Să-l iubesc sau să-l educ?

Despina Hoinaru

23 April 2015

Despina HoinaruCopilul meu s-a decis că poate compensa personal lipsurile programei școlare în materie de entertainment: va fi el clown-ul clasei! Primesc o dată o scrisorică de la învățătoare, și încă o dată, și încă o dată. Textul e parțial flatant, parțial sincer. Copilul e foarte deștept, dar ține să ne demonstreze tuturor cât e de haios și nu își alege cele mai bune momente.

Ca orice mama care se respectă, de primele câteva dăți am reținut în special partea cu copilul care e “foarte deștept”. La un moment dat, a trebuit să încep să caut soluții pentru partea mai puțin haioasă.

Problema apare atunci când ai nevoie de un sfat și primești o mie.

Și am realizat cu ocazia asta că, în materie de educație, suntem copleșiți de sfaturi. Atât de multe, atât de diverse, atât de opuse încât, pe bună dreptate, habar nu mai avem ce trebuie să facem. Dar oare trebuie să facem ceva? “Pe vremea mea…” încep toate poveștile despre un timp al fiecăruia în care totul era simplu și se rezolva rapid. Nimic mai subiectiv însă cu toate astea, parcă aș zice că a existat o vreme când nu vorbeam atâta despre educație – o trăiam.

Discutam recent cu o prietenă despre reacția pe care ar trebui s-o aibă în fața unei note proaste luată de copil la școală. Ce să fac? Să-l las în pace sau să “fac urât”? Și am simțit nevoia să o întreb pe ea ce simte să facă?

mama fiu

Nu este o reacție singulară și, pentru că discut atât de des cu părinți, încep să mă îngrijorez. Înainte de a simți orice, noi, părinții, simțim nevoia să fim asistați la fiecare pas. Am citit că ar fi bine să procedăm așa, dar am citit și că ar fi bine să procedăm invers. Am auzit că există o descoperire, o teorie și un resort ascuns în spatele fiecărui gest și al fiecărui cuvânt al copilului nostru. Părintele de azi e informat și știe că e de-ajuns o vorbă și ea poate avea consecințe dramatice. Că vine acasă fără pâine e mai puțin grav decât că vine fără un concept.

Părintele de azi e informat și știe că habar nu are să-și crească puștiul. Nu are de unde să știe pentru că nu e de specialitate.

E trivial să cred că răzgâiala e răzgâială și nimic mai mult – ea devine “personalitate”, îndărătnicia devine “ambiție”, lipsa de energie – “sensibilitate” iar șmecheria – “geniu”. Copilul meu e plin de calități și, dacă intuiția îmi spune că unele din ele s-ar putea să fie niște defecte, mă feresc să intervin pentru că nu știu s-o ascult!

Sunt dezarmat în fața copilului, a cărui singură datorie e să mă încerce. De câte ori încearcă, eu ezit. Aș face ca mine, l-aș educa așa cum cred dar, ce te faci, că nu sunt de specialitate… Și totuși, esența educației lui de la mine, părinte, trebuie să vină!

Atât de multe am citit și sunt atât de informat încât gândesc: Să-l iubesc sau să-l educ? Și mă tentează în mod greșit să prioritizez între cele două datorii, să cred că am voie să o consider pe una mai importantă decât pe cealaltă. Că una va fi suficientă și o va trage după sine pe cealaltă.

Părintele trebuie să le facă pe amândouă și în același timp. Iar în materie de educație, deși e minunat că există un univers întreg numit “parenting”, cred că-i riscant să-i predăm busola – intuiția noastră!

Poate ar fi bine să mă întreb întâi și-ntâi pe mine însămi ce cred despre copilul meu și să-mi răspund sincer. M-aș minți să judec aceeași trăsătură ca pe o calitate a copilului meu dar ca pe un defect al altuia.

Poate ar fi bine să aplic ceea ce simt, să fiu autentic și consecvent atât prin ceea ce-i ofer cât și prin ceea ce aștept de la el. N-ar fi corect să-l cresc după regulile mele și să-l judec după regulile altora.

Cred că e important să adopt un sfat sau un concept pentru că rezonez cu el, pentru că este o convingere și îl voi urma mereu. N-ar fi corect să experimentez tendințe pe copilul meu.

Una peste alta, cum pot să-i cer unui copil să mă asculte, când mie însumi mi-e atât de greu s-o fac?

De aceea am de gând ca soluția pentru problema cu clownul clasei să fie home made și nu cumpărată din oraș.



Citiţi şi

Ema

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

11 ani mai târziu – luna de fiere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,412 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro