Rosturile tăcerii

Adrian Ţiglea

5 November 2013

[….] Mult mai târziu, mi s-a născut în inimă gândul că ea poartă chipul suflării de suflet pe care, din temelia vieţii mele, o aşteptam să-mi fie. Trupul ei subţire unduia aerul de dimineaţă, proaspăt şi hrănitor, al vieţii, mâinile-i străbătute de dor invitau la cina dezmierdării. În ochii-i albaştri zâmbetul îşi găsise adăpost, noaptea îşi cobora privirile peste spatele-i înrămat în basmul frumuseţii. Vorba ei călca domol surâsul, rostirile pe care le plămădea jucau în culorile ecoului; nu se rostea atât pe sine, cât schiturile sufletului său serafimic.

M-a cucerit prin respiraţia ei reţinută, abia ondulată în pasu-i de bună vestire a fericirii. Se întâmpla să ne găsim, uneori, sub aceeaşi plămadă de seară – la un concert simfonic la Ateneul Popular sau în rândul al doilea al teatrului Pastia. Şi atunci, aerul din jurul meu se înmiresma de fiinţa ei diafană, timpul prindea rădăcini în veşnicia bucuriei.

Auzul meu îi răpea respiraţia-i graţioasă, şi cred că ea simţea cum miezul fiinţei mele se adună în tresărirea sa de inimă. Ştia cu siguranţă că poartă veştmântul jumătăţii mele de veşnicie. „Iată omul“, îmi spuneam, în gând, în risipirile de timp în care îmi era dat să o văd. Dacă-i vorbeam, era numai pentru că duceam în fiecare zi dorul insulei plutitoare a vorbei cu care îmi îmbrăţişa chipul lăuntric. În mine se lumina de ziuă ori de câte ori gândul îmi luneca spre bucuria fiinţării ei.

Îi vorbeam din adâncul tăcerilor mele, îmi ispiteam mersul de-a lungul casei sale, îndrăzneam, în rarele mele învoieli cu nădejdea, în gândul că va veni o vreme când taina vieţii ne va prilejui vestirea. Ştiam că prezenţa ei binecuvântează casa şi dă rost şi mers trainic vieţii, o întrezăream în lacrima de dumnezeire care-i lumina cătarea ochilor.

Am început să mă las fermecat de făptura cu trunchiul înclinat spre cer, cu inima dezmierdată de Dumnezeu. Prezenţa ei pe lume era legământul meu cu bucuria, sufletul ei – slava fericirii. Cum i-am spus într-o seară, dacă Dumnezeu va fi binevoit ca noi să ne legăm vieţile, eu aş fi devenit mai mult decât fericit.



Citiţi şi

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Mihaela Noroc și Atlasul frumuseții – femeile lumii în 500 de portrete

Dragostea pe vremea mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,213 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro