Radu Beligan și Robbie Williams, ”vecini” în Cartea Recordurilor

Judy Florescu

23 July 2015

judyAu trecut câteva zile de la concertul lui Robbie Williams de la București, un eveniment care mi-a dat ocazia să rememorez, prin muzică, momente îndepărtate din viața mea.

Cântecele, ale căror versuri le compune chiar domnia sa, Robbie Williams, mi-au fost prieteni de nădejde și mi-au făcut doar bine, pentru că aceasta este menirea muzicii, să-i fie medicament fără prescripție sufletului. Asta simt, asta scriu.

Dar ”Nu orice se poate clasa în cutia cu vorbe”, îmi spune domnul Radu Beligan prin cartea sa, Între acte. Și nu degeaba citesc aceste lucruri acum, pentru că cei doi artiști au o legătură, pe care poate mulți nu o știați, iar, dacă o știați, e bine să o menționăm și aici.

Domnul Radu Beligan și Robbie Williams au intrat în Cartea Recordurilor. Robbie Williams este singurul artist din lume care are cele mai multe bilete vândute într-o zi, pentru un turneu. În 19 noiembrie, 2006, s-au vândut 1, 6 milioane de bilete la turneul Close Encounters.

Radu Beligan deține recordul pentru cel mai în vârstă actor din lume care se află în activitate, record stabilit pe 23 noiembrie 2013. Așadar, cei doi artiști au fost trecuți în Cartea Recordurilor în aceeași lună. Mă întreb dacă lui Robbie Williams i-ar plăcea unul dintre spectacolele de teatru ale domnului Radu Beligan, sau dacă domnului Radu Beligan i-ar plăcea un cântec dintre cele compuse de Robbie.

Cântecele lui Robbie sunt cu mine încă de pe vremea casetelor audio și a televizorului de tip cutie cu câteva canale, printre care și VH1, care ne oferea muzica momentului cu nemiluita. Mie nu-mi plăcea deloc muzica momentului, dar îmi ținea companie în timp ce-mi făceam temele. Și, într-o bună zi, au dat videoclipul de la Angels, și a fost dragoste la prima audiție. Atunci mi-am ridicat capul din caietul dictando și am văzut alb-negru în fața ochilor, tema videoului. Pianul acela suna superb și versurile de la finalul refrenului caracterizau starea unei școlărițe, căreia îi plăcea mai degrabă muzica veche din filme, față de ce era nou pe piață. Iată că găsisem o piesă pe care voiam să o ascult mai mult decât o singură dată. Pe banda de la VH1 scria ”Robbie Williams Angels”. M-am dus la magazinul de casete și mi-am cumpărat albumul. E vorba despre I’ve been expecting you (1998), pe care se găsesc super-piesele She`s the one, Strong, No regrets, Millenium, dar în niciun caz, Angels. Angels e de pe primul album, Life thru a lens. Dar asta era oferta singurului magazin care vindea casete nepiratate, din micul meu oraș natal.

Anii au trecut, m-am apucat serios de studii în Capitală și pe la Londra, și tot mă întâlneam cu piese noi ale unei voci foarte cunoscute ale copilăriei mele, care-mi dădea din casetofon lecții de limba engleză și de viața ce mă pândea în marile orașe. Dacă Robbie Williams își schimbă stilurile muzicale de la album la album (are șapte în total, ca artist solo), timbrul îi rămâne nealterat de noua tehnologie, care poate transforma orice afon într-un mare artist. Recunoașterea amprentei muzicale ale vocii unui artist cred că este foarte importantă. Și pe Robbie îl recunoști. Dacă îi asculți cu atenție versurile, observi că sunt mai mult decât niște cuvinte, care rimează pe o melodie. În versurile pe care le compune de zeci de ani se ascunde o profunzime poetică pe care nu am întâlnit-o la ceilalți colegi din branșă.

Robbie_Williams_portret_Judy

Nu știu ce m-a impresionat mai mult la concertul de pe 17 iulie – vocea, versurile, energia, comunicarea neîncetată cu publicul. Mereu găsea un răgaz ca să ne vorbească. Fiecare piesă venea cu un vizual special și cu o emoție diferită ca intensitate și dinamism. A fost emoționant până la lacrimi duetul cu tatăl său, Pete Conway, la piesa Better man. Mi s-a făcut pielea de găină la tributul pentru Freddie Mercury, Bohemian Rhapsody. Ne-a rugat să cântăm alături de el, accapella, Happy birthday to you, pentru George Michael. Câtă mărinimie din partea sa! Ne-a cântat și o piesă care nu era parte din playlist. Constat asta acum, uitându-mă pe lista de pe site-ul oficial al turneului.

I-a dedicat My way tatălui soției sale, care a plecat dintre noi acum un an, și, din nou, ne-a rugat să cântăm împreună cu el, întorcând monitorul cu versurile, spre public. Urale, urale! Oamenii aplaudă cu foc, unul lângă altul, uniți de aceeași dragoste și respect față muzică. Nu vrem să-l lăsăm să plece. Ne spune cu steagul înfășurat în jurul gâtului I’ll be your son. Și iar strigăte și ropote de aplauze, care nu voiau să-l lase să plece de pe scenă. Când ceva e frumos și ne face bine, dorim să fie interminabil, doar că uităm că noi, oamenii, depindem de prea mulți factori ca să fim fără sfârșit. Putem avea, în schimb, o continuitate. Robbie mai cântă refrenul de la Angels și dispare în negura culiselor. De aici, fiecare își continuă șirul firesc al lucrurilor – el, turneul, noi, treburile noastre.

Dacă mă gândesc bine, un moment cu totul halucinant s-a petrecut la începutul concertului. Înainte de toate exclamațiile lui de uimire și adjectivul ”amazing” cu care ne-a decorat, a făcut ceva ce i-a dezvăluit un pic din sensibilitatea și nesiguranțele care vin la pachet cu meseria de artist internațional. După ce a cântat și a dansat pe Let me entertain you, a rămas bulversat de publicul numeros care plătise bilet pentru concertul lui. Cum o fi senzația asta? Cât de super-star mai ești pe o scenă care devine minusculă și e învăluită de o mare de oameni, care așteaptă să cât de minunat ești? Cam care este greutatea responsabilității ce atârnă pe umerii artistului internațional de a nu da greș cu un concert de două ore și ceva în fiecare oraș din lume? La vederea zecilor de mii de ochi și auzirea glasului colectiv care îi striga numele, Robbie Williams a îngenunchiat și a făcut două plecăciuni în fața noastră. Acest gest mi s-a părut o dovadă de umilință pură și respect total față de spectatori.

Let me entertain you este al 11-lea turneu mondial al lui Robbie Williams în cei 25 de ani de carieră pe care i-a muncit în industria muzicală. Sunt curioasă cam câte ore a cântat în acești ani, câte ore a compus, cât a înregistrat la studio? Poate ar putea stabili un nou record în Guiness Book. Pe cel al inimilor spectatorilor din toate colțurile lumii, cu siguranță l-a câștigat, altfel nu ar mai concerta atât.

Citiţi şi

Şi acum, încotro?

Să fii femeie înseamnă…

#instaiarna

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
303 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro