenii lui Dragnea nu cred în negociere și în reconciliere, doar în forță, în politica faptului împlinit și a pumnului în gură. Ei nu fac parte din cultura politică democratică europeană: ştiu să controleze un electorat captiv, dar nu știu cum să abordeze un corp de cetățeni inteligenți și liberi. Nici Ion Iliescu nu știa, dar se baza pe mineri. Liviu Dragnea nu își poate permite acest lux, pentru că nu mai are aceleași pârghii de control absolut. La Cotroceni se află acum un personaj complet diferit, iar românii din mediul urban sunt o necunoscută pentru liderii PSD-ALDE. Istoria a mers înainte, trăgând după ea și ultimul picior al miriapodului – adică România. Doar Dragnea și ai lui au rămas încremeniți în proiect. Confruntarea declanșată de el pentru salvarea sa și a celorlalți corupți va trebui deci să meargă până la capăt.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Testul presei

Conferințe despre și pentru femei… fără femei

Trei vieți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
439 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro