Să treci prin viaţă ca prin Capela Sixtină

Iulia Bîlea

18 January 2012

Încep așa: nu m-aș întoarce în Capela Sixtină, cum nu mi-aș încerca inima într-o veche iubire, arsă din temelii. Nu vă grăbiţi cu dezaprobările, urmează “pentru că știu că o asemenea minune se trăiește o singura dată, precum viața însăşi”.

Mă număr printre aceia care cred cu tărie că ne este dat să trăim o dată și, de aceea, viața-i miracol. Oricât de tentante ar fi teoriile renaşterii într-o lume mai bună, cu ceruri înalte, ori în trup nou-nouţ, viaţa asta, pe care mintea şi sufletul meu o pipăie cu toate tentaculele fiinţei, nu mi se pare posibil de înlocuit ori de continuat şi nici măcar o glumă atât de bună, încât să fie spusă la nesfârșit. Clipa de acum este rămasă iremediabil în urmă, împreună cu mine, cea de acum, iar eu, cea de mâine, voi fi a unei alte clipe unice, irepetabile.

Viaţa ni se dăruiește pe o intrare la fel de meschină (no offence, ladies, e de bine!) precum ușa îngustă a celebrei capele. Orice aşteptări am avea, ele sunt depăşite de realitatea de dincolo de ea. A trece “dincolo” pare să fie doar un scurt moment de expulzie a mulțimilor spre interiorul încăperii, veșnic neîncăpător. Odată ajuns între pereții săi, însă, ești recunoscător că ușa nu a ocupat mai mult din spațiul destinat operei…viața. Strânși umăr lângă umăr, ne adunăm suflul rămas undeva în coşul pieptului strivit de uimire. Ne găsim fără putința de a înregistra și captura momentul pentru mai târziu altfel decât prin propria fiinţă transformată subit într-un burete, sub ochii vigilenți ai gardienilor care avertizează “fără fotografiat, filmat, telefon mobil”. Începe marea descoperire individuală. În cască ţi se derulează o poveste, iar mintea uită să suprapună vocea pe jocul imaginilor. Ele se mişcă ordonat, controlat, pentru ca apoi, ca într-o adolescenţă năbădăioasă a exerciţiului perceptiv, să se întoarcă, să revină… se decupează, se adaugă imagini şi secţiuni de imagini.

În încăperea propriu-zisă nu ești îngăduit prea mult, poate și pentru faptul că, oricât de copleşitor ar fi ceea ce vezi, nu există decât foarte puţine locuri de aşezat în admiraţie şi de combătut oboseala statului în picioare. De cum intri, începe mişcarea de rotaţie în jurul propriei axe şi cea de revoluţie, de-a lungul pereţilor sălii. Propria conștiință nu poate funcționa în afara conștiinței comune, suverane. Este impropriu spus “pereți”, deoarece pereţii pictaţi de Michelangelo au încetat să mai fie pereţi, aşa cum Michelangelo a încetat să fi fost om.

Titanul care a înghesuit lumea, cu bine, cu rău, frumos, urât, cu moral și decadent, printre mări de albastru infinit şi braţe ţesute în fir narativ pare să fi redat umanitatea însăşi în câteva zeci de metri pătraţi. El ar putea fi ușor confundat cu Creatorul. Totul are un chip, fiecare îşi caută un nume. Între ele, nenumărate poveşti care-ţi răsună continuu în cască. Ca-n viaţă. Cum a fost creat pământul și cum a fost zămislit omul (în viziunea lui Michelangelo), cum s-au scufundat adâncimile apocaliptice ale iadului (din noi) sunt propriile noastre zbateri de a ne croi viaţa pe drumul dintre entrance și exit. E truda alegerii grâului de neghină din întreaga recoltă a experienţelor acumulate în hambare de trăiri şi înţelepciune, ori dintre umbrite eşecuri, greşeli, ruşini, umilinţe. Sunt ale fiecăruia dintre noi, iar felul cum trecem printre ele – tăcuţi, atenţi, concentraţi, miraţi şi mai învăţaţi- este drumul lent prin Capela Sixtină.

Ieșirea este sub un EXIT destul de discret, dar cum toți se îndreaptă într-acolo, n-ai cum s-o ratezi.

Ce ne mai rămâne de făcut?

Să devenim un michelangelo, atunci când vom fi mari.



Citiţi şi

Nu mai pot

MAMA – Învierea ei

Silvana

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,245 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro