Rita

Luciana Petrescu

22 April 2015

Se juca absentă cu paharul… În fundal, Jane Monheit cânta “€œMore than you know”. O voce ca a tinerei Ella Fitzgerald… Auzi vag textul repetat al reporteriței. Jane cânta, iar ea se sprijinea neglijentă de bar. Rochia elegantă nu părea deranjată de atitudinea indiferentă. Un colț atârna galeș, trăgând ochiade spre vârful pantofului.

Își sprijinise bărbia de palmă, ignorând cu desăvârșire machiajul. Zâmbea undeva în lumea ei. Cine spusese că femeile nu folosesc “the nothing box”? Cutiuță magică a privitului în gol, fără temă, fără sens. Flat screen. Dezechilibră ușor paharul, iar vinul amenința să păteze în semn de revoltă. Îl prinse la timp și salvă situația. Rochia răsufla ușurată. Fără Vanish asta seară!

Își aținti privirea-n oglinda din spatele barului. O lume colorată se întrezărea printre sticle și mai colorate. Auriul camerei îi amintea de Casino Royale. Fără James Bond asta seară, alungă cu un gest rapid idea. Studia în semi-inconștiență oamenii care o înconjurau. Oare ce gândeau privind spatele alb și gol ghemuit deasupra rochiei de seară?

“Doamna așteaptă pe cineva?”

“€œE beată?” “Plictisită?”

“€œI-o fi rău???”

“€œPrea multe petreceri…”

Nu-i păsa nici cât negru sub unghie. Luă o înghițitură din vin. Se cam încălzise și avea un gust pregnant de acreală. Ceru alertă o apa plată și-n timp ce barmanul turna în pahar se întreba amuzată dacă vinul se încinsese și el după vârful pantofului.

Nu avea chef să se retragă. Deși nu se plictisea singură, azi prefera să fie bârfa serii și să piardă timpul la bar. Poziția condescendentă avea să țină la distanță musafirii nepoftiți. Savura melancolică jazzul. Jane asta era chiar faină…

rita hayworth

Îi plăceau luminile strălucitoare. Își terminase obligațiile mondene ale serii și-s permitea o clipă de răgaz. Pozase, discutase, făcuse impresie. Ca de obicei! Aștepta cu nerăbdare ziua când avea să fie de-a dreptul celebră. Drumul era anevoios și câteodată cerea o sesiune de “nothing box”.

Se gândea la totul și nimic în același timp. Îi plăcea amorțeala pe care starea asta i-o dădea. Ura momentul când trebuia să se scuture și să revină la “viață”. Amâna secundele, minutele. Încă un pic de muzică. Încă o gură de vin. Încă un strop de aer înmiresmat. Întodeauna îi plăcuse locul ăsta. Miroasea atât de bine. A flori cu un pic de scorțișoară și vanilie. Aerul condiționat usca mireasma și-o făcea mai pătrunzătoare. Un pic exagerată, tocmai ca să atragă atenția și să-ți delimiteze universul.

Adora muzica de film. Jane cântă ceva în portugheză (?) și era perfectă de muzică de film. Se simțea că într-o poveste. Îi plăcea să fure câteva clipe de ireal. Să-și imagineze scenarii nebunești cu finaluri spectaculoase. Vinul era cald în palma paharului. Închise ochii și se lasă purtată de sunetul dulce.

Pe acordurile demne de Hollywood imaginea lui se contura ușor. Clasic, atemporal… Undeva între Frank Sinatra cu pălărie șmecheră și Carry Grant; ușor pedant că Fred Astaire. Zâmbi către imaginea din mintea ei. Întinse o mână și apucă blana luxoasă de pe scaunul de alături. Cu cealaltă mână își scutură buclele. So Rita Hayworth!

Aruncă neglijentă blană pe un umăr și cu cealată mână apucă plicul de lac. Luminile alunecau mândre în luciul minusculei poșete, ca pentru a o complimenta. Păși sigură și înaltă în lobby. Jane se auzea din ce în ce mai difuz, ca un final perfect. Clopoțelul liftului sună prompt și ea intră în mică lume aurie a cutiei mobile. Oglindă masivă îi reflectă o imagine atât de îndepărtată, desprinsă parcă dintr-o altă lume. O lume a eleganței, a rafinamentului calm. Atât de retro.

Luciana PetrescuSe întoarse și unghia roșie poposi pe etajul destinație. Un drum scurt spre înălțime. Ușile se închideau lent, acoperindu-i vederea ca o cortină. Încet se estompa și imaginea lui, ca și cum îi făcea cu mâna de la distanță. Nu se întristă. Nu erau în Casablanca! Urmau să se întâlnească în curând, cu sau fără elementele de Hollywood.

Liftul se opri la etajul cuvenit. Ușile se deschiseră, iar ea pluti, cu blana pe umăr, către camera ei, mulțumită că mai trecuse încă o bună zi.

Citiţi şi

O verişoară dulce. Un pic prea dulce

Vai, dar nu trebuia!

Dacă nu suntem în stare să facem filme de Oscar într-un an, de ce nu anulăm festivitatea?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
453 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro