Rănile nu trec, timpul nu vindecă, oamenii nu uită şi da, prima relaţie după divorţ este de compromis

Catchy

18 February 2017

A(m) fost odată un suflet tăbăcit şi turbat

Şi te-am reîntâlnit. A fost uşor pentru mine să te poftesc la masa vieţii mele. M-ai ascultat, te-am ascultat şi, cu siguranţă, ne-a trecut prin minte şi suflet un gând – o dorinţă – atunci, în mijlocul străzii, la ceas de noapte…

Aveam multe de povestit.

Tu, proaspăt divorţat. Eu doar divorţată, de la divorţul meu se împliniseră deja câţiva ani.

Ne schimbaserăm de la ultima noastră întâlnire. Viaţa pusese în scenă pentru amândoi două piese straşnice, în care cortina căzuse prea devreme – pentru mine – şi prea târziu – pentru tine. Dar probabil aceasta a şi fost chimia dintre noi. Precum şi nevoia de a demonta aşa zisul mit al psihologilor „după divorţ, prima relaţie este de compromis”. Am râs amândoi…
cuplu

Ce-i cu prostia asta?!?! Cu siguranţă, a fost un studiu realizat de nişte cercetători britanici… Şi iarăşi am râs, poate o idee forţat… Însă cine râde la urmă râde mai bine. Şi aici, Viaţa a fost cea care iarăşi s-a distrat copios cu noi. Mi-am dezbrăcat încet-încet sufletul de dureri… Una câte una, măştile s-au evaporat…Te-am ţinut de mână şi am traversat. Mi-am făcut semnul crucii cu vârful limbii şi am zâmbit. Poate că acum este şi rândul meu!

Mi-am însuşit compromisul, ba, mai mult, mi l-am asumat şi te-am lăsat să răscoleşti în universul meu, iar eu mi-am descusut armură după armură, zâmbind şi gândind că putem fi fericiţi. Am mulţumit Vieţii, m-am jucat cu stelele, am sărutat curcubeul, iar soarele şi luna mi-au fost martori nopţi si zile la rând, când, de mână cu trecutul, am visat la noi!

Rănile nu trec, timpul nu vindecă, oamenii nu uită şi da, prima relaţie după divorţ este de compromis.

Vai de sufletul celui care crede că este altfel!

Ţii minte, dragul meu drag, când te-am rugat să ai grijă de sufletul meu? Ai uitat…

Şi eu am uitat cum este aici.

Îmi şterg nasul cu mâneca puloverului…

Lacrimile curg către bărbie şi gât…Râuri, râuri…

Am noroc cu întunericul, care iarăşi îmi este complice, ah şi ce bine că bate vântul! Să treacă prin mine, să-mi desprindă carnea de oase, să-mi smulgă gândurile tocite, să mă ducă departe, acolo Viaţa ţine cont de sufletele noastre și nu suntem doar marionete. Acolo unde avem nevoie de puţin pentru a fi liniştiţi şi fericiţi, unde să râzi din suflet e la ordinea zilei, unde suntem cel mai aproape de ceea ce suntem noi.
Fără măşti, fără presupuneri şi fără frici de a fi judecaţi şi penibili. Cum ar fi?

Ar fi… dar pentru moment, trebuie să mă concentrez la timpul prezent: sunt şi nu ştiu drumul spre casă…

Şi am tot timpul din lume, adică 14 minute cât fac până ajung acasă, să îmi contruiesc un prezent suficient de palpabil, ca atunci când deschid uşa apartamentului numărul patru, să fiu mamă, să fiu fiică, iar eu să re-fiu!

Guest post by Geanina 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Ah, dacă am putea…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,444 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 20 February 2017 11:30

    Rănile trec, dacă ai bunul simț să le ”cauți”.
    Iar orice relație post traumatică e de compromis, dacă intri în ea compromis.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro