România lemnului bine tăiat

Mira Mincă

9 May 2015

Pădurile româneşti sunt tăiate cu ură din ”90 încoace, asta nu mai e niciun secret. Poate doar secretul lui Polichinele*.

Iniţial tăierile au fost pornite de noii proprietari. A fost nevoie doar de 50 de ani de comunism ca cei vreo 4.000 de ani de fraternitate să se transforme în ură. Ca oamenii să uite de beneficiile aduse de păduri şi să nu mai ţină cont decât de bani.

Copacii iniţial au căzut fiindcă noii reîmproprietăriţi s-au temut că autorităţile se vor suci, vor reinstituţionaliza terenurile forestiere şi vor pierde avutul strămoşesc.

românia văzută de sus

Apoi au căzut fiindcă autorităţile n-au fost în stare nici să stea pe o poziţie normală, nici să se sucească către una de normalitate. Şi fiindcă nu a fost expres interzis, legea pământului a prevalat şi s-a permis acest genocid verde.

Iar politicienii la presiunile unor mari firme de exploatare a lemnului au permis sau chiar încurajat distrugerea fondului naţional forestier.

Mă bucur că într-un final apoteotic, după 25 de ani se iese în stradă şi că generaţia Facebook devine o generaţie implicată politic.

Trist e că abia la presiunea străzii politicienii români găsesc că e dezirabil să ia în considerare apărarea intereselor poporului care i-a votat pentru funcţiile pe care le ocupă.

***

*Secretul lui Polichinelle

Personaj comic al teatrului de marionete, Polichinelle a apărut în Franţa secolului XVI. Dacă pe scenă a murit de mult, trăieşte în schimb, foarte confortabil şi aproape pretutindeni, în expresia cu „secretul“ care-i poartă numele. Într-o snoavă dramatizată, Polichinelle, săvârşind un delict, află de la avocatul care-i arată articolul din codul penal că e pasibil de o pedeapsă gravă. Când avocatul iese din cameră, Polichinelle rupe pe furiş fila cu articolul respectiv, bucuros că-n felul acesta nu va mai putea fi condamnat, deoarece nu mai există… textul de lege şi nimeni nu-l ştie în afară de el. De aici, prin „secretul lui Polichinelle“ se înţelege un lucru care-i considerat de naivi o mare taină, dar care în fapt e cunoscut de toată lumea. 


Citiţi şi

Şi politicienii sunt oameni. Eu prefer bărbaţii.

Dragii mei copilași

Noi, p*limea fără piscine și fără viloaie, nu trăim cu stresul justiției și nu vrem să ne eliberați

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,383 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro