Sauditele, mai libere

Catchy

27 July 2017

Arabia Saudită a făcut recent un mic progres în lupta pentru drepturile femeilor. Acestea nu mai au nevoie de permisiunea unui bărbat pentru a călători, a studia sau a depune o plângere la poliție.

val

Ceea ce nouă ni se pare „normal” și anume ca o femeie să ia decizii în ceea ce privește viața ei, de la cele mai mici, legate de călătorii sau modul în care se îmbracă, la cele mai importante, precum studiile sau viața de familie, într-o țară precum Arabia Saudită acestea sunt, de fapt, privilegii la care femeile pot doar visa. Realitatea acestora este alta – ele nu au voie să șofeze, sunt obligate să iasă în public acoperite din cap până în picioare, iar întreaga viață le este coordonată de un bărbat pe post de gardian.

Dar iată că o schimbare este anunțată de către regele Salman: femeile vor avea dreptul să beneficieze de servicii guvernamentale precum educația și sistemul de sănătate fără aprobarea unui bărbat din familie. Asta înseamnă că, în anumite condiții, femeile vor putea studia, vor avea acces la tratamente spitalicești, vor putea munci în sectorul public și privat și se vor putea reprezenta în tribunal fără aprobarea niciunui bărbat, în conformitate cu Maha Akeel, luptătoare pentru drepturile femeilor și directoare a organizației Cooperării Islamice din Jeddah. Măsura face parte dintr-o serie de pași meniți să permită un acces sporit al femeilor pe piața muncii pentru a ajuta la diversificarea economiei țării și a reduce dependența acesteia de petrol.

saudi king

Arabia Saudită încă se situează pe locul 141 din 144 de țări în „Global Gender Gap” din 2016, un studiu al Forumului Economic Mondial asupra modului în care femeile se implică în viața economică și politică, în sistemul de sănătate și educație.

Obiceiul cu paza masculină, prin care femeile au nevoie de acceptul unui bărbat (tată, soț sau chiar fiu) pentru a călători , studia sau a se căsători este un impediment în respectarea drepturilor femeilor, după cum afirmă organizațiile care luptă pentru drepturile femeilor. Mai ales că nu puțini sunt bărbații care profită și abuză de acest drept asupra femeilor.



Citiţi şi

Sophia, această de “o mie de ori femeie”

#MenInHijab

Papa Francisc despre relații sau cel mai frumos manual de iubire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,430 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro