Reputație șubredă, succes zero

Catchy

25 February 2015

Trăim într-o lume în care constantele sunt competiția și schimbarea. Dacă pentru generaţia bunicilor și a părinţilor noştri siguranţa locului de muncă, a unui venit şi, în cele din urmă, a unei pensii, erau regula, nu acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Fie că o conștientizăm sau nu, suntem aleși și recomandați în funcție de reputația noastră (acea carte de vizită ce călătorește oriunde cu noi) și claritatea cu care ne comunicăm atuurile, calitățile unice.

Putem noi să dezvăluim aceste atuuri și să le comunicăm eficient, astfel încât ele să facă diferența în fața unui angajator, client, partener de afaceri? Am spune că nu neapărat sau nu în egală măsură. De aceea, pentru a scurta drumul spre următor nivel în carieră sau pentru a ne asigura o poziție influentă în mediul din ce în ce mai competitiv, cel mai indicat e să lucrăm cu traineri specializați în branding personal.

În ultima vreme a început să se vorbească din ce în ce mai mult și la noi despre Personal Branding. Așa cum există strategii pentru brandurile care se impun pe piață, la fel de atent trebuie tratat și brandul personal, pentru că e vorba de reputația noastră și impactul pe care ea îl are asupra a ceea ce facem. Fiind un domeniu nou, personal branding e destul de des confundat cu eticheta în afaceri, manierele, stilul vestimentar, strategiile de public speaking sau chiar cu puterea de persuasiune în mediul business. Însă nu la asta se reduce brandul personal.

Am stat de vorbă cu Larisa Petrini și Simona Gherasim despre cât de important este Personal Branding-ul pentru carieră, dar și pentru calitatea vieții personale. Larisa Petrini are o experiență de peste 12 ani în domeniul comunicării (a fost Managing Partener Saatchi & Saatchi PR), expertiză în Personal Branding, Managementul Reputaţiei şi Comunicare de Criză. Simona Gherasim este certificată ca Personal Branding Strategist de către Reach, liderul mondial în domeniu, unde s-a format cu William Arruda, pionier al personal branding-ului. Împreună formează echipa Shero, un proiect care oferă prima formulă completă de branding personal, adresată femeilor din România.

2-Brandingul-Personal

Larisa Petrini & Simona Gherasim

Creative Learning: Mai are nevoie o femeie de succes de Personal Branding? De ce?

Larisa & Simona: Noi credem că o femeie de succes are permanent nevoie de branding personal. Acest proces este ca o călătorie continuă. Brand-ul personal evoluează permanent aşa cum evoluăm şi noi. Esenţa brand-ului va rămâne mereu aceeaşi, însă obiectivele persoanei, mediul în care se manifestă acel brand se actualizează permanent. Prin urmare este necesară o actualizare permanentă în partea de armonizare şi difuzare a brandului personal.

Pe scurt, oamenii de succes, ca și brandurile de succes au nevoie de consultanță permanentă, un plan de comunicare și metode de reinventare.

Creative Learning: Există prejudecata că Brandul Personal vine instinctiv, se dezvăluie de la sine. Şi că i-ar ajuta mai degrabă pe cei mai neîncrezători în forţele proprii, care nu ştiu să se comunice. Cum combateţi această prejudecată?

Larisa& Simona: Într-adevăr, există situaţii în care anumiţi profesionişti au reuşit să îşi cristalizeze singuri, instinctiv un brand personal. Acest proces în cele mai multe cazuri a fost unul cu încercări reuşite şi mai puţin reuşite. Noi acompaniăm cursanții să scurteze drumul către această dezvăluire. Cu siguranţă o pot face şi singuri, însă alături de noi o fac într-un timp mai scurt şi mult mai eficient.

Practic, cursul de Personal Branding scurtează drumul către consolidarea reputației business-ului tău prin ce ești, ce faci și cum acționezi.

Creative Learning: Cum e perceput Personal Branding-ul în România? 

Larisa& Simona: După părerea noastră, a început să se vorbească foarte mult despre branding-ul personal şi în România. Contextul actual extrem de competitiv, accesul facil la tehnologie şi viteza cu care ne schimbăm sau ajustăm drumul în carieră fac ca Personal Branding-ul să devină un must-have.

Există anumite categorii profesionale pentru care un brand personal puternic este vital pentru succes: consultanţi, arhitecţi, medici, avocaţi, terapeuţi, designeri sau brokeri, antreprenori al căror nume este strâns legat de afacerea lor, persoane din mediul politic, artişti şi profesionişti din media şi entertainment, middle managerii din corporaţii care se pregătesc să facă trecerea la poziţii de top management, C level Managers care îşi doresc să îşi fructifice brand-ul personal pentru a creşte vizibilitatea şi rezultatele companiei.

Însă Branding-ul Personal NU înseamnă succesul dobândit în urma unei rețete fabricate.

Creative Learning: Ne puteţi da câteva exemple de beneficii concrete din viaţa voastră profesională în urma Personal Branding-ului? Sau din viaţa profesională a celor cu care aţi lucrat?

Larisa& Simona: Beneficiile sunt numeroase, printre cele mai importante sunt valoare adăugată şi continuitatea. Studiile arată că oamenii sunt dispuşi să plătească cu până la 70-100% mai mult pentru un brand. În faţa competiţiei dure şi a felului în care evoluează tehnologia şi mediul digital, genericele de obicei pierd. Brandul personal ajută în a fi prima alegere. De exemplu, Loredana, care are un brand personal foarte puternic, va fi solicitată şi va percepe tarife mai mari decât alţi artişti care nu se bucură de un brand personal bine conturat.

Influenţa: un brand personal aduce prestigiu şi ajută major în a influenţa proiectele la care persoana participă sau cauzele în care este implicată. Prezența Nadiei Comăneci în proiectul 10 pentru România a determinat cu siguranță ca numărul fetiţelor care s-au înscris la preselecţie să fie unul foarte mare.

Independenţa şi controlul carierei: o persoană cu un brand puternic îşi poate alege uşor clienţii sau angajatorii. Brandul Personal îţi oferă portabilitate şi permite reputaţiei să călătorească cu tine.

Împlinire personală şi profesională.

u

Loredana, un exemplu de brand personal puternic.

Un alt exemplu de brand personal care ne place este Moise Guran, care, jurnalist la bază, prin autenticitatea stilului său, prin constanța livrării unei analize originale, atipice pentru mediul economic și de business, s-a impus ca unul dintre cei mai credibili și respectați formatori de opinie pe domeniul său.

Creative Learning: Beneficiile Personal Branding-ului nu se opresc doar la carieră, nu-i aşa? E vorba şi de o conştientizare mai clară a priorităţilor în viaţă, include pasiuni?

Larisa& Simona: Da, cursul de branding personal are printre beneficii o creştere a conştientizării de sine: lucrul intens cu dorinţele, obiectivele, credinţele, valorile şi pasiunile persoanei o ajută să aibă o viziune îmbunătăţită asupra vieţii pe care o trăieşte, să ştie care sunt domeniile în care poate face diferenţa şi unde îşi doreşte să ajungă.

Creative Learning: Sunt şi oameni care cred că haina succesului e ceva cu totul străin, că tu trebuie să te ajustezi, de multe ori nefiresc acestei haine. Cum i-ar ajuta un astfel de curs să conştientizeze că fraza „stă în puterea ta să realizezi tot ce îţi doreşti” nu e un şablon? Că pot să-şi descopere şansele unice.

Larisa& Simona: Cu siguranţă cursul este pentru acei profesionişti care ştiu că pot avea succes însă nu ştiu cum pot ajunge acolo mai repede. Noi îi ajutăm să facă un mare pas înainte şi să îşi descopere un brand personal autentic şi câştigător pe care să îl folosească pentru a se bucura de succesul profesional pe care şi-l doresc.

Iar pentru toate celelalte întrebări și dezvăluiri personale, recomandăm acest curs. 🙂

Cursul de Personal Branding începe pe 4 martie. Numărul locurilor este limitat.
Te înscrii la: contact@creativelearning.ro
www.creativelearning.ro



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

Și-a luat „like”-ul înapoi!

Trebuia să apari și să dispari, ca eu să exist

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
570 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro