Rue Férou, mica stradă a marilor artiști

Mira Bălan

26 November 2013

Din faţa Grădinii Luxemburg, le Luco, cum îi spun parizienii, porneşte o stradă plină de poezie, la propriu. A fost amenajată şi deschisă în 1517, pe terenurile unui procuror, de la care şi-a luat şi numele, are doar 120 de metri lungime şi o grămadă de poveşti pe care le-au lăsat cei care şi-au trăit un timp din viaţă pe rue Férou.

În 30 septembrie 1871, Rimbaud, atunci în vârstă de 16 ani, a fost invitat la o reuniune a grupului de artişti Vilains Bonshommes, ce avea loc la parterul restaurantul Denogeant (astăzi nu mai există) de pe rue Férou. A citit atunci poemul Le Bateau ivre (Vaporul beat), pe care, ca amănunt picant de amintit, i l-a trimis lui Paul Verlaine. Nu după mult timp, cei doi s-au întâlnit şi au început o furtunoasă (şi scandaloasă, pentru ochii Parisului) relaţie amoroasă.

Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud, pictură de Henri Fantin-Latour, 1872

Arthur Rimbaud (Leonardo DiCaprio) şi Paul Verlaine (David Thewlis),
în filmul Total Eclipse (1995)

După aproape 141 de ani de la acel moment, în iunie 2012, în Paris, unde altundeva, s-a inaugurat primul perete… poetic. Pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, pe un perete lung ce înconjoară clădirea L’Hôtel des Finances, administraţia financiară (se pare că, în Franţa, poezia şi impozitele sunt într-o răvăşitoare armonie), nu departe de locul unde Rimbaud a recitat prima dată poemul, se poate citi, fotografia, admira o reproducere integrală a acestuia, realizată de pictorul olandez Jan Willem Bruins.

Très, très romantique, n’est-pas?!

 

Tot pe rue Férou, la numărul 2bis, se află, şi a rămas la fel, studioul fotografului Man Ray. Aici a lucrat din 1952 până la moarte, în 1976.

Man Ray şi Marcel Duchamp jucând şah în studio; 1960

La casa cu numărul 6, a locuit timp de un an, în 1927, Ernest Hemingway împreună cu a doua lui soţie, Pauline Pfeiffer. A fost unul din locurile lui preferate din Paris, pentru că avea în apropiere Grădinile Luxemburg unde mergea deseori să scrie.

Casa unde au locuit Hem şi Pauline a fost un cadou făcut de unchiul Paulinei; se spune că a fost decorată, de soţia scriitorului, cu superbe antichități

Să ne mai amintim că tot pe această stradă, la câţiva paşi de Grădinile Luxemburg, locuia Athos, unul din personajele principale din Cei trei muşchetari, faimosul roman al lui Alexandre Dumas (1884).

Acum ştim unde să mergem când vrem să citim versuri pe pereţi şi să luăm un aer romantic, de vremuri parcă un strop mai inspirate



Citiţi şi

Marea care a trecut

În spatele unei porți închise

Mama lui de romantism!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
756 views

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 26 November 2013 21:30

    Da un pic de aer vechi, vechi de tot din Paris parca imi umfla plaminii acum in ceas de noapte la Viena 🙂
    Mersi

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro