Săpunul, moartea pasiunii

Raluca Smâdu

23 July 2017

RALUCA SMADULa vita è bella în Italia! Totu-i, parcă, superlativ la ei, acolo. Peisajele sunt de basm, arhitectura te lasă fără suflu, arta e la ea acasă, soarele-i nelipsit. Adaugă la toate astea pizza, lasagna, tiramisù, gelato și lambrusco și ai făcut de-un paradis. Măi, dar totul pălește în fața italienilor! Zeii nu sunt mitologici. Zeii trăiesc în Italia, se îmbracă elegant și miros a mosc, piele și tabac. Bine clădiți, atletici și niciodată neglijenți cu aspectul lor, o adevărată desfătare pentru retină.

Ei, și cum mă bucuram eu de această gură de rai, sporovăind cu maică-mea la o terasă, punând țara la cale și mâncând dintr-un espresso care l-ar fi înviat încă o dată pe Isus, mă pomenesc că apare El. El, Zeus, regele tuturor zeilor. Înalt, brunet, cu pielea măslinie și niște ochi mai negri și mai arzători decât tăciunele. Și un trup, de te făcea să vrei să faci nefăcute! Era însoțit de fiul său, un superb exemplar de rottweiler, pe care îl numise, ostentativ, Apollo. Deși terasa era mare și goală la acea oră, providența a făcut să se așeze chiar la masa alăturată. Nu înainte de a ne saluta, respectuos.

Pierdut picătură de salivă. O declar nulă. Probabil faptul că uitasem să mai clipesc a determinat-o pe mama să concluzioneze:

– Îți cam place holteiul, bag de seamă!

– A, nuuu, mama! Tu nu vezi ce abdomen plat are? Ce bărbat e ăla, fără burtă?! Și genele alea lungi, de zici că-i rimelat! În plus, cred că a căzut în butoiul cu parfum, de se simte până aici.

– Mă scuzați, aveți un foc? mă întrerupe, cu o atingere pe umăr, Zeus.

Vezi la Prometeu. Eu mi-am aprins țigara din care pufăi acum cu puterea minții.

– Desigur, poftiți! îi răspund, întinzându-i bricheta.

Și a poftit zeul meu. Și am poftit și eu, biată muritoare. Și providența a făcut să ne vedem din nou. Providența, plus SMS-urile lui: „Ceao, bella! Te scot la un cico?”. Și cico a fost; „Ceao, bella! Te scot la o pizza?”. Și pizza a fost; „Ceao, bella! Te scot la un sex?”. Și nu, nu recunosc nimic și nici nu a urmat un bis și un bis la bis, da?

Și într-o zi, pe când lucram noi de zor la un bis dintr-ăsta, mă pomenesc că Zeus îmi ia la degustat fiecare deget de la picioarele-mi de muritor. Na, bietul de el, o fi rămas fără ambrozie, cuget eu. La sfârșitul festinului, remarc pe chipul divinității o grimasă care nu denota tocmai satisfacție. Adio, stea Michelin!

Zic, stai să vezi, că degeaba mi-am trecut eu labele prin apă și săpun, le-am șmirgheluit și le-am plimbat prin câmpul de lavandă închis într-un tub de cremă, că rădăcinile lor, bine înfipte în cur, le trădează, trimițând semnale pestilențiale de la sursă. Preaslăvitul, nelipsit de eleganță, alege să nu își verbalizeze nemulțumirea, spre ușurarea mea și a libidoului meu, a cărui existență s-ar fi curmat brusc, în urma unui romantic „îți put picioarele”.

picioare pantofi

În urma acestui eveniment stânjenitor, bănuiam că Zeus al meu se va reprofila pe lucru manual, măcar până la întâlnirea unei Here nepângărite de mirosuri pământene.

Însă m-a contrazis un nou SMS providențial: „Ceao, bella! Mi-e dor de tine. Ți-o proțăpesc și eu diseară?”. Mănânci, calule, ovăz?

Precaută, în ipoteza că regele zeilor se prezintă din nou lihnit, mă pusei pe îmbăiat picioarele, vreme de un ceas, frecându-le apoi frenetic cu mentă și finalizând ritualul cu o ungere cu mir. Profană, dar precoce, căci Zeus nici n-a mai așteptat să ne descotorosim de textile, că s-a și înfipt în degetele mele!

Așteptam, plictisită, să termine cu antreul, ca să putem sări la desert, când zeul meu conchide, vădit nemulțumit:

– Iar te-ai spălat!

Moment în care l-am dat dracu’ de protocol, m-am apucat de laba piciorului și am condus-o nemiloasă înspre nas, în vederea unui control olfactiv, ignorând durerea de șale. Nu am putut să constat decât calitatea bună a săpunului. Dar na, simțuri lumești, neinițiate în tainele mirosurilor inodore. Răspund, timid:

– M-am spălat, scumpule, desigur. Dar poate e din cauza pantofilor. Zi-mi pe șleau, put?

– Tocmai, că nu.

– Atunci ce te nemulțumește?! întreb eu, confuză și deja cam iritată.

– Păi, cum să-ți spun? Ești mereu atât de curată! Prea curată. Aș vrea să-ți simt mirosul natural.

– Bine, dragul meu. Data viitoare nu voi mai folosi parfum, dacă te deranjează. Dar să știi că nu mi-am dat decât după urechi, nu și pe picioare.

– Nu, nu m-ai înțeles. Nu la parfum vreau să renunți, ci la săpun. Știi, mie îmi place când o tipă… miroase.

Fix așa! Pentru o erecție mitică, regele la zei nu se mulțumea să lingă picioare, ci ar fi trebuit ca posesoarea lor să sară peste câteva dușuri. Aveam de ales: mă despart de Dove sau de Zeus.

Mi-am vărsat amarul despărțirii în cada cu apă fierbinte, plângând pe umărul criminalului Dove.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce te-a mai luat, dacă ești atât de defectă?!

Cum ai îndrăznit să mă părăsești, așa, pe neașteptate?

Boli care pot fi prevenite, ameliorate sau vindecate dacă faci dragoste. Des

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
29,592 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro