Românce de ţi-e mai mare dragul!

Andreea Petrescu

10 January 2013

Ne place să ne mândrim şi, când o facem, o facem româneşte, nu oricum! Şi avem şi motive, chit că mândria stă uneori în echilibru pe un vârf de ac, când doar rădăcina unei vieţi de om stă înfiptă în solul patriei şi trunchiul, ramurile şi fructele bogate sunt admirate de ţări adoptive. Dar nu strică niciodată o poveste cu tâlc în plus, despre oameni care au reuşit să fie mai cu moţ decât ceilalţi. Iar dacă ne concentrăm doar pe femei şi dacă ele au mai avut şi un strop de Românie în sânge, atunci numai de bine. Cu admiraţie, doamnelor!

Florica Maria Sas, născută în inima Transilvaniei în 1841, aşadar nu doar în mijlocul ţării, ci şi al controverselor etnice, este cunoscută astăzi drept Lady Florence Baker, a doua soţie a exploratorului englez Samuel White Baker. Florica a avut o viaţă zbuciumată, dar şi plină de aventură, aşa cum visează orice căutător de comori sufleteşti. Rămasă orfană la doar 7 ani, când a izbucnit Revoluţia, a intrat în grija unei familii de armeni din Vidin, care, fără ca ea să ştie, „pregăteau” viitoare soţii pentru otomani. La 15 ani a fost dusă la târgul de sclave pentru a fi vândută unui paşă, dar întâmplarea a făcut ca tocmai atunci să fie în trecere prin zonă, cu treabă, Samuel Baker. Englezul a dat bani grei pentru a o răscumpăra şi a plecat împreună cu Florica prin lume. Trei ani mai târziu, Florica ştia patru limbi străine, văzuse Etiopia şi Sudanul şi cartografiase două lacuri din apropierea Nilului. Cei doi se căsătoresc abia în 1866, în ciuda opoziţiei lumii ştiinţifice britanice, care n-o privea cu ochi buni pe noua, dar neschimbata Florence Baker. În timpul unei călătorii în Egipt, în 1869, Florica notează într-un jurnal tot ce vede şi aude, toate obiceiurile şi experienţele acelei lumi misterioase. Ani mai târziu, jurnalul este publicat cu titlul To the heart of the Nile. La întoarcerea din expediţie, Samuel primeşte titlu nobiliar din partea Reginei Victoria, care Floricăi îi este refuzat pentru că planau suspiciuni asupra originii sale. Cu toate acestea, este descrisă ca fiind o lady şi tratată ca atare. A murit în 1916, după 33 de ani de văduvie şi o lume întreagă străbătută-n lung şi-n lat.

Zoe Mavrocordat, descendentă prin adopţie a lui Constantin Brâncoveanu, s-a măritat cu Gheorghe Bibescu. Au avut un fiu, pe Grigore Basarab-Brâncoveanu, care a moştenit titlurile bunicului său (tatăl adoptiv al lui Zoe). Grigore s-a însurat cu Raluca Mussuruş-Paşa şi au avut trei copii, printre care şi Ana-Elisabeta. Despre ea vorbim. S-a născut la Paris în 1876, şi a trăit în capitala franceză până la sfârşitul zilelor. Şi au fost zile pline de sensibilitate şi efervescenţă, căci Ana, măritată cu un conte şi devenită contesa Anna de Noailles, a făcut parte din lumea bună a culturii franceze a secolului XIX. Această femeie „divin de simplă şi sublim de orgolioasă”, aşa cum a descris-o Jean Cocteau, a debutat în poezie la 23 de ani, compunând nouă volume de versuri, trei romane, o colecţie de poeme în proză şi o autobiografie a copilăriei şi adolescenţei sale (Le vivre de ma vie), publicată cu un an înainte să moară, în 1932. A fost membru al Academiei Franceze, care i-a decernat Grand Prix-ul în 1912 şi prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Numeroşi pictori i-au făcut portrete, de la Antonio de la Gandara până la Jacques Émile Blanche şi Philip de Laszlo, iar Auguste Rodin a sculptat în ceară un model al trupului său. În salonul literar al Annei se perindau marii scriitori ai vremii: André Gide, Marcel Proust, Paul Valéry sau Pierre Loti. E apreciată şi astăzi în Franţa pentru lirismul său dionisiac, asemeni unei Belle Époque a literaturii.

Lizica Codreanu, născută la Bucureşti în 1901, a plecat la Paris împreună cu sora ei, fascinată fiind de lumea artistică în care aceasta se învârtea. Lizica s-a orientat către balet, pe care l-a studiat mai întâi în manieră clasică, ulterior dându-şi seama că se simte mai degrabă atrasă de dansul avangardist. Tristan Tzara sau Brâncuşi au fost doi dintre maeştrii de a căror abordare artistică s-a simţit strâns legată. A trecut apoi la acrobaţie de circ şi gimnastică artistică, adaptându-şi costumele şi scenografia viziunii expresive asupra mişcării trupului. Brâncuşi a fost cel la care Lizica, pe care sculptorul o alinta „ţiganca”, a apelat pentru costume, pe care artistul i le-a croit de la cap la coadă, cum a fost cazul spectacolului Gymnopedies, pus în scenă în 1922. În 1928, Lizica pleacă la Shanghai, unde se mărită, ca apoi să se întoarcă la Paris şi să-şi deschidă un cabinet de Yoga, la care ajunge şi scriitorul Mircea Eliade, pe care Lizica şi-l face repede prieten. Trupul, „nebun şi înţelept”, aşa cum îl descria ea, i-a rămas material de studiu până la bătrâneţe, chiar dacă s-a retras din activitate.

Prinţesa Ileana de România, cea mai mică fată a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, s-a născut la Bucureşti în 1909. A trăit la palat împreună cu cei cinci fraţi ai săi, Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae şi Mircea, care a murit la doar patru ani. La izbucnirea Primului Război Mondial, familia regală s-a refugiat la Iaşi. Micuţa Ileana a studiat pictura, limbile străine, a fost pasionată de sporturi şi de turele pe munte. A călătorit prin lume, înscriindu-se în asociaţii de ajutorare şi fundaţii şi a înfiinţat altele în România. S-a căsătorit în 1931 cu arhiducele de Austria Anton de Habsburg şi s-a supus dorinţei fratelui său Carol, părăsind România. Carol, dornic să o îndepărteze cât mai repede din preajma sa, emisese un decret prin care niciun membru al familiei Habsburg nu se putea naşte pe teritoriu românesc. Prin urmare, cei şase copii ai Ilenei s-au născut în Austria. Tot în Austria se refugiază cei doi soţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca în martie 1944 să revină în România şi să ridice spitalul „Inima Reginei”, în onoarea mamei sale, lângă castelul Bran. Iniţial doar spital militar, Inima Reginei a fost extins şi a ajuns să numere secţii pentru femei şi copii. Ileana a jucat un rol crucial în funcţionarea spitalului, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului alături de bolnavi sau căutând fonduri pentru dotarea secţiilor. Abnegaţia ei a convins, aşa că spitalul a primit donaţii de textile, veselă, centrală electrică şi hrană de la fabrici din ţară. În 1947 este obligată să părăsească România şi se mută întâi în Elveţia, apoi în Argentina, unde înfiinţează un cămin pentru refugiaţii politic români. După divorţul de Arhiduce, în 1954, se recăsătoreşte cu Ştefan Isărescu, în Statele Unite. După moartea prematură a fiicei sale, Ileana se alătură unei mânăstiri ortodoxe şi primeşte numele de Maica Alexandra. Contribuie la ridicarea unei biserici ortodoxe în Pennsylvania, unde a şi locuit până la sfârşitul vieţii. Nu a murit însă înainte de a vizita pentru o ultimă dată România, în 1990.

Nadia Kujnir-Herescu, născută la Bucureşti în 1923, a devenit cunoscută ca actriţă sub numele de Nadia Gray. Cât a jucat pe scena de la Majestic, l-a avut ca prim admirator pe scriitorul Ionel Teodoreanu, care a început să-i trimită scrisori şi buchete, doar-doar i-o câştiga inima. Dar n-a izbândit, căci Nadia era îndrăgostită de un alt bărbat, şarmantul Constantin Cantacuzino, care o ia de soţie în ciuda opoziţiei familiei sale faţă de o femeie de neam „subţire” de boieri. În 1946, Nadia pleacă, la îndemnul lui, în Italia, ca apoi, însoţită de „Bâzu”, să se stabilească la Paris, unde cei doi cer azil politic. Nadia începe să joace în filme şi cucereşte rapid prin frumuseţea ei, mai ales după o scenă din La Dolce Vita al lui Fellini. După moartea lui Cantacuzino, în 1958, Nadia îşi reface viaţa alături de un avocat american, cu care se stabileşte în California. Şi aici joacă în câteva filme, înainte să se retragă definitiv din cinematografie, în 1976. S-a zvonit în presa românească, neîntemeiat, că ar fi mama actriţei Linda Gray. Minciuni şi nimic mai mult.

Va urma. 🙂



Citiţi şi

Românca June Miller – muza absolută

“Ana Aslan nu poate fi un simbol naţional”

Românce de ţi-e mai mare dragul (V)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,444 views

Your tuppence

  1. Să-ţi respecţi nevasta ca pe Dumnezeu! | Catchy / 26 November 2013 13:35

    […] Trei vămi ale feminităţii exemplare“ (Editura Humanitas), dedicat unor strașnice femei, românce de ți-e mai mare dragul: Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Monarhia, simbol al României | Catchy / 10 May 2013 14:34

    […] ale artei, au îngrijit pe cei bolnavi, au pansat răni, au construit adăposturi. Şi-au născut copiii aici şi au adoptat un popor, pe care l-au iubit întreaga […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Edith Wharton, prima femeie cu Pulitzer | Catchy / 23 April 2013 16:22

    […] când se discuta despre politică. Acolo i-a cunoscut pe Paul Bourget, Jacques-Émile Blanche, Anna de Noailles, André Gide, Jean Cocteau, și, mai târziu, pe Bernard Berenson şi Kenneth […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Românce de ţi-e mai mare dragul (II) | Catchy / 11 January 2013 1:33

    […] nostru are pe alocuri sclipiri de diamant, și diamantele au fost femei. Să depănăm așadar poveştile româncelor care au trecut memorabil prin istorie, amintindu-vă doar în treacăt despre două […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro