Rodica Lazăr: “Am fost norocoasă. M-am întâlnit cu oamenii potriviți.”

Laura Ilinca

22 August 2013

Înainte să plece la festivalul de film de la Sarajevo împreună cu echipa filmului “Carmen” – debutul în lungmetraj al regizorului Doru Nițescu -, am stat de vorbă într-o seară cu Rodica Lazăr, actrița teatrului Bulandra, în curtea pe drept vorbind culturală de pe Calea Victoriei. Cea înconjurată de Teatrul Luni de la Green Hours, GDS, Revista 22 și Librăria Humanitas din Fundul Curții. (Apropo, vă spun un secret: aici poți vedea mai mereu mari actori, regizori, scriitori, filosofi, dramaturgi…). A fost una din cele mai plăcute întâlniri din ultima vreme. Am vorbit despre toate, de la teatru la film, copii, dragoste, frumusețe, și iar teatru și film.

Laura Ilinca: Film? Ce film faci acum?

Rodica Lazăr: Îți fac un CV?

L.I.: Nu.

R.L.: Ultimul film în care am jucat se numește “Carmen”. Suntem invitați la festivalul de la Sarajevo în competiția oficială (16-24 august, 2013, n.r.).

L.I.: Povestește-mi puțin despre film.

R.L.: O mamă, a cărui copil a fost bolnav, vine cu el la București pentru analize, cumva liniștiți întrucât copilul s-a simțit bine în ultima perioadă. Dar ceea ce trebuia să fie un control de rutină se dovedește a fi cu totul altceva. Mai mult. Mult mai mult. Dar nu vreau să-ți povestesc tot, să-ți dezvălui prea multe din surprizele poveștii. Prefer să te invit la film.

L.I.: Invită-mă.

R.L.: Păi te invit. În toamnă o să fie premiera.

L.I.: Cum e la noi trecerea de la teatru la film? Există puțini actori care trăiesc doar din film, cei mai mulți fac teatru și film doar din când în când.

R.L.: În privința asta – ca și în teatru – mi se pare c-am fost norocoasă. M-am întâlnit cu oameni.

L.I.: Întâlnirile cu oameni potriviți mi se par esențiale în viață.

R.L.: Cel mai mare noroc. La film a fost ca la teatru. Am avut norocul să mă întâlnesc cu niște regizori la care n-am jucat întotdeauna roluri mari, da’ am o prietenă, am mai zis asta într-un interviu, o prietenă care, atunci când eram mai deprimată, îmi zicea: “ai observat ceva? Cu orice regizor important te-ai întâlnit la un interviu sau la un casting, ai sfârșit prin a lucra cu el? Și într-adevăr mi s-a întâmplat asta. M-am întâlnit cu Costa Gavras, am filmat la Costa Gavras, să ne-nțelegem: puțin, pentru că suntem în contextul în care suntem; m-am întâlnit cu Zeffirelli, m-am întâlnit cu Coppola, m-am întâlnit cu Cristi Puiu …

L.I.: … mari întâlniri …

R.L.: …da, m-am întâlnit cu oameni. Asta e foarte important. M-am întâlnit cu Raoul Ruiz.

L.I.: Ai un CV impresionant.

R.L.: Așa, când stai să te uiți pe CV, poate …

L.I.: … când te uiți pe CV-ul tău, inevitabil asta e impresia.

R.L.: Nu pot să zic că nu-i așa, dar mie tot puțin mi se pare. Mi se pare că era loc de mai mult. Și bineînțeles că eu simt că pot și mai mult, și mai mult … Deci asta-i cu filmul. Recunosc că sunt împărțită. Știi? Sunt foarte împărțită. Într-un fel, cumva s-au echilibrat lucrurile până acum. Am reușit să fac și puțin teatru și puțin film. Sper să se păstreze acest echilibru și în continuare. Doar că aș prefera să fac mai mult din amândouă.

L.I.: Cum faci de arăți atât de bine?

Rîde oarecum încurcată. Oricum ai lua-o, e o întrebare inconfortabilă pentru toate femeile. Pentru că toate judecăm astfel răspunsurile la aceste întrebări.

R.L.: Arăt bine?

L.I.: Da. Ai un ten frumos, un păr blond minunat, ochi albaștri strălucitori și o siluetă de invidiat. Ce vrei mai mult?

R.L.: Și acum o să sune așa, foarte aiurea, dar nu fac mare lucru.

L.I.: Asta e aproape enervant.

R.L.: Cred că am niște gene destul de bune. Adică eu sunt ca nesimțitele alea care pot mânca orice și nu se îngrașă. Recunosc. Am mâncat o pizza singură înainte să mă întâlnesc cu tine. De asta mi-e și foarte sete acum. Bine, nu era foarte mare, era mai mică.

L.I.: Vezi, eu nu pot face asta.

R.L.: Recunosc, sunt din categoria nesimțită. Pot să mănânc oricât.

L.I.: Sport?

R.L.: Sport fac așa, sporadic: mă apucă, mă țin ceva, apoi mi-e lene. Mă las. Apoi iar mă apucă, mă țin, iar mi-e lene. Sunt din Onești.

L.I.: Acum se explică tot.

R.L.: Am făcut gimnastică de la grădiniță până în clasa a IV-a, apoi am făcut balet, și apoi … m-am oprit.

L.I.: Serios acum, baletul se vede în eleganța gesturilor, a posturii …

R.L.: S-ar putea să mă ajute să mă mișc mai expresiv. Da, s-ar putea. Dar altfel, nu pot să zic că țin vreun regim. Am perioade când nu mănânc carne, dar nu ca parte a unei diete, ci pentru că nu-mi vine și apoi mănânc, dacă simt nevoia. Adică n-am nicio restricție, nicio regulă. Îmi plac laptele, brânza, beau vin roșu, acum beau o bere cu tine, deci n-am nicio problemă. Încerc, în schimb, să beau multă apă.

L.I.: Bere sau vin?

R.L.: Prefer vinul roșu, dar ies oricând la o bere cu prietenii.

L.I.: Fumezi?

R.L.: Numai când ies în oraș, la repetiții și la filmări. Acasă nu fumez. M-am lăsat o dată 6 ani.

L.I.: Și de ce te-ai reapucat?

R.L.: Pentru că mi s-a părut că pot. Că pot să fumez o țigară și atât.

L.I.: Și poți?

R.L.: Multă vreme am fumat o țigară când și când. Apoi am fumat două țigări. Apoi am ieșit la o cafea sau la o bere și am mai fumat două țigări. Patru. Și așa mai departe. Dar nu fumez acasă. Poate și pentru că m-am ferit să mă vadă fetița mea fumând.

L.I.: Ai o fetiță?

R.L.: Da. Maria Dora.

L.I.: Câți ani are?

R.L.: Cinci ani și unsprezece luni (în august 2013 n.r.).

L.I.: Ai adus-o vreodată la teatru?

R.L.: Am adus-o la două spectacole. La unul a stat în culise și la celălalt, în sală.

L.I.: N-a zis nimic când te-a văzut?

R.L.: Nu. A fost foarte cuminte. Ne-a făcut observații după. I-a spus direct lui Ducu (Darie, directorul teatrului Bulandra, n.r.) …

L.I.: … se orientează social foarte bine …

R.L.: … da. I-a explicat lui Ducu că băiatul ăla a țipat prea tare și ea s-a speriat și că într-un anume moment al spectacolului noi toți țipam cam prea mult. L-a întrebat de ce țipăm atât de tare.

L.I.: Și Ducu ce-a zis?

R.L.: Nu știu. Oricum i s-a părut o observație bună. Avea dreptate. Cred că țipam prea mult în momentele acelea. Bine, i-a spus toate astea după ce a terminat de curtat Magicianul. E înnebunită după Magician. După Marian Râlea care a jucat și el în spectacol. Iar la celălalt spectacol a stat sub scenă și s-a uitat la monitor. Costumată bineînțeles. Le-a zăpăcit pe cabiniere până i-au adus și ei un costum. N-a suportat ca noi să fim costumați și ea nu.

L.I.: Vrea să se facă actriță?

R.L.: Actriță. Doctoriță. Vrea mai multe. Dar pe rând, așa. Magician. Și, înainte de toate, prințesă. Ceea ce mie nu mi s-a întâmplat. Eu n-am avut chestia asta cu prințesă niciodată.

L.I.: Ce voiai să fii când erai mică, dacă nu prințesă? Mireasă?

R.L.: Niciodată nu m-au atras miresele. Niciodată n-am vrut să mă mărit. Niciodată n-am avut fascinația asta. Niciodată. Copil fiind n-am avut chestia asta. E foarte greu de crezut așa ceva. Am avut o prietenă care-mi spunea: “e așa de frumos să intri curat în biserică”! O admiram. Îi zâmbeam când îmi spunea asta, poate părea un zâmbet ușor superior, dar mie mi se părea așa de inutil. Dar pe ea o admiram și o apreciam pentru cum vede lucrurile. Într-o zi mă plimbam cu Dora prin parc, pe malul lacului, și trecând pe lângă o terasă mi-a zis: “uite, aici vreau să-mi fac eu nunta”. “Dora, dar ești prea mică să fii mireasă.” “Da, dar peste 5 ani o să am 10 ani și o să fiu deja foarte mare.”

Sunt uimită pentru că eu nu mi-am pus problema așa niciodată. Și nu înțeleg de unde-o are. Îmi amintesc de mama mea: a fost destul de tristă când i-am zis că n-o să mă vadă niciodată mireasă. Cred că aveam vreo 16 ani pe atunci. Și i-am repetat asta după câțiva ani, când ea încă mai spera că m-am răzgândit. S-a cam întristat. Dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să-mi reconsider poziția doar pentru că …

L.I.: Celibatul ca opțiune e încă un subiect inconfortabil în România. Ți se cer explicații? Le dai?

R.L.: Nu, nu mă interesează, m-am și obișnuit cu reacțiile și … chiar nu mai dau explicații. Am acest confort interior pentru că am opțiunea asta dintotdeauna. Sunt lucruri în viață pentru care te lupți. Lupți să faci zona aia sau aia confortabilă pentru tine. Pentru diverse opțiuni din viața ta trebuie să te împaci cu tine. Dar celibatul pentru mine nu e unul din lucrurile acelea. Întotdeauna mi-am dorit să fiu independentă, pe picioarele mele.

L.I.: Cu ce să încheiem?

R.L.: Să fim sănătoase. Să ni se întâmple lucruri bune.

L.I.: Plecați în vacanță?

R.L.: Nu prea am vacanță anul ăsta. Vacanța mea o să fie cele patru zile în care o să fiu plecată la Sarajevo, iar pentru Dora, cele patru zile pe care le vom petrece în toamnă la Disneyland, la Paris.

L.I.: Cu ce începi stagiunea?

R.L.: Cu spectacolele astea de la Green (Hours), pe care le pregătesc acum, cu un scurt-metraj pe care-l filmez cu Mihai Brătilă, cu “Crimă și pedeapsă” și bineînețeles cu premiera filmului “Carmen” la care vă aștept pe toți.

Carmen

Regia: Doru Nițescu

Director de imagine: Silviu Stavilă

Scenariul: Tudor Voican, Doru Nițescu, Cătălin Cocriș

Distribuția: Rodica Lazăr, Adrian Titieni, Maia Morgenstern, Mimi Brănescu, Doru Ana, Iulia Lupașcu, Amalia Ciolan, Nae Călugărița, Nicodim Ungureanu, Cătălin Stelian, Victoria Dicu, Laura Creț, Alexandru “Mike” Gheorghiu, Mircea Drâmbăreanu

O producție: Filmex



Citiţi şi

Căprioara de alături

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai fițoasă din țară?

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,036 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro