România mereu surprinzătoare

Mihaela Cârlan

24 July 2011

Deunăzi, eram cu o prietenă în maşină, în drum spre Piaţa Gemeni. Lângă noi, la semafor, opreşte o maşină cu toate geamurile lăsate din care se revărsa asurzitor o manea. La volan, un tânăr cu ochelari negri nu dorea să culeagă impresii de primprejur. Privea doar înainte zădărnicindu-mi până şi o minimă formă de protest – grimasa. N-au apucat să ne iasă bubiţe pentru că s-a făcut repede verde şi maneaua a luat-o la dreapta, să răsune şi pe Mihai Bravu, iar noi am putut auzi din nou radioul maşinii fixat pe un post cu muzică rock.  

Cinci minute mai târziu, parcam chiar în faţa intrării în Piaţa Gemeni şi mă pregăteam de debarcare. Când, surpriză, prietena mea, de care mi-e un drag de mor pentru cât este de tolerantă, nonconformistă şi deşteaptă, mă întreabă “do you mind?” , răsuceşte butonul la maximum şi … Kiss se dezlănţuie: I was made for loving you, baby, You were made for loving me… 

 

Cu uşile deschise care vibrau deja, am ascultat până la capăt cântecul, apoi am închis radioul, am coborât şi… surpriză! În uşile halei ieşiseră câţiva pieţari şi precupeţe care ne-au întâmpinat, încă fredonând melodia, cu “bravo! ce muzică! ce vremuri!”. Am fost primite ca nişte ambasadoare ale unui trecut pe care l-am reînviat pentru câteva minute şi odată cu el, amintirile din tinereţe ale unor oameni de la care ultimul lucru pe care ţi l-ai fi imaginat că l-ar putea face era să se entuziasmeze la auzul unui şlagăr rock de la sfârşitul anilor ’70. 

Am târguit în cea mai funny şi reconfortantă atmosferă: o bunicuţă sexy gureşă le povestea mai tinerelor colege de tarabă despre serile dansante de altă dată, bărbaţi arşi de soare şi toropiţi de căldura înnăbuşitoare a halei deveniseră brusc joviali, piaţa se înviorase, toată lumea zâmbea.

Prietena mea a fost grozav de încântată de reacţia pe care o dispoziţie de moment şi o mică nebunie le-o treziseră unor vânzători de cartofi, ceapă sau roşii. I-am promis că scriu despre. Nu-i aşa că suntem cam plini de prejudecăţi? Înainte de a ne despărţi am mai ascultat împreună şi The Doors – Riders on the Storm.   

Ea ar fi scris un haiku. Eu am scris aşa. Şi nu mă pot opri să nu vă rog să ne povestiţi şi voi întâmplări care v-au făcut să credeţi că nu este totul pierdut, că există o lege a compensaţiei, că există echilibru, că aparenţele încă mai pot înşela şi că lumea poate fi şi aşa cum o privim noi.



Citiţi şi

O femeie nebună, nebună de urmat

I Was Made for Lovin’ You

Amar Pelos Dois

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,386 views

Your tuppence

  1. Sabina / 3 August 2011 11:35

    Odata eram in Arad, la un concurs. Pentru ca stateam destul de departe de centrul de examinare, am mers cu taxiul vreo 30 de minute in dimineata cu proba. Soferul, incercand sa argumenteze o concluzie, mi-a povestit o serie de evenimente din istoria Romaniei, unele citite/invatate, altele traite si narate prin prisma experientei. Precizia cunostintelor era uimitoare. As fi crezut ca taximetristul e o tolba de carte cand m-am urcat in taxi? Never! Si asta pentru ca traim in societati construite de n feluri de prejudecati…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. petre / 2 August 2011 23:36

    …iar pe vremea aceea existau altii ca noi, carora le mai placeau melodii si mai vechi, iar pentru ei astea pe care le ascultam noi erau depravate, sau mai stiu eu cum. copiii nostri vor zice peste ani… stii unde vreau sa ajung. pentru mine este inca o dovada ca nu exista -si n-a existat niciodata- asa numita evolutie.din contra. noroc ca Isus -singurul care are autoritatea cuvenita si puterea- ne va salva curand de noi insine, ca altfel cine stie unde vom ajunge?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Andrei Ciubotariu / 25 July 2011 7:16

    Există echilibru în toate. Nu ne dăm noi seama de el.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro