Habar n-am cum să încep a-ţi spune ce ţi-aş face dacă ai fi aici, lângă mine, acum. Ce ţi-am făcut şi până acum, cât n-ai fost lângă mine. Să sărbătoresc prin tine toate emoţiile cu zâmbete şi cu lacrimi ne-fake aş vrea. Să îţi compun misse şi să te descompun în clustere de si do re mi aş vrea. Să nu înţelegi nimic din ce ţi se întâmplă, dar să bănuieşti a fi ceva absolut desăvârşit, dacă pot spune aşa.
Îmi zâmbeşti în mintea mea, iar eu îţi iau dinţii la rând între buzele mele şi cânt la ei cum cânt la firele tale de păr.
Tu esti muzica, înţelegi? Acum eşti un cântec şi nici nu ai habar cât de frumos eşti. Eşti un cântec aşa de frumos, încât sângele din venele mele pulsează în ritmul tau şi te inspir la fiecare măsură şi te expir la fiecare măsură. Şi măsura ta sunt eu.
Depresiile tale nu mă încarcă şi nici nu mă încurcă. Te iubesc din cap până în picioare, din interiorul capului până la mirosul de ţigară din vârful limbii tale. Tu, cu drumul tau, cu aventura ta, cu pasiunea ta, cu groaza ta de femei ce-ţi poarta sâmbetele. Tu, cu ochii ăştia înnebunitori, cu tot tumultul de te iubesc-uri din spatele privirii ăleia studiat mincinoase, care nu mă poate păcăli pentru că eu te păcălesc întâi cu privirea mea sigură pe ea şi sigură pe tine. Tremur de fiecare dată. De ce? Păi, pentru că ştii că am să tremur. Şi braţul meu te cuprinde ca într-o mişcare de pilates nereuşită, pentru că de abia reuşesc să duc la capăt gândul “ai grijă, fată, să se vadă cum se întinde muşchiul ăla de antebraţ frumos de fată vânoasă şi slabă, şi degetele de pianistă să se plimbe cât mai măiastru pe pielea lui” şi m-ai şi blocat, şi mâna mea e legată cu sfori de privirea ta şi îngheaţă când închizi ochii.
Opreşte noianul ăsta de cuvinte care te adulmecă şi te pângăresc. Spune şi tu “ho, Leană, că am să ameţesc uitându-mă cum te învârţi în jurul subiectului. zi ce vrei de la mine şi lasă-mă să-mi văd de lecturi mai interesante pe internet”.
Hai să-ţi spun. Aş vrea să te am puţin. Să te am pe bune, să îţi simt pielea fierbinte pe pielea mea fierbinte, să îţi sărut ochii şi restul fiinţei tale şi să te înţeleg. Să te am puţin. Să îmi lipesc spatele de pieptul tău şi să te adorm în mine. Să te trezeşti fericit şi viu, să mă luminezi cu zâmbetul ăla stăpânit şi să nu mai vrei să pleci. Eu să mint că acum e totul perfect şi să ştiu că nu e, pentru că o sa te mai vreau şi iarăşi nu o sa te pot avea, pentru ca ştiu deja de multă vreme.
Tu nu poţi aparţine. Eşti ca viaţa.
Citiţi şi
A fi sau a nu fi parte din aventură
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
