Regăsire

Catchy

18 January 2016

Relația s-a încheiat.

Au fost multe, multe în cap, multe în discuțiile mele cu două, trei prietene dragi care mi-au cunoscut travaliul. Partea cea mai rea, care pe mine mă copleșea atunci, nu era sfîrșitul relaţiei, ci continuarea nefastă a vieţii ei: alcool, tutun, probabil droguri, disperarea de a ști ce se întîmplă cu ea sexual vorbind, sex neprotejat cu mai mulți bărbați, viață pusă în pericol de cîteva ori… eu pe toate acestea nu le auzeam de la nimeni, le simțeam. Simțeam că se petrec. Săpau în liniștea mea. Plîngeam adeseori din nimic, nejustificat. Îmi plîngea sufletul… știa. Iar eu am preferat să o las să-și ducă crucea, cu lacrimi (nelăsate pe obraz, decît în secunda în care, cu spatele fiind, ea se desprindea de lîngă mine, îndepărtîndu-se cu alți pași decît cei pe care atît de bine îi știam) de fiecare dată cînd ne vedeam în cele, probabil zece minute, ea căutîndu-mă, rătăcită de ea și atît de vizibil degradată. Îi simțeam rătăcirea și  nu puteam să intervin. Și asta mă hăituia. Îmi doream doar să nu-și facă răul definitiv și să-și învețe lecțiile pe care viața alesese să i le predea.

Și, ca să înțelegi încă de la început, îți voi mărturisi ce s-a-ntîmplat în acea seară.

Eu vorbeam cu prietena mea, prietenă comună nouă, la telefon,  disperată și obosită de atîta „nu știu ce se întîmplă între și cu noi”. Încercam să găsesc soluții.

I. mă rugase la un moment dat, după o discuție aprinsă, la final de martie, să luăm o pauză, celebra pauză, încercînd să mă asigure că, de fapt, pauza este una benefică, că mă iubește enorm și nu vrea să renunțe, doar că se simte prinsă și vrea să caute în ea, să se liniștească. Am fost de acord, fiind total răvașită, dar încercînd să nu las asta să se vadă.

doua femei

În cele cîteva zile care au urmat, m-am apucat ca o descreierată de sport, pentru că îmi  doream să slăbesc (eu făcînd o obsesie din kilogramele mele în plus, alterînd relația sexuală dintre noi, incapabilă fiind să mă dezbrac și să mă las iubită). Făceam sport ca bezmetica, ore întregi, pe ploaie, vînt,  cu sufletul pustiit de durere, cu rotițele minții mergînd neobosite, căutînd sensuri, răspunsuri și fără cea mai mică speranță de revigorare a relației. Simțeam că butonul de pauză fusese doar o ridicolă figură de stil (ar fi urmat să plecăm la un moment dat împreună, să construim o viață comună fericită; iar eu eram cu rahatul la fund, dar îmi doream să fac acest salt în gol, sperînd că parașuta se va deschide).

Revenind la telefonul de la 12 noaptea… îi spun prietenei nostre comune

(o voi numi A.):

„A., trebuie să aflu. Nu mai pot să stau așa, îmi bubuie fiecare fibră, mă degradez. Vreau să știu acum ce se alege de relația asta. Nu mai vreau să aștept deloc” (deși, chiar și ideea de a afla cu certitudine mă desfigura pe interior).

La un moment dat, apare I. pe facebook și o abordează pe A., avînd curajul să-i relateze ei ceea ce simte și ceea ce simțise în ultimul timp, iar mie nu avusese curajul, tăria de caracter să îmi spună.

Între timp, A. îmi citea dialogul dintre ele două, eu fiind  în pat, rezemată de pernă, cu telefonul lipit de ureche… și, pe măsură ce-mi citea, trăiam o dedublare, însoțită de sufocare. Mă simțeam cînd fierbinte, cînd rece, în imposibilitatea de a plînge, cu ochii împăienjeniți, sterpi. Senzații noi mă traversau și nu reușeam să le identific… erau multe, din toate părțile, haotice… și-n tot acest timp, sufletul parcă mi se deshidrata.

Atunci mi-am zis, gata! Asta a fost tot!

Am stat trează toată noaptea, la un moment dat dînd năvală plînsul, făcînd trecerea în revistă a ceea ce a fost și, mai ales, a ceea ce ar fi putut să fie. Și am plîns ore fără oprire, neînţelegînd de ce, dar, mai ales, de ce așa? Durerea se instalase ca o curvă, încet, neluîndu-mi banii, ci liniștea.

Mă durea… inima sufletului!

Fac o paranteză importantă, în lunile  ianuarie, februarie și martie, cam trei luni să fi fost, înainte de ziua Z, eu am simțit că se întîmplă ceva cu ea, dar nu reușeam să aflu ce (am aflat după mult timp). Nu dorea să-mi spună ce o frămîntă, nu știa cum să o facă, de fapt, iar eu simțeam rătăcirile ei de mine. Era suficient să-mi arunc privirea în ochii ei …dar ea nu spunea nimic. Acest lucru mă tensiona, mă agita, devenisem geloasă, poate nu o geloasă activă, dar veninul exista în mine…

Tot în acest interval, tatăl meu acuza frecvent dureri la inimă, iar noi, cei de acasă, îl asiguram că nu e inima, că e o durere intercostală. El spunea de fiecare dată: „măi, înţelegeți, mă doare inima!!”  

Revenind în dimineața zilei cu pricina, evitînd contactul cu cei din casă, amețită și total rigidă, am plecat către un salon de masaj (în disperare, îl începusem și pe ăsta. Pe drum, mergeam golită și cu pași ce doar păreau ai mei. Au urmat cinzeci de minute de… n-aș putea spune ce. N-am simțit atingerile terapeutei, n-am perceput tactil nimic. O vedeam lîngă mine, cu mîinile pe mine, dar doar vîjîiala din mine era vie, nimic altceva). Ies de la masaj, îmi scot telefonul din geantă, apel nepreluat de la mama. Sun. Vocea răgușită a mamei, stinsă: „Unde ești? Vino la spital… nu te speria… tatăl tău…” și închid. Abia atunci mă trezesc. Se activează toate în mine. Realizez. Fug către spital… intru sufocată de groază (părinţii mei/copiii mei), îl văd pe tata, mă ia plînsul… și îl rog pe Dumnezeu să mi-l mai lase!

„Ce s-a întîmplat, mamă?”

„Taică-tu a făcut infarct!”

În timp ce eu îmi purtam durerile în suflet, neștiind ce se întîmplă cu relația mea, zeci de zile de întrebări fără răspunsuri, tatăl meu își simțea inima bolnavă. În dimineața în care relația mea s-a rupt, iar sufletul meu s-a spart, tatăl meu a făcut infarct…

Două inimi prin care sîngele străbate drumuri secundă de secundă, în piept de tată și fiică, două inimi au plîns la unison, fiecare în felul ei…

Aceasta a fost ziua în care iubirea a căpătat valențe noi, definiții pe care nu le cunoșteam cu adevărat. Ziua în care am privit cerul cu ochii închiși și inima deschisă.

Din acea zi, lumea mea din mine s-a schimbat…

Guest post by Olivia

Citiţi şi

Ecuație cu amanți și neveste înșelate

„Mi-a fost dor de tine, fetița lui tata!”

Iubește-mă tu când…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,192 views

Your tuppence

  1. Inkmarks / 5 May 2016 21:16

    Cel mai special si deosebit articol pe care l-am citit de ceva vreme si de pe acest site. Am ramas fara cuvinte…cu un heartbeat in minus si un zambet trist pe fata, in cap cu ganduri amestecate, ganduri sufocate, dar senzatii puternice in suflet. Excelent!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro