Reţeaua în vremea dragostei

Mihaela Cârlan

23 August 2011

Dragă Radu,

Care ar mai fi rostul lălăitului pe orice reţea de socializare cu un procent important de personaje care îşi declară deschis interesul pentru dating, când iubeşti pe cineva anume, şi nu “women” sau “men” în general? Statul la taclale virtuale după ce ţi-ai întânit marea iubire pe online, zice că ceva nu e în regulă: ori nu e mare, ori nu e iubire.

Asta trădează o nemărturisită ori neconştientizată aşteptare a (alt)ceva nou. Nu, nu imediat, dar de ce să nu fim pregătiţi? Ca să nu apară cumva sincope în viaţa sentimentală în caz că, Doamne fereşte, relaţia prezentă sucombă după mai puţin de trei ani. Şi apoi, retragerea din virtual n-ar aduce oare cu o retragere la mânăstire? Apoi, n-ar fi o lipsă de loialitate faţă de sutele de prieteni, o slăbiciune, o laşitate pur şi simplu? Cum adică să nu mai treci zilnic să-i saluţi, să nu le mai arăţi că nu sunt singuri/e la delicioasa, mmm… cafea cu lapte? Să nu confirmi asigurator că şi la tine, în Drumul Taberei, a răsărit soarele ori că îţi pasă de morocăneala adusă de ploaie? De dispoziţia romantică trădată de un cântecel de pe youtube ori de una ludică, semnalizată de o ochiadă nevinovată?

Păi, dacă nu există şi un alt interes să fie prezenţi pe astfel de reţele decât simpla nevoie de companie, dacă tot s-au găsit, de ce nu postează amândoi un status  de genul ne-am găsit, vă salutăm, ne mai vedem offline :). Fără loc de interpretări, fără uşi lăsate întredeschise spre trecut, fără ambiguităţi. Cu explicita semnificaţie că tocmai s-a format o pereche care a decis să se deconecteze de la reţea. Ieşirea la pachet mi se pare cea mai frumoasă şi înţeleaptă soluţie. Reţeaua şi-a făcut datoria, reţeaua poate să moară! Pentru ei. Pentru restul, oamenii de la singurei spre foarte singuri, care au nevoie reală de o reţea virtuală, ea poate continua să trăiască!

Citeşte şi Dragostea în vremea reţelei.

Citiţi şi

Poate cel mai mare protest al femeilor din toată lumea are loc chiar acum

#instaiarna

De la mIRC la Facebook – evoluție sau involuție?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,871 views

Your tuppence

  1. Dragostea în vremea reţelei | Catchy / 26 August 2011 15:22

    […] P.S. Doamnelor, dacă îmi permiteţi, un sfat: nu daţi un “poke” simultan cu “add”. Unora le place, altora nu. Exista o minima etichetă şi online. P.P.S. Domnilor, nu v-am uitat, iată ceva util din feedback-ul unei prietene: nu începeţi să îi lăudaţi frumuseţea imediat cum v-a dat accept; nici la pozele de profil, nici în mesaje, căci de-abia vă cunoaşteţi şi ar fi frumos să nu păreţi un maniac în călduri.     P.P.P.S. Pentru ambele sexe: puneţi, vă rog, pentru a a nu fi respins de un necunoscut, o poza de profil şi un nume bun de Google. Altfel, de ce v-ar accepta un străin cu capul pe umeri ca prieten. Citeşte şi Dragostea în vremea reţelei. […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Mirela / 24 August 2011 21:43

    Reteaua e al treilea in relatie, de care nu vor nici el si nici ea sa scape. E ceva about it care creeaza dependenta. Poate si nevoia de a impartasi cu reteaua fericirea proaspat dobandita si de a gasi consolare, cand el/ea fie nu raspunde la telefon, fie s-a suparat si a plecat in lume. Si atunci cum sa nu intrebi reteaua: stie cineva pe unde e? ca nu raspunde la telefon. Reteaua capata valente de consilier, preot, mama, tata, prieten. Fara sa ne dam, de fapt, seama, ca e doar dusman, ca orice alta a cincea roata la caruta.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro