România-i o muiere haitoşă

Ana Barton

1 December 2013

Ana BartonN-am ştiut vreodată ce-i aia patriotism. Nici acum nu mi-e foarte clar, deşi definiţia din dicţionar e limpede. Mă gândesc la asta ca la o legare sufletească de glie. Dar fără nod. Înainte de orice altceva, îmi aflu ţara în limba română. Şi după toate cele care vin şi trec, tot acolo.

Am ştiut de copil că sunt un fel de puzzle de naţii. Sunt făcută din pătrimi. Niciuna românească. M-am născut în România, la ţară, la bunici, şi-acolo am crescut până la şapte ani. Leg descinderea în oraş de părinţi şi de şcoală. M-am obişnuit greu cu el, în ani mulţi.

Îmi amintesc că mergeam cu bunicul meu la bâlciuri şi mâncam turtă dulce, îmi cumpăra jucării de lemn colorat – Hopa Mitică şi-un şarpe care-şi înfigea capul în palma ta când trăgeai o trapă mică –, ocarine cu floricele, sugiuc şi mă dădea-n comedii. Mai vedeam şi cum se vând caii, fapt pe care-l simţeam drept un sacrilegiu, fără să ştiu ce-i aia. Caii ar trebui să fie liberi.

Într-un an, să fi avut vreo patru ani, m-a scos în fugă şi-n braţe din casă, spunându-mi: „Hai să vedem căluşarii!“. Şi ne-am dus în mijlocul locului, unde-am văzut mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, cu centuri diagonale în trei culori, cu pălării cu pene şi ciucuri la opinci. Au jucat de-au crăpat, la propriu, pământul. Îi vedeam prin praful pe care-l ridicaseră şi mi se părea că aia e lumina lor şi numai a lor.

Calusarii

Bunicul meu îmi spunea poveşti de mai multe ori pe zi şi-mi cânta mult. Ascultam cu el Alexandru Grozuţă, Lucreţia Ciobanu, Liviu Vasilică, Alexandru Mica, dar şi Maria Tănase, Jean Moscopol, Cristian Vasile. Caut de ani de zile o romanţă care-ncepea aşa „De-ar fi mândra-n deal, la cruce/De trei ori pe zi m-aş duce…“, dar n-o găsesc. Când sunt nostalgică, mă trezesc cântând „Pe Mureş şi pe Târnave“ ori „Săracă inima me“ – pe-astea două le ştiu pe dinafară.

Tot nu eram prea mare când am văzut filmul Ciuleandra. De-atunci, din când în când, visez jocul ăla devastator. Şi tot nu mi-a fost clar şi încă nici nu-mi este patriotismul. La mine, trebuie să stea-n spaima de-a ieşi din ţară. N-am zis c-aş fi-ntreagă la simţire, însă chiar mă simt pe-alăturea cu drumul, când atâta amar de Românie şi-atâta puţin de bucurie visează şi aievea să plece din ţară. Pe lung ori ba. Eu, nu.

Irma

Bunica mea, Irma

Când am ieşit prima dată din România, mama m-a-ntrebat dacă simt vreo teamă de avion. Da’ cine să se fi gândit la zbor, când eu mă făcusem stâncă-n gheaţă, de frica trecerii graniţei? Mi se părea că mă catapultează cineva direct în neant. Tremuram ca varga în aeroport, am scăpat paşaportul din mâini de nu mai ştiu câte ori, păşeam spre îmbarcare cu genunchi moi şi grei pe care-i mai găsisem numai la examenul auto.

Dincolo, am trăit aproape imponderabil timp de-o săptămână. Ca-ntr-un vis cu ceaţă. În faţa ochilor nu mi se aşternea decât întoarcerea, deşi ţara era frumoasă, civilizată de-i reper în lume, lumea cumsecade, mă rog, toate erau bune. Dar nu erau acasă.

Într-o noapte, am visat o femeie haitoşă, asta-nseamnă frumoasă şi zdravănă la trup deopotrivă, cu sâni mari şi şolduri grele de rotunjime, cu părul lung şi castaniu, cu nişte coapse ca pepenoaicele. Stătea pe un tăpşan şi mă chema la ea. O vedeam în toată fermecătura ei de frumuseţe, chiar dacă eram departe. Râdea şi-mi făcea semne de-mbrăţişare. Şi m-am pornit. Am şi ajuns, cam ostenită, dar am ajuns. M-a legănat a lapte şi mi-a respirat în creştet. M-am trezit cu bucurie. Aveam zborul de întoarcere, cu escală lungă, aproape-o zi pe drum.


Am ajuns la unu noaptea şi-a mai durat un pic până-am ieşit din aeroport. Afară, un aprilie pe care altă dată l-aş fi văzut ca oarecare. Acum, nu. Am tras în piept tot aerul pe care l-am găsit în drum, m-am urcat în maşină şi-am cântat până-am ajuns în faţa blocului. N-am dormit în noaptea aia deloc. Cum să-i spun bucuriei de-a fi acasă? Acăsire. Atunci mi-a fost clar pentru prima dată că eu chiar iubesc România cu dragoste, nu cu obişnuinţă sau numai cu legătura de familie şi de prieteni. O iubesc pe ea, mândră muiere haitoşă ce este!

Citiţi şi

Un bădăran înfumurat

De ce-l iubim pe Eminescu

Respiră-mă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
907 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 2 December 2013 14:04

    Vă mulţumesc, doamnă/domnule. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. yo / 2 December 2013 13:41

    Mi-a placut articolul dvs. Un micut cadou de 1 decembrie… 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=9itB2BcCiUI

    http://www.youtube.com/watch?v=PVo1q5tfOM8

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro