Scrisoare deschisă către mine

Andrei Crăciun

18 September 2015

Andrei 2Îți scriu pentru mai târziu. Îți scriu sincer. E o scrisoare deschisă, căci există o modă a scrisorilor deschise care demult te amuză, demult râzi de toate aceste statui închipuite care le scriu altor statui închipuite, demult râzi de acest ridicol, de această splendidă mascaradă! Dintotdeauna ți-au plăcut modelele sfidate. Nu o pot da, așadar, nimănui la contrasemnat. E o afacere personală. Toate afacerile dumitale sunt personale. Îndură-le.

Îți voi scrie brutal. Nu pot să scriu altfel și nici nu vreau să învăț. Căci, iată: întâi, îți vei pierde din prieteni. Fii pregătit pentru aceste pierderi, căci nu le vei putea controla. Nu lăsa nimic din ceea ce nu poți controla să te copleșească. Da, pare greu de crezut, dar așa se va întâmpla, vor începe să plece unul câte unul, cei mai mulți o vor lua pe drumul care duce la dreapta, către ordine, disciplină, batalioane, egoism pur și dur, rasism și ură. Nu îi poți urma, orice s-ar întâmpla, nu îi vei urma. Oamenii redevin, ciclic, animale. Nu vei intra în turmă, nu ai voie să intri în nicio turmă, nu vei merge în urma barbarilor, cu capul plecat. Niciodată nu vei face așa ceva. Vor mai fi și alții care o vor lua în goană la stânga, și te vor sfida fiindcă, păstrându-ți luciditatea, îți vor spune, îți va lipsi umanismul. Le vei zâmbi, vei merge mai departe, nu te vei opri, asta e foarte important – să nu te oprești!, și, oricare ar fi termenii trocului, nu vei accepta să îți pierzi luciditatea. Luciditatea îți va face viața insuportabilă. O să te doară tot mai tare inima. O să te doară tot mai tare capul. Vei învăța să trăiești cu aceste dureri. Vei supraviețui. La sfârșit, ca fiecare, îți vei primi cancerul, atacul cerebral, infarctul miocardic, ia seama. Nu se poate altfel. Dar până atunci mai e.

viitor

După prieteni, îți vei pierde meseria. Ai fost zece ani ziarist de presă scrisă, însă nu vei mai fi. Nimeni nu va mai avea nevoie de cuvintele tale, nimeni nu va mai avea nevoie de nuanțe, nimeni nu va mai avea nevoie de adevăr. Poți să te ștergi la cur cu adevărul! De-acum, toată lumea știe totul. E epoca de aur a certitudinilor. E paradisul imbecililor. E inflație de cuvinte, și inflația va crește. Nu vei putea să îți scoți cuvintele pe centură, la produs, vei prefera foamea, foamea ca-n Hamsun, o știm amândoi prea bine. Ai mai trăit foamea, toată viața ta de adult vagabond ți-a fost foame, doar că acum va fi mult mai rău. Nu trebuie să te temi. Nu ai de ce. Sunt multe lucruri pe care nu le poți pierde atunci când nu ai nimic. Îți rămân, totuși, valorile, sunt cele în care ai învățat să crezi, iar ele te-au făcut foarte bogat și foarte fericit. Nu renunța niciodată la ele: nu judeca niciodată oamenii după grupurile în care s-au întâmplat, nici măcar după cele pe care le-au ales, oamenii nu sunt mulțimi, nu crede niciodată în cuvintele articulate, cuvintele articulate nu ar trebui să existe, fiecare om este acel om, oricât de greu ar fi, nu trebuie să vezi niciodată în nimeni o religie sau o avere. Viața este – orice se va tot spune în viitorul recent – morală, nu vei accepta să o trăiești altfel, nu uita să nu accepți să trăiești o viață în afara acestor repere care ne separă de peșteră. Orice ar urma, să nu ajungi un vierme! Asta e ideea.
Căci mai târziu vei vedea cum se prăbușesc toate aceastea, cum rămân cetăți în ruină. Caută-l pe ultimul apărător al acestor cetăți de aproape și de departe și îmbrățișează-l, ca pe un frate. Vei vedea cum dispar. Dreptatea. Onoarea. Cuvântul dat. Dragostea. Fiecare sentiment, unul după altul, fiecare sentiment va fi năruit de frică. Nu uita: toate acestea se întâmplă din frică. Din frica de a pierde, din frica de moarte.

Dar până atunci mai e, mai ai câteva zile, nu uita că ai baricadele tale, nu uita să-ți duci războaiele, nu uita de oamenii buni, nimic nu se va fi terminat până când ultimul om bun nu va fi ucis. Dar până atunci mai e.

Nu uita să lupți! Nu uita că există frumusețea și filmele de cinema ale lui Federico Fellini și sonatele lui Schubert, nu uita că există pianele și poezia și binefacerile singurătății, și minunata durere din deznădejde, nu uita că există încă iubirea, nu uita că există drumuri pe care încă nu ai fost, și vrei să mergi, fiindcă pământul există ca să fie umblat, nu uita că nu știi, dar vrei să afli.

Dragul meu, totul s-a schimbat și totul se va mai schimba. Statele, națiunile, toate conceptele astea penibile de secol XIX sunt depășite, și e bine că sunt depășite. Și te afli exact la acea răscruce care va răsturna ordinea lumii. Tu știi că ordinea lumii nu există, tu știi că ea este o iluzie și că oamenii se încăpățânează să se hrănească din această iluzie. Tu știi că nimic nu durează. Ai pierdut deja prea multe ca să nu știi atâta lucru.

Notează cele ce le vezi pe pământ, pune mai multe și mai multe și mai multe întrebări, nu uita că nu ai răspunsurile, doar nedumeririle tale, nu-ți fie rușine de nedumeririle tale, așa se caută, dragul meu, un adevăr, nu  uita – niciodată – de tranșeele dincolo de care nu vrei să cobori.

Ai grijă. Eu te voi aștepta. Nu te aștepta să fiu blând atunci când voi judeca tot ce vei face după ce vei fi primit această scrisoare. Să nu ai această speranță, căci nu voi fi așa.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Testul presei

Nu mai am timp pentru oamenii răi

Un nou medicament pentru vindecarea cancerului de sân

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,128 views

Your tuppence

  1. Liliana Mitescu / 18 November 2015 18:53

    Tare drag imi ești, Andrei!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro