Salatră feisbucoasă

Radu Dumitrescu

25 October 2013

De ce stăm pe Facebook? Pentru că putem…

E simplu, putem.

Putem să fim noi cei reali. Specie rar întâlnită, cu inteligenţa mult peste medie, cu umor molipsitor, cu postări sută la sută reale, poveşti de viaţă şi statusuri, diplome şi studii neinventate,  specie aflată exclusiv în reţea de plictiseală şi/sau de dragul socializării cu prietenii. În general, ştie să scrie şi corect gramatical, nu judecă, acuză logic şi coerent şi aici, şi în lumea reală.

Putem să fim noi cei virtuali. Specie tot mai des întălnită, cu inteligenţa mediocră, cu postări tot mai departe de realitatea înconjurătoare, cu statusuri inventate şi înveninate din nevoia de a-şi  justifica eşecul personal din cealaltă reţea: Viaţa Reală! În general, scrie cum vorbeşte, semidoct, critică si judecă pe toată lumea, iar în realitate face exact ce blamează pe virtual.

Există apoi unele personaje dispuse să-şi piardă virtual feminitatea, virginitatea fiind pierdută de mult, în negura timpurilor. Şi lucrează intens şi bine la asta.Nu sunt decât nişte precupeţe, deşi şi-au inventat şcoli şi diplome la status, rădăcini şi arbori adânci,  deşi se visează în fel de fel de locuri exotice şi de lux, unde se şi tăguiesc, deşi împrumută din viaţa şi din prietenii altora. Sunt ca nişte vrăbii ce parazitează firele de telefon. Triste, toate!

Există alte personaje care duc masculinitatea la nivelul cel mai de jos al cuvântului şi-l fac sinonim cu libidinoşenia.Tot ce se execută pe Facebook are legătură cu sexul. Statusuri, comentarii, poze şi poziţii. Sunt ordinari şi mitocani unii, misogini şi prost crescuţi alţii. Şi dânşii lucrează intens şi bine la asta. Trişti, toţi!

Sunt categorii de utilizatori cu fel şi fel de scopuri. Unele vor căsătorie, unii vor să agaţe şi să facă sex (virtual, evident!…cel real implică mai mult). Alţii se întâlnesc cu unii despre care ştiu că văd viaţa in aceleaşi culori. Ceilalţi se simt frustraţi că nu sunt chemaţi de ăştilalţi să descopere aceleaşi culori… şi de aici râuri de statusuri şi comentarii, cuvinte inventate şi o mulţime de caracterizări virtuale ad-hoc.

Mai avem categoria celor care promovează ceva sau pe cineva. Mediul virtual e fantastic în a susţine o afacere, o creaţie, o poezie, o reţetă sau o faptă bună. Pe Facebook se întâmplă cel mai rapid, pentru că toată lumea este aici. În general, oamenii îştia sunt cei care duc totul înainte. În jurul lor se dezvoltă grupuri şi grupuleţe, datorită lor apar simpatii şi antipatii. Ei aduc plusvaloarea reţelei, plusvaloare întreţinută de binele sau răul electronilor virtuali care gravitează în jurul lor.

Intervin apoi patologicii, cei care îşi creează conturi false, care sunt fie femei, fie bărbaţi, care intră în viaţa ta meşteşugit, care îţi devin indispensabili virtual, pe care îi chemi când ai o răfuială cu altcineva şi care răspund prezent, mereu şi cu putere (au mai multe vieţi, nu-i aşa?).

Ar mai fi cei care joacă jocuri (tâmpite,  dacă mă întrebi), cei care scriu cu k şi y, pysy, hany şi beyb, ar mai fi cei care postează exclusiv muzică şi cei/cele care postează poze care pe mine mă sperie grav: isuşi gravitaţionali şi metafizici, flori cu mesaje coelistice, bebeluşi bucălaţi cu mesaje corporatiste.

Avem, apoi,  aşa-zisul Facebook underground, cu hoţi, violatori, pedofili, escroci, dezaxaţi, satanişti,  toţi la un loc şi separat,  în căutarea victimei perfecte.

Putem nominaliza breslele meseriaşilor. Oameni cu pasiuni frumoase şi diferite, care nu se sfiesc să arate asta, din diferite pături sociale, care îşi creează şi îşi susţin propriile pagini, care promovează un domeniu, hobby sau meserie de bază, pe care le stăpânesc cel mai bine.

O categorie aparte sunt fetele, turistele, care, dacă nu se inventa check-in-ul de Facebook, n-ar fi ieşit niciodată din Mizil sau Făurei…

Una peste alta, Facebookul e ca o viaţă dintr-o comunitate. Toată lumea cunoaşte pe toată lumea, deşi nimeni nu ştie pe nimeni şi nimic despre fiecare. Se fac şi desfac prietenii la comandă, se fac şi se desfac relaţii, virtuale bineînţeles, se plânge şi se râde, cu umor sau de milă, se înroşesc chaturile, se spun cuvinte grele şi fraze frumoase. Se flirtează la greu, pe wall sau pe privat, se încheie şi se desfac afaceri, se cunosc prieteni senzaţionali sau dezamăgitori, în realitate. Facebook e cu de toate, pentru toţi. Are un nivel pe fiecare şi-l alege…

Spune-mi ce statusuri ai şi am să-ţi spun cine eşti. E atât de evident  încât poţi cunoaşte o persoană numai şi din asta.

Facebook e viaţa şi, mai mult, există două feluri de utilizatori… doar două: cei care sunt dependenţi de reţea şi cei care nu recunosc.

Ăsta-i Facebookul. Îl iubeşti cum este sau îl părăseşti…

 

P.S.1 Oare dacă ar fi exclusiv un Facebook dedicat dragostei şi blândeţii, frumos meşteşugită, câţi prieteni am avea în listă? Câte like-uri? Am avea? Dacă am avea…

PS2  Bianca, o ştiţi, fata aia omniprezentă, cum s-o descurca cu lumina stinsă? Sau a reaprins-o în altă cameră?

Facebook ne va spune. Are de toate pentru toţi…

Eu recunosc… sunt fesibuchist. Îmi place, mă destinde şi mă distrează, mă enervează maxim şi mă calmează. Nu port războaie personale pentru că nu poţi face asta cu cineva pe care nu-l cunoşti în real. Nu-s Don Quijote. Doar un biet Rosinant, aspirant la o clipă de linişte şi alta de atenţie, doar e Facebook, nu? Şi pe care o găsesc virtual, câteodată, şi mereu în bucătărie… breaslă pe care încerc să o promovez cât mai mult în reţea.

Salatră…

I-am dat numele ăsta fiindcă aşa-i spunea fetiţa unei prietene salatei pe vremea când învăţa să potrivească vorbele.

Scăldăm 300 gr de orez (eu am folosit brun!) într-o mare de apă infuzată cu anason stelat şi coajă de portocală. Îl fierbem conform instrucţiunilor, îl scurgem şi îl lăsăm să se răcească. Într-un mojar, punem aşa: un chilli, 4 cuişoare, 4 boabe de coriandru şi 4 de piper, împreună cu un praf de sare grunjoasă. Le masacrăm bine.

Adăugăm peste praf zeama de la o portocală, o lingură de oţet balsamic, una de sos de soia şi cinci linguri de ulei de măsline extravirgin. Tăiem un ardei roşu,  julien, îl sotăm câteva minute în ulei, până devine moale, apoi adăugăm o lingură de oţet balsamic şi un praf de zahăr. Lăsăm să se răcească. Tăiem roşii de toate culorile şi de toate dimensiunile, spălăm o mână de spanac şi răzuim puţin parmezan.

Montăm salata, cu toate ingredientele de mai sus,  plouăm dressingul, împrietenim câteva minute si savurăm. O salatRă! Cu de toate, cam ca Facebookul!

Tu de ce stai pe Facebook?

  • 3. Pentru informare rapidă. (59%, 275 Voturi)
  • 1. Ești (prea) singur/ă și nu prea sigur/ă pe tine. (13%, 61 Voturi)
  • 5. Existența virtuală e mai roz decât cea reală. (11%, 53 Voturi)
  • 4. Să arăți că exiști. (10%, 46 Voturi)
  • 2. Face parte din job-ul tău. (7%, 33 Voturi)

How it looks now: 468

Loading ... Loading ...

Citiţi şi

Căutări…

Ce vrea PSD. Amintiri din viitor

Cum ar fi arătat relația dintre Romeo și Julieta, dacă…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,168 views

Your tuppence

  1. Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri in 21-27.10? | refresh.ro / 28 October 2013 10:16

    […] Salatra feisbucoasa – catchy.ro42 shares 80 comments 226 likes 1 tw. trackback 50 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O scamă pe minte | Catchy / 25 October 2013 15:07

    […] este însă invers, devianţa se adînceşte. Anomizaţi şi frustraţi pînă la absurd ne exhibăm astfel tocmai goliciunea […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro