QED – un film nou și bun

Doina Ruşti

8 March 2014

doina ruștiAndrei Gruzsniczki este un regizor atipic al noului val: nu se promovează, nu face gălăgie în jurul succeselor sale, nu se rupe în figuri pe la televizor. E un artist discret şi premiat. “Cealaltă Irina”, lungmetrajul său de debut, a primit Best First Feature Film Award, la Los Angeles, şi Premiul pentru cea mai bună regie – Atlas d’Argent – la Festivalul Internaţional de Film de la Arras.

Recent a terminat un nou film care a luat deja un premiu. Fără să fi intrat încă în cinematografe, filmul “Quod Erat Demonstrandum” (QED) a avut premiera mondială la Festivalul de la Roma, fiind distins cu premiul special al juriului, printre alţi premiaţi precum Alberto Fasulo şi Kiyoshi Kurosawa. Este un premiu însemnat, care poartă girul unor cineaşti stimabili (Verónica Chen, Luca Guadagnino, Aleksei Guskov, Noémie Lvovsky, Amir Naderi şi Zhang Yuan, James Gray). Directorul artistic al festivalului a fost Marco Müller, fostul selecţioner de la Veneţia.

Despre ce tratează filmul lui Andrei Gruzsniczki? Tema generală este supravieţuirea în condiţii sociale restrictive. Însă, ca şi în celălalt film al său, povestea are întâietate, o poveste bine construită, fără fisuri epice şi cu o încărcătură tensională care te ţine cu ochii lipiţi de film timp de aproape două ore (107 minute). Acţiunea, plasată la finele anilor 80, nu rămâne o simplă cronică a comunismului epuizat, ci întreţine o poveste vie, despre destinul unor intelectuali care încearcă să-şi salveze ideile. Un matematician (interpretat cu acurateţe de Sorin Leoveanu) publică un articol ştiinţific într-o revistă americană, fără acordul Partidului, iar acest lucru declanşează o serie de evenimente, ca într-un joc de şah, fiind aduse de-a lungul unei poveşti, aparent simple, toate aspectele dureroase ale existenţei de lagăr. Ca miză, filmul lui Andrei Gruzsniczki se situează în linia “Notei de subsol” (2011, Joseph Cedar), prin subiectul plasat în lumea intelectuală şi prin accentele grave pe care le capătă mesajul. Însă povestea în sine este una alertă, de un umor constant şi durabil.

qed 2

Fiecare personaj este pus într-o lumină obiectivă. În filmul “QED” nu există tipologii caricaturale, ci eroi complecşi, cu viaţă adevărată, cu o umanitate dictată de rolul pe care îl are fiecare într-un angrenaj social artificios. Din punctul de vedere al construcţiei filmice, acest lucru este extrem de greu de făcut, mai ales că există atât de multe caractere clişeice, intrate în conştiinţa generală prin zecile de securişti ai filmelor din perioada tranziţiei. Securistul lui Andrei Gruzsniczki, interpretat magistral de Florin Piersic Jr., este un bărbat pasionat de munca lui, creativ chiar, cu probleme personale dureroase, pe care le suportă mai greu decât marginalii societăţii. Poziţionat antagonic faţă de personajele principale (doi matematicieni), securistul Alexandru nu trece nicio clipă în planul doi al filmului, în rândurile personajelor secundare. Dincolo de construcţia regizorală, însuşi jocul actoricesc face din acest securist un personaj memorabil şi vibrant, devenit pe nesimţite de-a lungul filmului, eroul principal.

Apoi, Andrei Gruzsniczki ştie să recreeze atmosfera într-un mod autentic; nu este vorba doar despre detaliile unei epoci istorice, ci despre acel aer care dă veridicitate unui univers filmat. Ezitările personajelor, “mutările” neaşteptate ale Elenei (interpretată foarte credibil de Ofelia Popii), umorul unui bunic (Virgil Ogăşanu), terfelit de rigorile vieţii, descind din epic, fără a fi lipite ornamental, cum se întâmplă adesea în filmul românesc despre comunism. Povestea QED este scrisă fără mânie şi fără intenţii de satiră socială. Niciun personaj nu are derapări, nici măcar copilul din film (interpretat de Marc Titieni), iar această forţă caracterologică vine din grija regizorului faţă de întreg. Povestea este solidă (scenariu: Andrei Gruzsniczki), cu detalii realiste şi motivaţie logică, aceste caracteristici încadrând filmele lui Gruzsniczki într-un neoclasicism evident. Evadarea din lagărul comunist nu este o aventură pe viaţă şi pe moarte în tonurile negre ale filmului de gen, ci un joc al inteligenţei, în care nu contează decât supravieţuirea individuală. Nimeni nu risipeşte principii morale acolo unde nu este nevoie de ele. Ideile pregătite să evadeze urmează un traseu sinuos, pe care sistemul opresiv, intrat în fază agonică, nu mai este în stare să-l urmărească.

qed

Filmul lui Andrei Gruzsniczki este preocupat de micile rotiţe neştiute care făceau ca lumea să funcţioneze totuşi în condiţiile marilor dereglaje sociale din anii 80. Pelicula nu arată cozi la alimente, nu vedem oameni mutilaţi fizic, arestări sau securişti câinoşi, ci o comunitate liniştită aşezată într-o gură de tun al cărui fitil e de ceva vreme aprins. Ideea unui matematician, astăzi deja pusă în practică, se agaţă de un viitor la care majoritatea nu îndrăzneşte să viseze, iar această ancoră face ca însuşi subiectul filmului să invadeze lumea unui receptor care trăieşte cu nasul în computer şi telefonul lipit de timpan. Cu toate că vedem un timp de cronică, nicio clipă nu se instalează distanţa specifică între reconstituie şi prezentul vizionării. Iar acest lucru se datorează în bună măsură umanităţii personajelor.

În interiorul unei lumi închise, oamenii au creat o societate subterană care funcţionează după reguli neoficializate, dar unanim ştiute. Nici măcar informatorul Lucian (interpretat excelent de Dorian Boguţă) nu este pus într-o lumină negativă. El şi-a găsit propriul drum de supravieţuire cu nimic mai condamnabil decât cel al Elenei, care se foloseşte de articolul prietenului ei ca să-şi grăbească plecarea. Niciunul dintre delictele epocii, cum ar fi delaţiunea, pactul cu Securitatea, sacrificarea libertăţii unui prieten în numele unei victorii intelectuale ori micile aranjamente imorale nu iau proporţiile catastrofice din literatura dedicată comunismului. În QED timpul nu este cu acuitate cel al comunismului, căci povestea, încă de la început, are toate datele unei întâmplări atemporale. Este un fel de fotografie de epocă, dar de care te îndrăgosteşti pentru că îţi arată un personaj de-o contemporaneitate capabilă să declanşeze pe loc empatii. Însăşi pelicula alb-negru şi filările inconfundabile ale lui Vivi Drăgan Vasile întăresc această impresie. Şi pentru că am ajuns aici, trebuie spus că filmul este excepţional din punct de vedere tehnic (montaj, sunet, mixaje – de evidentă calitate).

QED este un film despre comunism, fără ca acest lucru să conteze pentru povestea unor oameni care încearcă în diverse moduri să găsească soluţii pentru existenţa de cuşcă. Evadarea, reorganizarea evenimentului mărunt, crearea unor subterfugii – devin toate metode de a supravieţui în mod individual. Iar această negare a colectivităţii şi a vieţii sociale pentru care a fost croit omul, face esenţa filmului.

Gruzsniczki este un regizor profund, cu o sensibilitate făcută să vibreze la idei şi nu la simplele exclamaţii. În filmul său n-o să găsiţi scene improvizate, în care singurele acţiuni sunt cuvintele licenţioase şi isteriile fără motiv. Totul este de-o rigoare matematică, de-o tensiune autentică şi de masivitate clasică.

Impresionat de valoarea filmului, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Diego Brasioli, a organizat o recepţie la propria reşedinţă, unde a avut loc și proiecţia filmului, într-un cerc restrâns de spectatori, printre care s-au numărat Marie-France Ionesco (fiica lui Eugen Ionesco) şi Lucian Pintilie. Nu peste mult, acest film, o bijuterie de construcţie, îşi va începe periplul prin festivaluri, urmând ca abia în toamnă să ajungă în cinematografele româneşti.

*

Filmul „Quod Erat Demonstrandum” este produs de Velvet Moraru, prin Icon Production, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și prin contribuţia Cinema City & Thegroup, Abis Studio & HBO România.

Citiţi şi

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

Acești psihopați care ne conduc

Nu sunt un bărbat rău și nu-mi bat joc de soție, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
847 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro