Scrisoare către sufletul meu

Rita Drumeș

6 November 2016

rita-drumesNu știu dacă ai observat, dar oamenii nu mai zâmbesc, nu mai râd deloc în ultimii ani. Știu, o parte dintre ei nu au râs niciodată. Unii, dintr-o teamă ascunsă, o teamă de ridicol, o teamă superstițioasă că, dacă ar râde, li s-ar putea întâmpla ceva rău, gândindu-se că niciodată nu poți fi fericit mai mult timp. Alții, pentru că așa le-a fost mereu firea, pentru că nu au avut modele, pentru că au considerat că astfel par mai impozanți. În fine… Nu despre aceștia vreau să vorbim, ci despre cei care au uitat, pur și simplu, să mai râdă, să se bucure de micile plăceri ale vieții.

Îți spun de cei care cândva știau că viața însăși este cel mai bun motiv de a zâmbi, de a fi fericit. Îți vorbesc de cei care și-au impus la început să alunge pentru un timp veselia din viața lor, pentru că viața îi împovărase prea mult, și au ajuns ca astăzi să nu mai poată schița nici măcar un zâmbet timid. De ce au ajuns așa? Pentru că și zâmbetul nu vine de la sine, decât dacă ești fericit, împăcat cu tine însuți, cu situația ta, cu viața pe care o ai, împăcat cu ceilalți.

Îmi vei spune că nu au cum să fie împăcați, mulțumiți cu un trai în care zilnic se zbat să aibă ce pune seara pe masă. Parțial sunt de acord cu tine. Dar gândește-te că omului mereu i-a fost lăsată această încercare, de a-și asigura hrana pentru a putea supraviețui! Gândește-te că cele mai multe neplăceri nu le are pentru că mănâncă o felie de pâine cu brânză și o măslină, mâncarea săracului dintotdeauna, ci pentru că au ajuns să-și dorească să fie robi. Cum vine asta? Au început să-și dorească lucruri de care nu aveau nevoie pentru a putea fi fericiți, pentru a zâmbi, a râde cu poftă, a se bucura de unica și ireversibila viață. Pentru a le obține pe acestea s-au îndatorat la bănci, cămătari, prieteni mai înstăriți… și nu mai pot dormi liniștiți noaptea, iar zâmbetul este ceva uitat demult. Se încrâncenează să nu mai zâmbească până nu vor ajunge la acel standard de viață pe care și l-au impus. Și cel mai trist este că mereu vor ridica cu încă o linie acel standard. Cu cât se vor apropia de final, cu atât își vor dori încă ceva pe lângă ceea ce au deja. Și vor ajunge să vadă într-o zi că viața le-a curs în trecerea ei, fără ca ei să-și dea seama. Se vor privi în oglindă și vor încerca să schițeze un zâmbet trist, dar nu le va ieși decât o grimasă.

oglinda-femeie

Îmi spui că până la urmă asta este viața, o competiție permanentă între învinși și învingători. Nu, nu sunt de acord. Viața nu este o competiție, viața este un cumul de trăiri care-ți oferă senzații ce-ți aduc starea de bine sau rău, în interiorul ființei tale, în funcție de alegerea făcută. Viața înseamnă să poți zâmbi de senzațiile pe care ți le provoacă raza de soare ce se joacă zglobiu dimineața la fereastra ta; de adierea vântului ce îți răvășeșete coafura; de trilul suav al unei păsări; de sunetul ploii care te adoarme, câteodată, seara; de gustul unui biscuit savurat cu o ceașcă de ceai; de șoapteleîntretăiate ale tinerilor într-o seară de vară…

Uite, acum câteva seri, făcându-mi ora de sport, am întâlnit în drumul meu doi tineri care stăteau în mijlocul trotuarului îmbrățișați. I-am văzut de departe, stăteau așa, pur și simplu, îmbrățișați, bucurându-se că se pot ține în brațe. Erau atât de frumoși și emanau acea stare de bine pe care doar cei ce știu să se bucure de viață o au, încât îmi venea să-i cuprind pe amândoi în brațe, cerându-le permisiunea de-a le împărtăși îmbrățișarea. Asta înseamnă viața, adevărata viață, să poți să te bucuri de oameni, de ceea ce îți oferă sufletul lor.

Înseamnă să-ți poți permite să-i dai vieții câte o pauză. O pauză în care să te întâlnești cu sufletul tău, să-i asculți muzica, să-l prinzi de mână pentru ca apoi să zburați amândoi liberi prin lume. Viața înseamnă să râzi cu poftă de micile ei neajunsuri, să înveți să plângi doar pentru clipele în care boala îți dă târcoale. Adevărata viață nu este o luptă pentru supraviețuire sau agonisirea unei averi incomensurabile. Adevărata viață îți aduce zâmbetul pe buze doar prin faptul că exiști.

Pe Rita o găsești și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Viața unei femei divorțate

Ce mai înseamnă azi că o femeie este uşoară?

Vrei confirmări, că ești femeie, ce mama dracului!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,759 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro