„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Daniela Toader

22 May 2017

daniela toaderIeri am făcut roata. După treizeci – și poate mai mulți – (de ani) am făcut roata.

Nu se știe niciodată când e să faci roata, începi ziua ca și cum n-ai face roata, o începi mohorât, îți bei cafeaua numărând norii, sorbi până la ultimul nor, că nu-i frumos să-l lași cu ochii-n soare, ar da să plouă, dar apare soarele, pleci, te duci, te cari, te doare spatele, cumva de la umeri în jos spre stânga, dai vina pe pat. Prea tare, prea moale, prea mare, prea.

Spatele trece undeva pe la zece, e bine că te-ai dus, e drumul liber și parcă și gropile s-au dus, dar gropile nu s-au dus, dai de una și-ți aduci aminte de spate, undeva de la umeri în jos spre stânga. Un fel de rest de durere provocat de groapă. Trece groapa, trece spatele,  toate trec, până și orele trec și se face de prânz. E atât de cald și gâfâi și cauți o scară să urci, dar nu mai ții așa de bine la scară. Prea multe scări, la coborât e mai ușor, un mic scârțâit și gata, se deschide ușa și apare la orizont, larg, vara.

Apar pomii, iarba și buruienile. Cerul, de-un albastru prea strălucitor și contrastul prea contrast între tine și soare. E atât de bine să privești lumea din spatele ochelarilor de soare, se duce dracului verdele discret al firului de iarbă – devine un fel de galben pal nimicit de soare – dar măcar se vede iarba, se văd pomii, frunzele, gânganiile din iarbă. Dispare dincolo de orizont senzația de genunchi amorțiți de scări.

roata

Undeva spre șase, se umple iarba de oameni deveniți copii și de copii în devenire – oameni și copii fac roata și podul și iar roata și iarba devine una cu copiii și oamenii devin copii și iarba devine una cu oamenii și oamenii devin roți și poduri și te miri că există încă flexibilitatea necesară roții și podului și a ierbii să atenueze oamenii și atunci, fix atunci, m-am molipsit și eu de la oameni și mi-am luat avântul necesar roții.

Am zis doar „hopa, să săriți cumva, dacă ratez iarba”, am rugat frumos iarba și buruienile și gânganiile de prin buruieni să mă ierte că le zdrobesc, să mă ierte într-atât încât să atenueze peste medie, am uitat de spate de la umeri în jos spre stânga, am uitat de toate, atrasă ca de un magnet de iarbă și am făcut roata. După treizeci – și poate mai mulți – (de ani) am făcut roata.

Acolo jos, cu capul aproape în iarbă am închis ochii și am trăit senzația de om devenit peste iarbă copil.

Era atât de bine.  

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu mai vreau firimituri de noroc

Acum ştiu că merg pe urmele paşilor ei

Solstițiul de vară – semnificații și tradiții românești

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,113 views

Your tuppence

  1. Roata | Blog discutabil / 23 May 2017 14:14

    […] Articolul complet aici […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro