Pune-ți sufletul în capul listei, doamnă!

Gabriela Apostu

17 October 2016

Gabriela ApostuDe ce nu faci ceva? Scrie, iubeşte-te, trăieşte! Lasă praful de pe mobilă şi mutatul ei şi trăieşte. Trăieşte pe interior, cu lumina aprinsă.

Nu încerca să-ţi hrăneşti sufletul cu resturile altora, dar nici să pui în farfuria ego-ului tău aşa-zise delicatese: frici, angoase, antipatia faţă de tine, obişnuinţe emoţionale dăunătoare.

Ce ai de gând să faci cu sinele tău? L-ai tăvălit suficient. Acum a venit vremea să-l speli pe picioare şi să-l încalţi. Oferă-ţi bucurii mărunte, zâmbetele tale în oglindă, talentul tău, încrederea în  tine şi-n consecinţă în oameni, râsul cu poftă, emoţia mării la mal. Nu-l mai lua la mişto de fiecare dată, de parcă ai vrea să-l faci de ruşine, doar pentru că el e sensibil şi atât de deschis către iubire. Iubirea nu e o bubă.

Iubirea e viaţă însăşi, trăită, nu simulată.

Recapitulează din aprilie până acum comportamentul tău faţă de mine şi ai să realizezi cum văd ochii tăi iubirea: glume, pentru că ţi-e teamă să o iei în serios, convingerea că nu o meriţi, iar tu, neştiind cum e să meriţi, te sperie, sintagme precum „bre”, o persiflare practic a ceea ce ai putea să simţi…

În schimb, ai făcut veşnică „sărbătoare” din renunţările tale la tine. Ani de zile de repetiţii triste, de neputinţe exprimate zi de zi (eu nu pot, mie nu-mi iese, universul complotează, eu nu merit, aşa mi-e soarta, altfel nu ştiu, altfel nu pot, nu dorm, nu mănânc, n-am timp…) ţi le repeţi zi de zi…

Îţi dai peste suflet, sunt convinsă fără să-ţi propui asta conştient (dar ai hrănit atât de bine ego-ul pe parcursul anilor că el e dominantul tău).

Vrei să ieşi. Aşa mi-ai spus.

Strigi că nu mai poţi şi că ai vrea să schimbi ceva în viaţa ta.

Şiiii, mai departe? Mai departe??

Când intri în acţiune??

Când ai de gând să faci cel mai mic pas în direcţia uşii?

usa

Ţin o mână întinsă către tine de luni de zile, iar tu o priveşti cu ochii mari, speriaţi. Mâna mea e prelungirea iubirii şi poate Mesagerul. Ţi-am promis că te voi ajuta cu ce pot, cu ce ştiu. Doar să vrei. Să vrei, să-ţi propui obiective şi să acţionezi.

Scutură-te de toate neputinţele alea pe care le ţii cu tine de-o viaţă!

Există, la modul concret, lucruri care se pot face, pentru ca mintea ta, închisă şi împotriva ta, să poată fi deschisă şi „bombardată” cu gânduri care să nască alte sinapse, ale legături, alte emoţii, alte trăiri efective.

Foarte des te plângi de ceva. Ei bine, acest mecanism al gândirii nu faci decât să-l ţii funcţional şi apoi spui că iată, eşti pe cale să înnebuneşti.

Premisa este la tine. Gândul este totul. Ce gândeşti, conform teoriei universului, asta primeşti.

Din acest mecanism este necesar să ieşi. Cum? Practicând alte gânduri.

Cu mecanismele de acum, adică programele pe care le deţii (fie cele genetice, fie cele învăţate), nu ai cum să rezolvi provocările. Cu asta te-ai lămurit în toţi aceşti ani ai vieţii tale. Dimpotrivă, folosind aceleaşi programe emoţionale, cercul în care ai intrat s-a închis. Aici nu este o chestiune doar de voinţă (vreau să fac), trebuie să ai la îndemînă şi tehnicile (iar astea se găsesc în cărţi, în seminarii, la oamenii care apar în viaţa ta şi-n ochii lui Dumnezeu): cum să transformi nişte programele mentale deja existente şi toxice în programe noi, sănătoase, reţele neuronale noi, gânduri noi, pe baza cărora viaţa ta să se desfăşoare armonios.

Poţi schimbă acel „nu ştiu, nu pot, nu-mi iese, aşa sunt eu” în „ştiu, pot, acum sunt Eu şi mi-e foarte bine”.

Timpul e o preţioasă resursă a ta. Nu-l mai cheltui-n defavoarea ta.

Sufletul meu, noi ne determinăm viaţa!

Ca un exemplu elocvent: spunea cineva cândva că, dacă în propria maşină (viaţa ta) te aşezi în spate, întotdeauna, dar întotdeuna se va găsi cineva care să fie şoferul maşinii tale. Şi atunci, nu te mai poţi plânge. Tu ai ales să te aşezi în spate şi să laşi pe altcineva să conducă. Dacă celălalt te va duce într-un zid, că aşa vrea el, nu te mai poţi plânge. Tu l-ai lăsat să facă asta.

Tu eşti cu siguranţă interesată cu adevărat de destinul tău, de viaţa ta. De aceea trebuie să fii prima în ecuaţia existenţei tale. Cea mai importantă. Pe lângă faptul că este necesar să conduci maşina cu mâna ta, este necesar să ştii şi încotro o iei.

Eu cred că tu dai comandă de pornire, dar tocmai faptul că nu tu conduci, nu te ajută nici să ajungi la capătul traseului pe care tu, în mintea ta, la un moment dat, ţi-l propui.

Acum înţelegi de ce nu-ţi ies multe? De ce îţi propui diverse şi-n final nu se întâmplă? FII TU ŞOFERUL!!

Şi cu această ocazie, sufleţelul ăla încă mic de lângă tine, copilul tău, va învăţa de la tine fericirea. Până acum i-ai predat sistematic exact ceea ce eşti.

Fără cuvinte sau şi prin intermediul lor, dar, mai ales, prin intermediul atitudinii tale faţă de tine însăţi (pe care tu, probabil, crezi că ea nu o percepe). E tradusă şi prin energia pe care o transmiţi. Adu-ţi aminte ce mesaje trimiţi mental şi verbal copilului tău. Sunt mesaje frumoase, în care trebuie să înveţi şi tu să crezi. Va învăţa fericirea de la tine bucăţica de om, pentru că tu o vei trăi. Va învăţa să facă alegeri sănătoase peste ani, trupul îi va fi mai robust, sănătos fiind.

Ieşi din starea de victimă. Acordă-i sinelui tău adevărat ocazia să se dezvolte armonios! Refuză lamentarea.

Citind, vei simţi revoltă, poate… dacă da, înseamnă că ego-ul tău, adică Sinele fals (frică, angoasă, gelozia, neîncrederea în sine, tristeţea, lipsa de curaj, neiubirea etc) se simte atacat. Îi va fi frică că vei renunţa la el şi va reacţiona. Se va încăpăţâna. Nu-ţi va da drumul, va deveni virulent, eventual va spune: cine dracu’ e asta care se sparge în figuri cu iubirea ei, cu ajutorul ei..? Să se ducă acasă, frate, că nu e buricul pământului sau un soi de hai mă, astea sunt doar vorbe, nu pot eu să fac toate astea. Atunci da, poţi zâmbi după, pentru că vei putea realiza că lucrurile stau exact cum zic. E bine ca tu să fii pregătită pentru asta. Ego-ul te va trage în jos, încercând să te ţină în cotinuare captivă acelor mecanisme în care tu eşti deja. Îţi va sugera (prin propria ta voce) că e prea mult, că asta nu se mai poate rezolva, că eşti bătrână, că eşti prinsă în capcană, că lasă mai bine aşa cum eşti, că nu mori.  Dar vezi tu, vestea bună este că tu nu eşti ego-ul tău. Tu, în esenţă, eşti, de fapt, sufletul tău, Sinele adevărat (adică iubire manifestată doar prin emoţii pozitive).

Aici ai de muncit, la destructurarea ego-ului tău şi împuternicirea sinelui tău la cârma vieţii tale (adică sufletul tău şi manifestările lui sănătoase şi frumoase).

Înainte să dai cu mine de pământ pentru această intruziune în viaţa ta, te rog te te gândeşti la următorul aspect:

De ce face ea toate acestea? Ce urmăreşte?

Voi fi foarte sinceră şi-ţi voi da eu răspunsul, iar ţie îţi rămîne să alegi dacă răspunsul meu îţi sună a fi sincer sau nu. Din nou, alegerea.

Fac toate acestea (să tot fie vreo şapte luni) pentru că te iubesc. Oamenilor pe care îi iubeşti încerci să le arăţi o cale (în condiţiile în care ei spun des şi răspicat că sunt rătăciţi; iar tu asta ai făcut, mi-ai spus răspicat, parcă cerând ajutor).

Ce urmăresc? Mi-ar plăcea, în virtutea faptului că te iubesc, ca tu să fii bine cu tine. Să înveţi, chiar dacă nu mai ai treizeci de ani, să-ţi reconstruieşti viaţa emoţională. Vestea bună este că se poate la orice vârstă.

Toate acestea eu, atât cât ştiu şi pot, nu le pot face decât cu acordul tău. Nu pot rămâne lângă tine doar prin voinţa mea. Nu vreau, de fapt. Rămân doar cu acordul tău. Noi două nu putem fi nişte amice care vorbesc despre călcatul rufelor, curăţenia din casă. Nu. Pentru că ceea ce ne leagă, cel puţin eu asta simt, este la alt nivel.

Eu, de fapt, nu sunt un coach. Nu. Eu sunt omul care te iubeşte. Odată cu tine, învăţ şi eu multe lucruri, fără discuţie.

Eu nu mai vreau să te mai compătimesc, să-ţi plâng de milă, pentru că ţi-aş face un mare rău (asta ar însemna că sunt de acord ca tu să menţii aceeaşi stare de fapt), dar, în schimb, pot să-ţi fiu alături în demersul tău a de pune propriul tău suflet în capul listei (mă repet, eu asta fac şi-n propria-mi existenţă, urmăresc să mă însănătoşesc, să ies din zona mea de confort).

Să nu uiţi: singura persoană care determină cum te simţi eşti tu însăţi, indiferent de provocare, tu eşti resursa.

Cu cât vei deveni mai conştientă că puterea stă în gânduri pe care tu le naşti şi că-n funcţie de alegerile tale (aleg gândul care-mi face bine, care să declaşeze emoţii constructive), se derulează existenţa ta, cu atât mai multe momente frumoase vei avea în viaţă (iar asta o spun şi pentru mine, nu doar pentru tine 🙂 )

A fi pe primul loc în viaţa ta este, de departe, cel mai generos lucru pe care îl poţi face. Cu cât tu eşti mai bine, cu atât cei d elângă tine sunt mai bine. Cu această ocazie, poţi şi tu, la rândul tău, să fii inspiraţie pentru alţii.

Acesta a fost un strigat, oriunde te-ai afla, să mă poţi auzi. Un strigăt dintr-un piept deschis larg, cu reverele trase prin iubire.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Bianca

Cafeaua cu tine

Da, era însurat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,172 views

Your tuppence

  1. Ramona / 17 October 2016 19:23

    Superbă abordare. Sunt la unison cu autoarea, singuri ne construim viața, câtă vreme suntem la volan și nu lăsăm altora plăcerea de a ne conduce pe drumurile pe care le știu ei. Măcar dacă ajung în zid, îmi spun că am făcut-o eu, cu curaj și determinare și-apoi găsesc eu resurse să identific un alt drum, sper mai bun.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro