S-a auzit, mama şi mama-soacră?

Catchy

29 January 2016

Când doctorul mi-a dat vestea cea mare, primul meu gând a fost că mai am nevoie de încă două mâini. Şi, cu siguranţă, de încă două guri. Altfel cum să fac eu faţă tuturor copiilor mei? Nu râdeţi, dar pentru unii (şi pentru mine, recunosc, la început) trei copii echivalează cu „(prea) mulţi copii”. Hai, cu burtica în evoluţie şi cu cei mari agăţaţi de câte o mână, mai treacă-meargă, tocmai bine mă mai echilibrez şi eu, dar când veni-va şi juniorul?? Uite aşa m-am perpelit cam toată sarcina. Iar când am aflat că şi cel de-al treilea este… o, da, tot băiat, mi-am spus, e clar, până aici ţi-a fost… Ajutooooooooooooooor!!

Şi m-au auzit cuscrele (a se citi mama şi soacra). Şi-au început procesul de ajutorare cu… sfaturi!

– Mamă, pe vremea mea…

– Dragă noră, să vezi, eu…

Evident, mi-a intrat pe-o ureche şi… stai, nici măcar nu le-am auzit. Eu de altceva aveam nevoie. De un ajutor concret. Cum deja mi-am exprimat mai sus dorinţa: de mai multe mâini, guri… poate şi picioare. A, da, şi mai multe ore în zi. Altfel cum să mă descurc?!

Cu calm – este primul răspuns real. Şi cu puţin simţ al umorului, că altfel cum? Mămici, vă rog, am sau nu dreptate? Şi, desigur, cu „echipament” pe măsură – arsenalul de biberoane, suzete, scutece, bădiuţe, loţiuni, cremuţe, etc, etc şi, nu în ultimul rând, un cărucior sport!! Şi asta pentru că, flexibil şi uşor de manevrat, este singurul mijloc de transport privat de bebeluşi care se asortează cu încă doi preşcolari agăţaţi de poalele mele. Vorba vine, că-i pun să flancheze căruciorul.

NORIEL CARUCIOARE

Ba o să-mi fac şi curaj şi o să mă avânt şi cu maşina. Mă şi văd: cu o mână iau bebeluşul, cu alta îi bag suzeta în gură, cu alta îl ţin pe cel mare, cu alta pe mijlociul şi cu alta, desigur, pliez căruciorul, că doar de aceea mi l-am ales dintre nenumăratele modele de cărucioare sport!… Ok, am exagerat. Adevărul este că îl pot plia rapid, îl zvârl în portbagaj, pun copiii în maşină, fiecare în scăunelul său (respectiv scoică), fixez centurile de siguranţă şi… o iau la sănătoasa… Nu, iar nu am nimerit-o. Şi respir uşurată! Aventura poate să înceapă…

S-a auzit, mama şi mama-soacră? Ăsta e ajutor real şi concret! Vă rog să vă adaptaţi şi voi. O mamă modernă şi activă (adică subsemnata) are nevoie de soluţii concrete, fiabile, sigure şi confortabile. Pentru toată lumea, dar, mai ales, pentru mezin.

Vă aştept cu nerăbdare, dar, pe rând, că-s graviduţă şi nu gestionez bine stresul!



Citiţi şi

Ai bebeluș? Avem ceva pentru el

Ce vor femeile în dormitor

Maturizare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,072 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro