Revanșa

Cyndia Gulyas

8 March 2015

CyndiaViața fiecăreia dintre noi se învârte în jurul acelei femei. Indiferent cum o cheamă „în realitate”, în realitatea ta numele ei rămâne destul de simplu. Mama.

Te-a părăsit sau te-a păstrat lângă ea. Te-a crescut sau te-a pierdut. Te-a apropiat sau te-a îndepărtat. Dar te-a născut. Și nu poți schimba asta. Ești o parte din ea. De fapt, ești părticică din părticică. Tu ești o parte din ea, ea este o parte dintr-o altă mamă. Și tot așa. Ce „înlănțuire” divină! Cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să fiu fiica ei.

Pentru că, așa prăpădită cum sunt uneori, am apropiat-o de Dumnezeu prin simpla mea existență. Sunt sigură că, dacă o femeie se simte vreodată aproape de Dumnezeu, asta se întâmplă atunci când naște. Iar eu i-am oferit ei șansa să îmi dea, la rândul ei, viață. Însă dincolo de viață, mama mi-a mai dat și foarte multă dragoste. Respect. Încredere. Șanse. Idei. Îmbrățișări. Până și privirea o am tot de la ea.

La început, am suferit ca o nebună că a plecat. Apoi, am înțeles că s-a dus tot pentru mine. Zău că-mi vine s-o cert uneori. Îi tot spun să se mai gândească și la ea, dar nu poate. Fiindcă „ea” am devenit „eu”.

mama fiu

M-a preocupat îndelung revanșa. Îmi imaginam că, atunci când mama o fi bătrâna și bolnavă, eu am să o îngrijesc și am s-o răsplătesc astfel pentru tot ce-a făcut. Prostii. N-am luat în calcul că s-ar putea să nici nu îmbătrânească vreodată. Mama a fost o floare pe care n-am văzut-o ofilindu-se. Câteodată, îmi place să mă gândesc că și-a eternizat tinerețea. Îmi spunea mereu că nu prea se imaginează cu riduri.

Cel mai mult mă fascinează formele de comunicare pe care le-a inventat după ce s-a terminat ultima noastră șuetă, acum câțiva ani. Am încetat să mai vorbim seara la telefon. În schimb, m-a învățat să las în noptieră toate gândurile negre și să scot mai bine cartea de rugăciuni. „Așa vei da de mine mereu”, mi-a zis. Nu-i mai scriu nici mesaje. Nu știu cum, dar astăzi nu îmi mai este teamă, ca la paisprezece ani, că mi-ar putea citi jurnalul. Ba chiar am început să îi dedic pagini din el. Nici cafeaua nu o mai bem împreună, iar în ceea ce privește vinul, mărturisesc că închin mereu în cinstea ei. I-am moștenit și bijuteriile, dar și prietenele. În fiecare dintre ele redescopăr ceva din mama… da, e vorba despre acel incredibil de reconfortant „știu că ea mi-ar fi zis la fel”. Mai știu că fiecare succes, fiecare eșec, fiecare lacrimă, fiecare zâmbet este rezultatul unui gând bun de-al ei.

Și știi ce? Mă voi urca în mașină și voi face excursia pe care i-am promis că am să i-o dăruiesc cândva. Și voi merge unde ar fi vrut și ea să meargă. Voi cumpăra hainele pe care le-ar fi „aprobat” și ea. Apoi, îmi voi aminti cum mă avertiza mereu că nu-i bine s-o iau atât de mult în seamă.

Cât despre revanșă, mi-am dat seama ce trebuie să fac. Trebuie să dau mai departe viața pe care am primit-o de la ea.

Și, indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să mă abțin să spun că „mi-am pierdut mama”. Așa ceva nu se poate.



Citiţi şi

MAMA – Învierea ei

Nevastă-sa nu era curvă

Eu aş manageri, dar n-am pe cine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,549 views

Your tuppence

  1. Maria T / 28 April 2015 17:32

    M-a durut pana-n maduva oaselor! Mama mea draga… ingerul meu bun…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Flori / 9 March 2015 16:03

    Splendid! Induiosator!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Maria / 8 March 2015 13:37

    mi-au dat lacrimile

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro