Să-ți pui poalele în cap cu folos

Mihaela Cârlan

15 December 2014

Am întâlnit în viața mea multe femei. Când am fost prea tânără, am fost și prea arogantă – nu e ea, singură, tinerețea, de vină pentru toate știrbiturile firii – și asta m-a împiedicat să le și cunosc. Le împărțeam degrabă în categorii care începeau aproape fără excepție cu “ne-” și îmi vedeam de ale mele, toate fără “ne-“, firește. Compasiunea era ea pe undeva, dacă chiar era cazul, dar mai iute ieșea pe gură sau prin ochi o răutate, decât o bunătate. Și când am luat-o peste cap de la viață umblam năucă, “ne”înțelegând cum de e cu putință să mi se întâmple mie una sau alta. Păi, dacă nu crești de bună voie, te crește viața forțat de nu te vezi! Și te trimite prin locurile pe unde au trecut toate acele femei pentru care nu ai avut ochi, urechi ori bunăvoință. Ca să pricepi că umilință nu e refuzul unui bărbat de a răspunde prompt la bătutul din picior ori că trebuie să îmbraci aceeași rochie de două ori. Și abia atunci am fost pregătită s-o întâlnesc pe Liliana.

liliana 2

O femeie din sutele de mii izgonite de sărăcie, plecată la muncă în Italia. Care și-a găsit prea rar sprijin în Camus, Sartre, Hemingway, Nichita Stănescu, Steinbeck, Bacovia, Eminescu, Maugham sau Biblie, care și-a mai venit în fire după ce a citit-o pe Isabel Allende, care și-a recăpătat treptat identitatea și demnitatea, în timp ce copiii ei au terminat școala, în familia ei s-a născut și s-a murit, în timp ce totul merge înainte în România, și doar amintirile ei rămân în urmă.

Am cunoscut-o întâi, aproape pe viu, din scrierile surprinzătoare prin profunzime și concizie (a publicat câteva dintre scrisorile ei amare pe Catchy), apoi chiar pe viu. Și n-a fost nicio surpriză alta decât că la toate prin care trecuse și care trecuseră peste ea, de te mirai cum de mai e în picioare, femeiea asta zâmbea, râdea și se bucura ca un copil de toate care i se întâmplau mai nou. Pricina? Cartea în care a vorbit fără ocolișuri despre lucruri de nespus. Dacă ar fi făcut dezvăluiri de alcov, s-ar fi chemat că și-a pus polalele în cap. Așa, Liliana a ridicat poalele sufletului…

A lăsat la vedere, cu asprime, dureri indecent de mari. Duioșia răzbătea doar când vorbea de copiii ei, de mama ei, de țara ei. Din Italia, femeia asta e mai patrioată decât mulți români locuitori în țara lor. A făcut tot ce-a dus-o mintea și sufletul să fie respectată, să fie demnă, să nu se rușineze nimeni cu ea. Nici acolo, nici aici. A ajutat cu puțina ei putere pe oricine era mai necăjit decât ea. Și erau destui. Așa a ajuns, de năduf, glasul tuturor femeilor care munceau în condiții dintre cele mai neomenenești câteodată, care îndurau de frică abuzuri inimaginabile. Pentru că despre asta este cartea Lilianei, Cireșe amare: despre amarul fiecărei zile trecute pe răboj până la întoarcerea acasă, fie și numai pentru câteva zile.

 “Cum să le spui copiilor că ți-e greu? Că ai uitat cum se mestecă hrana. Că poco-poco e inimaginabil de puțin. Că te simți ca un zero ce se plimbă prin lume. Că nu mai ești decât o voce la telefon și o sursă de bani pentru cei de-acasă. Că e periculos să începi să plângi prin străini, că nu te mai poți opri. Că ajungi să-i scrii în fiecare zi lui Dumnezeu. Că ți-e dor până și de libertatea neînsemnată de-a mânca un ou, de-a bea o cafea sau de-a ieși la aer fără să te ascunzi. Că n-ai altă vină decât că-ți pasă de ei, iar pe tine te-ai uitat până la a nu te mai recunoaște…”

Acum, vedeți bine, a răsărit soarele și pe strada Lilianei. Vă dați seama ce realizare pentru ea? Ce vis frumos trăiește? Să publici o carte la Humanitas nu-i de ici-colea. Invitată la lansare tot de editură… Nici nu-i venea să creadă…

Iar voi, chiar dacă nu ați trăit nimic asemănător în viața voastră, trebuie să citiți cartea Lilianei. Pentru că, înainte de a dezvălui o realitate hâdă, care e musai să dispară grabnic, cartea asta are virtuți terapeutice. Vindecă depresiile de apartament ale oricui se plânge de greul vieții, orice ar însemna el, mai puțin boala ori moartea. Te face să reconsideri umilința și suferința… Bravo, Liliana! Ne vedem diseară să trăim împreună bucuria lansării!

Vă așteptăm și pe voi, care puteți, la Librăria Humanitas Cișmigiu, azi, la ora 19:00. 🙂 Cine dorește, poate cumpăra cartea de aici.

***

Update: în 24 aprilie 2017 sunt tag-uită de Liliana, pe Facebook, și ce văd?

coperta

Cam asta e! Îmi bate inima tare, tare!
Editura Laterza, una dintre cele mai importante din Italia, şi-a îndreptat atenţia spre “Cireşe amare” – Humanitas!
Traducătoare este dna Elena di Lernia.
Prima prezentare la Torino, la Salonul Internaţional al Cărţii, 19 mai, ora 17,00, Pavilionul României.

Asta ca să știți că Liliana merge mai departe. Plus încă o carte în pregătire, tot la Humanitas. 🙂


Citiţi şi

Oameni și sclavi

Când profesorul umilește în loc să dea aripi

Nu ratați aceste super-fructe: cireșele amare!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
20,637 views

Your tuppence

  1. Liliana / 11 August 2017 7:12

    Mihaela, eu acum am văzut articolul! L-ai publicat când eu eram pe drum spre România, pentru prezentare.
    O cititoare Catchy mi l-a trimis azi şi aşa l-am descoperit.
    Îţi mulţumesc pentru sprijin şi te îmbrăţişez!
    Aventura continuă, da, în curând va ieşi “Împărăteasa”, tot la Humanitas.
    Iar eu continui să scriu, bineînţeles că despre sărăcie, umilinţe, violenţă, e ca şi cum aş încerca să schimb ceva.
    Poate că voi schimba, măcar un suflet sau două, eu cred în cuvânt.
    Ne vedem la Gaudeamus, la toamnă! 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. lotusull / 15 December 2014 17:22

    Fizic mi-e imposibil să ajung azi la ora 19 – iar la exercițiul de teleportare n-am mai exersat de ceva vreme 🙂
    Am scris intenționat așa, am ales în mod voit cuvintele cu gândul că, poate, Liliana va zâmbi. Măcar puțin așa. Sau poate se va bucura ca un copil de ceea ce i se va întâmpla în seara asta – bucuria asta de copil într-un om mare ce-a cunoscut atâtea amărăciuni e de neprețuit.( este ceea ce eu caut la oamenii din jur – dar ăsta e un secret de-al meu așa că șșșttt 🙂 )
    Cu proxima ocazie când îmi voi comanda cărți online, cartea ei va fi printre ele.
    Din tot sufletul, felicitări, om bun și puternic 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro