Scrisoarea VIII

Adrian Bănăţeanu

20 December 2011

21august1916, undeva aproape de Verdun

Mon bien cher frère,

Cred că ești surprins că îți scriu dar mâine vom merge din nou în prima linie și nu știu când voi mai avea şi dacă voi mai avea timp să îți scriu… Am văzut în ultimii doi ani destulă moarte în jurul meu ca aceasta să nu îmi mai fie o necunoscută așa că nu mă mai tem de ea. Asta nu înseamnă că am de gînd să o caut ce va fi va fi dar nu despre asta e vorba.

Din cîte știu tatăl nostru nu mai e în măsura să asigure conducerea afacerilor familiei așa că indiferent de ceea ce se va întâmpla tu trebuie sa îți asumi conducerea lor .

Fii liniștit când ma voi întoarce nu se va pune problema să îți cer socoteală sau să vreau să îți iau locul Războiul mi-a schimbat prea mult ierarhia valorilor așa că sincer nu mă văd reîntors acasă ca să stau în spatele unui birou indiferent cât de somptuos ar fi acesta și de câți bani mi s-ar oferi pentru asta

Îți cer însă ca dacă nu mă voi întoarce ca în ziua când va fi sigur că nu mai sunt să mergi personal la Paramaribo în indiile Olandeze și acolo să cauți pensiunea Doamnei Lo, o annamită despre care se spune că e văduva unui rege (nu e imposibil deși nu vorbește niciodată depre asta) care a luptat până la moarte cu noi (poate a tras în tata și unchiul Maxime , nu ?) și care i-a lăsat destui bani ca să își cumpere o propietate în America de sud și din plictiseală a deschis o pensiune. E o clădire din piatră și lemn cu aspect aproape oficial, dar e departe de așa ceva. În fapt este un port într-un port care oferă adăpost celor prea fragili și celor prea ruinați ca să mai poată naviga în siguranță pe oceanul vieții.

Vei găsi acolo un băiat născut în 1907 de a cărui educație se ocupă chiar madame Lo și un profesor universitar din Germania, Goldstein, refugiat acolo în 1910 după o sumbră afacere de moravuri care l-a obligat să părăseasca grăbit catedra facultății din …. Din mai multe patente are bani pentru două vieți liniștite dar preferă să studieze texte din America de Sud pe care i le procurau și cred că nu încetează să o facă tot soiul de indivizi . De fapt așa l-am cunoscut , dar și asta e o altă poveste.

Pe scurt, acel băiat botezat Laurent este fiul meu si al soției mele Virginia Duhring, cea care mi-a făcut onoarea să accepte să fie soția mea , împotriva a tot și toate și mai ales împotriva voinței familiei noastre (ar trebui să spun a mamei noastre chiar dacă asta doare) care nu a putut accepta să fiu căsătorit cu cineva din afara cercului nostru de relații .

Sunt sigur că dacă legea le-ar fi permis-o m-ar fi dezmoștenit din prima clipă , dar mulțumesc lui Dumnezeu Republica a avut bunul simț să protejeze și fii nu numai părinții… oricum din acel moment tu ai devenit potențialul urmaș la cîrma afacerilor .

Nu te acuz pentru asta ești făcut și îți place lumea asta în care puterea e aproape palpabilă. Măsurabilă în acțiuni, bonuri de tezaur și aur…

Pentru mine toate astea au trecut în planul doi când într-o binecuvântata zi de vară am văzut pe un peron de gară o femeie cu niște ochi superbi pe care ochelarii nu puteau să îi ascundă . Primii ochelari pe care nu îi puteam vedea din cauza ochilor din spatele lentilelor. Asta am văzut prima dată. Tot restul rochia albă cu buline, buzele cu un zîmbet ironic, degetele lungi , lungi cu unghii impecabil îngrijite, tot restul vocea ei , totul, a venit abia apoi, după ce privirea ei m-a scos din infernul în care mă scufundase tradiția și onorabilitatea familiei noastre, ca să mă ducă direct în Paradis.

Știi că am visat mereu o ființă romantică, aeriană care să mă privească cu ochi albaștri, să fie eterică și aproape imaterială, cu un zîmbet angelic, care să îmi pună mereu întrebări despre ce e bine sau rău, care să aibă nevoie de protecția mea, care să mă aștepte și să mă consoleze când mă întorc (prea des) dezamăgit de lumea din jurul nostru  …

Și de cum a apărut ea am știut că am descoperit-o pe cea în fața căreia nu voi putea îngenuchea fiindcă bărbatul pe care ea îl iubește nu poate fi îngenuncheat

Am învățat alături de ea că nu voi putea niciodată să mai fiu ticălos fiindcă Ea ar ști și nu aș putea suporta reproșul din ochii ei

Am învățat că fiecare zi poate fi unică alături de ea, că pot să tac elocvent, eu care știu să stăpînesc cu vorba ca nimeni altul sălile de judecată

Deși la început nu credeam că poate să îmi facă plăcere să ajut la treburile casnice (nu acceptă pe nimeni în bucătărie căci spune că trebuie să dăruiești suflet felurilor preparate) am aflat că pot deveni un ajutor de bucătar doar pentru cîștiga o clip în plus împreună…

Am descoperit spre oroarea mea că pot sta treaz privind cum adoarme și nu știu bucurie mai mare decât să o privesc cum deschide ochii… și crede-mă, puține femei pot trece testul dimineții de după… Ba chiar mă întreb dacă eu l-aș putea trece, nu, sigur nu l-aș trece…

Să o privesc când visează și cu un gest automat dar așa de personal că îl transformă în grație. Își înrulează părul pe degetele mâinii stângi e la fel de plăcut ca a privi un Tintoretto …

Am aflat că Tizian s-a înșelat cînd a separat Amor și Psyche , ele pot exista într-o singură ființă…

Am devenit dependent de o ființă puternică și independentă, posesoare a unui croșeu de stînga și upercut de dreapta de spaimă, sportivă desăvîrșită care merge ca o pisică fără să își păteze măcar pantofii în cea mai ticăloasă ploaie care poate fi, părând că plutește acolo unde eu mă umplu de noroi până la ceafă… e drept că urăsc marile orașe

Această femeie care încă mă așteaptă deși cel mai adesea se descurcă mai bine fără mine, care știe să prevadă ce se va întâmpla cu o clipă înaintea mea, dar niciodată nu m-a lovit cu vreun “Ți-am spus eu!” și căreia i-am dăruit cu plăcere răutăcioasă frâiele căsniciei noastre, ca să pot să-i fac reprosșuri  pe care le pregatesc mereu cu grijă și le abandonez inutile în fiecare clipă petrecută împreună .

O ființă care din angelic avea mai multă legături cu arhanghelul Mihail decît cu un înger al lui Rafael

care în materie de consolare îmi reproșează că nu m-am străduit mai mult

Nici acum, după atâția ani, nu i-am numărat niciodată de atunci, nu știu dacă o ador pentru fericirea pe care mi-a dăruit-o, o detest pentru ironia mușcătoare de care nu se desparte niciodată, o admir pentru eficacitatea cu care lucrează,  sinceritatea de care dă dovadă în relațiile cu cei din jur, modul în  care își spune părerea despre cei cu care vine în contact…

M-am enervat uneori pentru că acea franchețe ne făcea adesea viața dificilă în societatea în care dupăcum știi se fac complimente urâțeniei și prostiei pentru a salva aparenţele, dar nu a trecut vreodată o zi până să înțeleg întotdeauna că avea dreptate .

Ea care nu mi-a reproșat nicodată zilele, nopțile, săptămânile și lunile pierdute pentru cauzele pierdute dinainte de care mă agățam cu încăpățânare.

Ea care nu mi-a spus Te iubesc decât de trei ori în viața noastră  Odată când am cerut-o de soție, odată după nașterea lui Laurent și ultima oară când agonizam pe un pat de spital epuizat de o febră fără leac contractată în jungla africană Şi revad prin visul deformant al febrei cum se apleacă asupra mea și îmi spune Nu pleca Te iubesc… A doua zi febra scăzuse și după două zile plecam din spital pentru o convalescență ce nu mi-aș fi dorit să se mai termine

La scurt timp după ce a apărut în viața mea  m-am întîlnit cu o vrăjitoare din Islanda, cu care am rămas mai multe nopți. Într-o dimineață m-a gonit spunîndu-mi că nu mai suporta ca în patul ei să o caut pe alta
Am nevoie de ea acum mai mult ca niciodată… Nu o sa îmi iert niciodată că am chemat-o la New York unde pornisem un proces în favoarea indienilor… De ce a trebuit să vrea să vină tocma cu Titanicul nu voi ști niciodată… și nici nu o să mi-o iert …

Cu tot ce ne-a separat adesea dragul meu sunt sigur că rămâi fratele pe care l-am cunoscut și ai să ai grijă ca Laurent să poată crește în cele mai bune condiții Unde pui că îți va permite la terminarea războiului să ai un pretext extraordinar pentru a refuza oricare din partidele cu care sunt sigur că te asaltează mama noastră.

Cu drag al tău frate

John Francis De La Fr

PS  Pentru orice eventualitate dragul meu , să știi că după plecarea Ei am cunoscut la Lambarene un vraci african, unul din oamenii leoparzi pe care l-am ajutat în rezolvarea unei probleme și care mi-a tatuat un JuJu puternic pe spate. A spus că e un diavol preadamit care va veghea după ce eu nu voi mai fi la îndeplinirea celei din urmă dorințe și îl va chinui cumplit pe cel sau cei care nu mi-o duc la îndeplinire. Consideră că cererea mea în ce-l privește pe fiul meu este ultima mea dorință, indiferent de când va veni sfîrșitul. Africa ascunde încă multe mistere… Nu vrei să le afli, crede-mă

Citiţi şi

Ziua îndrăgostiților, nu a celor cărora le-ar plăcea să fie

Scrisori posibile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,302 views

Your tuppence

  1. nick manu / 28 January 2013 17:40

    cher monsieur, on s’est rencontre brievement chez madame de stael, dans son salon feisbouque, puis, comme dans le meilleurs des meilleurs cholderlo de laclos et ses liaison dangereuse http://en.wikipedia.org/wiki/Les_Liaisons_dangereuses je me suis evanui … pourtant j’ai eu le temps de visiter votre page et j’aimerais pouvoir vous suivre dans vos ebats au services de la FEMME sans pour cela vous encombrer comme (bel) “ami”; voila ma question: pourquoi vous n’activez, pour que vos fans ne soient necessairement vos amis, votre facilites “suscribe” ou “followup” Merci! dans l’attende vous lire nmanu@yahoo.com

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Mirela Baron / 26 December 2011 13:00

    O scrisoare cu aroma de Africa, istorie si tragedie , iubire si dedicatie fara sfirsit. Un amalgam de momente si trairi emotionale, foarte personale … chiar inspirate de hit- uri cinematografice hollywoodiene 🙂 . Nu- mi vine sa cred ca astfel de ‘vulturi’ literari inca mai exista in zilele noastre …

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro