Să-ţi spun ceva, dar cum să-ţi spun?

Ana Barton

14 October 2013

Îţi spun vorbindu-ţi. Azi, scriindu-ţi. Fiindcă tocmai despre vorbe-i… vorba. Adică te-aş ruga să te opreşti puţin cu mine şi să pornim o joacă. Nu a cuvintelor, ci a izvoarelor din care vin ele. Că sunt destule. Şi-a mărilor către care aleargă. Mai multe decât însăşi lumea.

Mă tot gândesc de câteva zile cum să facem asta, cum să ne aşezăm un pic la masa verde a verbului. Şi să vedem cum îl trimitem noi la vânătoare, la cules, la despărţire ori la împăcare. Şi multe altele, prin şi peste astea.

Când vorbesc cu mine, şi-mi sunt destinatarul predilect, chiar dacă nu cel mai comod, aşa cum şi tu-ţi eşti, o fac fără vitrine. Cu stânga pe umăr, caldă, cu dreapta pe gât, strângând sau apărându-l.

Cu tine… cu tine caut mereu să găsesc o stradă pe care s-o ştim dimpreună. Sau măcar un trotuar să-l fi traversat deodată sau pe rând, în cândvaul fiecăruia dintre noi. Caut să ştii că te caut în cele de dinlăuntru ale mele, ca să te găsesc în lăuntrurile tale.

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, 1521 – cel mai vechi document descoperit, scris în limba română

Şi tu faci asta. Îţi tot adecvezi discursul, în funcţie de omul căruia i te adresezi. Cu mama-ntr-un fel, cu tata în altul, copiii au parte de prea multă originaliate uneori, la fel şi iubirea sau prietenia ce se-ntrupează în cineva şi-apoi în altcineva… Străinii se-mpart în interese şi neutralităţi, nu?

Şi nu uit, să ştii, de contextele care ne diferenţiază atitudinea discursivă. Fiecare e un stat în stat. Mai mare sau mai mic, însă unic. Şi de-aia ne spunem sau ni se spune câteodată că ne contrazicem. Sau că ne răzgândim, de parcă răzgândirea ar arăta altceva decât că suntem vii şi că ne bucurăm de asta.

Am scris prea mult. E însă un loc generos limbajul verbal. Nu l-aş numi tema săptămânii, ci, mai degrabă, rost de şezătoare aici, la noi. Să-l desfacem împreună în bucăţi şi-n picături, gustând cu drag ştiutele şi cu ochi miraţi a plăcere neştiutele.

Ăsta ar fi trebuit să fie un editorial, al unui director editorial, ăsta fiind eu, dar în felul meu, pe care-l ştii tu bine. Şi este un editorial, numai că-n cadre moi, de organza. Să ne vedem prin ele… vorbele. Să schimbăm locurile, între noi. Şi să ne spunem. Româneşte. Aşa cum, mereu direct şi cinstit, o facem când ne rugăm şi când… înjurăm. Matricele sincerităţii noastre. Cea de toate clipele.



Citiţi şi

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

Să-l doară și pe el așa cum a durut-o pe ea 21 de ani!

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,076 views

Your tuppence

  1. Manuella / 14 October 2013 22:40

    ” Şi-a mărilor către care aleargă …”

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro