Vizavi de apariția și creșterea copiilor în cuplu, discuția pe Catchy e interesantă și aprinsă. Dacă aplicăm principiul de drept “audiatur et altera pars” și ascultăm păsurile ambelor părți, nu putem să nu spunem fiecăruia, precum înțeleptul Solomon, “Ai dreptate!”
Are dreptate și bărbatul care după o vreme (cîteva luni, un an, doi… cinci) de pasiune își vede iubita transformîndu-se în Momzilla. Se vede exilat din patul conjugal, refuzat sexual în 99% din cazuri, iar, dacă cumva se întîmplă minunea, femeia e un soi de păpușă gonflabilă, atonă, cu urechea la monitorul din camera odorului. Din partener în relație se trezește retrogradat la rangul de aducător-împingător de căruț lîngă o ființă pe care nu o mai recunoaște. Și atunci pe bună dreptate se uită cruciș la ceea ce era hărăzit să fie fructul iubirii lor și murmură printre dinți: îmi vreau iubita înapoi!
Are dreptate și femeia care pierde 700 de ore de somn numai în primul an de după naștere, suportă furtuna hormonală și nu își mai vede capul de griji materne și care, colac peste pupăză, mai trebuie să facă față dorințelor bărbatului care, în loc să o ajute, se găsește exact atunci să fie taurul dealului. Are dreptate să refuze și să se teamă de sex după ce i-a trecut o ghiulea prin vagin timp de 6-12 ore.
Ce-i de făcut în cazul ăsta? Să nu ne mai căsătorim? Să nu mai facem copii? Poate am să va șochez dar răspunsul meu, cel puțin parțial, este: DA!
Într-un alt articol pomeneam despre motivele puerile sau chiar stupide de-a dreptul pentru care majoritatea cuplurilor își pun pirostriile la vîrste indecent de tinere. Confundăm sarabandele sexuale ce vin odată cu focurile de paie ale iubirilor tinere cu pasiunea durabilă. Și nu ni se poate reproșa nimic, pentru că la vîrsta aceea credem că știm tot iar orice sfat este refuzat și blocat cu obstinație. Credem că în momentele de cumpănă ale unei relații un copil va cimenta relația. E exact ca în cazul pacienților de la țară care, aflînd că au ulcer, se apucă să bea o cană de alcool de 95 de grade ca să își cauterizeze singuri leziunea. De aceea, chiar dacă ar exista niște manuale în care oamenii înțelepți ne-ar spune ce și cum, le-am arunca de pereți și am face tot cum am ști noi. Pentru că le știm pe toate. Singura șansa a celor ce pornesc la drum este îmbinarea comunicării cu înțelepciunea.
Planificarea familială nu este agricultură sau fotbal să ne pricepem cu toții. Prea puțini avem parte de acea iubire pasională în care oamenii rămîn împreună orice ar fi și își privesc cu drag copiii ca pe chintesența întîlnirii lor unice în Univers. Pentru că, orice am spune, ăsta e singurul mod în care putem trece peste toate cumpenele ce ne pîndesc de după fiecare bornă a drumului. Restul ar trebui să ne așezam împreună la masă, contabilicește, și să ne calculăm resursele, să vedem, în primul rînd ce implică deciziile noastre sociale. Comunicarea și rezolvarea avant la lettre a unor potențiale probleme de cuplu ar putea să ne reveleze niște diferențe pe care pînă în momentul acela nu am putut sau nu am dorit să le sesizăm. Bunăoară, unii dintre noi ar dori să nu aibă copii. Respect franchețea celor care, după o matură chibzuință și observare a tot ce implică procesul procreerii și creșterii copiilor, spun: “nu e pentru mine !” Am cunoscut cupluri excepționale, oameni foarte potriviți unul pentru altul și care se înțelegeau perfect, dar care s-au despărțit amiabil pentru că aici nu au putut să ajungă pe aceeași pagină. Cunosc alte cupluri care au hotărît că vor să se aibă doar unul pe celălalt și au ales viața child free. Aici discuția se poate prelungi, iar argumentele pro și contra vieții fără copii sunt extrem de numeroase și mi-ar face mare plăcere să o continuu în alt articol, dar în acest context am să mă opresc aici. Atîta vreme cît decizia e mutuală și se întîlnesc doi oameni care sunt de aceeași parte a baricadei nimeni nu are dreptul să le critice alegerea.
Continuarea vieții sexuale după apariția copiilor ține de inteligența de cuplu ce ne poate da soluțiile în vremurile grele și total diferite de condițiile inițiale ale relațiilor. Mie, unuia, insistența bărbaților să facă sex cu o femeie obosită, tracasată și încercănată mi se pare de un egoism și un prost gust feroce. De aceea, pe lîngă cursurile de Lamaze, mi se pare de o importanță crucială ca acești bărbați să citească și să înțeleagă modificările fiziologice și psihice prin care trece femeia ca să aducă pe lume copilul LOR. De multe ori bărbații habar nu au, nu știu ce e aceea epiziotomie, habar nu au de depresia post partum și tot cortegiul de schimbări ce însoțesc graviditatea și maternitatea. Aici, informarea și comunicarea nu pot spune că fac minuni, dar în cazul unui bărbat deschis ajută. Aici, ajută și dorința lui de a își vedea soția odihnită și cît de cît relaxată și de a prelua el, pe cît posibil, din greutatea căruței și a o face indirect să accepte reluarea activității sexuale. Însă aici și bunăvoința din partea ei poate face minuni. În loc să își arate colții și să mîrîie agresiv de cîte ori e vorba despre sex o explicație calmă, normală, recomandarea unei cărți de genul “cum să ne comportăm cu tinerele mame” sau chiar o vizită la psiholog pot salva situația. O femeie calmă, înțelegătoare, care explică bărbatului că pentru o vreme lucrurile nu pot fi așa cum au fost este de admirat. E foarte ușor să escaladăm spirala îmbufnării, a pasatului vinii de la unul la altul și să ajungem în final la divorț. După care el își va găsi o altă femeie cu care va face la fel și se va întîlni cu “fosta” pe stradă, refăcută, zîmbitoare, cu un copil deja măricel, iar el va naviga orbește într-o buclă temporală…
Pe Radu îl găsiți și aici.
Citiţi şi
M-au numit “instabilă emoțional”
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
