Să stai departe de fiicele mele!

23 January 2018

Da, știu. Eu sunt doar una. Copiii mei, doar trei. Iar tu, prietene, tu faci parte din gașca de șapte miliarde în mijlocul căreia trăim și noi. Și, pentru că te respect, pentru că mă încăpățânez să cred că lumea asta poate fi frumoasă, m-am gândit să-ți scriu, să compun o scrisoare numai și numai pentru tine…

păzea

sursă foto: bloglovin.com

Dragă adultule care interacționezi cu copiii mei, am pentru tine câteva cuvinte. Dacă dorești, le poți spune „sfaturi”. Sau chiar „atenționări”…

1. Nu îmi judeca mie fiicele. Nu te strădui să le „etichetezi” în funcție de sistemul tău de valori. Sau nonvalori. Dacă nu ai stat nicio noapte să le veghezi când erau cu febră, dacă nu știi ce le face să râdă, dacă nu le-ai strâns în brațe când se temeau sau erau triste, dacă nu știi care sunt visurile lor, nu ai dreptul să le judeci. Și chiar dacă ai ști toate astea, tot nu te-aș lăsa eu să le fii judecător.

Ele știu că există un Judecător. Doar că acela nu ești tu. Adevăratul Judecător e bun, e milostiv și plin de iubire. Adevăratul Judecător și-a dezbrăcat roba și a venit să ia sentința mea, a ta, a copiilor mei, asupra Lui. Așa că tu nu te mai obosi…

2. Nu te considera mai presus de copiii mei. Cu nimic! Chiar dacă ai ani în plus, sunt șanse mari să ai înțelepciune în minus…

3. Nu îmi critica fetele fără să ai argumente plauzibile. Nu te considera atotștiutor. Copiii mei știu că fiecare alegere atrage urmări. Mai bune sau mai puțin bune. Au simțit chiar și gustul pedepsei, atunci când au ales să intre pe teritorii interzise, însă nu ești tu persoana care delimitează aceste teritorii, ci eu.

4. Orice CREZI legat de copiii mei, asigură-te că e corect. Ascultă-le ce au de spus. Acordă-le respect și încredere.

5. Nu încerca să le tai aripile. Pentru că eu îți voi smulge foarfeca. Cu mâini cu tot.

6. Dacă nu ai ceva bun sau constructiv să le transmiți, mai bine taci și ocolește-le.

7. Dragă prietenă, nu lăsa pe nimeni să încalce aceste „sfaturi” în legătură cu copiii tăi. Nici măcar o dată. Copiii sunt prea valoroși pentru a permite noroiului să îi atingă…

Și-am încălecat pe-o șa, mi-am scos iar zâmbetul de Ileana Cosânzeana din portfard, dar, dacă nu ești atent, durează o secundă să mă transform din nou în dragon!

Guest post by Amedeia Neamțu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am fost și înșelată și am fost și un pic amantă

20. 14 februarie, 14 ani, 14 motive

19. Valentin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
394 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro