Scuze, pe pi_da mă-tii!

Luminița Popescu

30 July 2015

luminița popescu nouăCând am plecat, nu mai vedeam lumea de lacrimi. Era iulie 2006. Tocmai ne mutasem într-o locuinţă de serviciu fără instalaţie sanitară. Dacă ploua, fugeam cu patru găleţi în pod, ştiam exact unde e spartă ţigla; dacă bătea vântul, cum-necum, se uda tavanul din bucătărie bleaşcă.

Am vorbit cu cumnata mea, Elena, care era deja acolo şi am stabilit că, dacă stau două luni în Germania, vin cu bani de instalaţie şi de calculator. Soţul a fost de acord să rămână cu doi copii mici (trei şi nouă ani), îl ajuta şi mama mea, la urma urmei două luni treceau repede.

Zis şi făcut, la cinci dimineaţa, plec. Copiii rămân în urma mea înlăcrimaţi, iar eu cu inima frântă văd Ungaria, Austria şi Germania. Ajung noaptea şi pic frântă, cumnata mea sărea în sus de bucurie că, după un an de zile, are cu cine vorbi româneşte.

A doua zi mă duce să mă prezinte Carlei. La ea voi lucra, are brutărie şi casa cât Căminul Cultural de la noi din comună. Germană ştiam, dar foarte puţin, iar cu engleza mă descurc binişor, că am avut bunul-simţ să învăţ câte ceva la şcoală. Hallo, how do you do, bla-bla-bla…

Carla, frumoasă foc, blondă cu ochii albaştri, şmecheră ca o vulpe. Wagner, bărbată’su, gras ca un urs, iar fetiţa lor, Ana, ziceai că e un înger.

O dimineaţă superbă, aurită parcă. La ei bat clopotele din oră în oră. Mă încurc pe lângă biserică, după miros ajung în pragul brutăriei la 7:00. Carla mă aştepta într-o bucătărie răcoroasă, cu cafeaua dinainte. Mă întreabă dacă vreau, zic ”Nein, danke”. Ea vorbeşte engleză perfect, eu roşesc crezând că nu ştiu bine. ”Şi acum, hai cu mine”, zice ridicându-se ca o zvârlugă, împrăştiind miros de liliac.

Intru în brutărie. Un neamţ mustăcios şi o femeie din Slovenia roboteau de zor. ”Lumi, azi speli cuptoarele”, m-a informat scurt Carla. ”Ja!”, zic, deja asudată.

italia-estero-emigrare-vienna-austria

Afară, 40 de grade, în faţa cuptoarelor erau 50, ca popa. Spăl şi spăl, cam două ore, cică fierbinţi se curăţă mai bine. M-am fript până la coate, dar n-am zis nimic. Pe la amiază o văd pe Carla că ne strigă la masă. Vă jur că nu mint, avea şase clătite pentru patru oameni. Zicem ”Guten Appetit”, mestec rapid, ţin mâinile frumos pe masă, beau cu cioturi un pahar cu apă rece şi mă ridic prima de la masă, strănut de trei ori de numa’numa: ”Gesundheit!”, zice mustăciosul, ridicând sprânceana dreaptă, ”Danke!”, răspund eu pe fugă.

Mai cu bine, mai cu rău, au trecut săptămânile, dar nu ştiu de ce Dumnezeu mă umfla plânsul tocmai când mâncam. Exact atunci mă apuca dorul de copii cel mai tare. Odată, i-am făcut pe toţi să plângă din cauza asta. ”Abţine-te, că mă faci de râs!”, îmi spune şoptit Elena, că eram acasă la bătrânul de care avea ea grijă. Gertrud, soţia lui, era un înger de femeie. M-a cuprins şi m-a întrebat: ”Warum weinst du?” (De ce plângi?) şi a început să plângă cu mine.

Nu vorbeam româneşte în magazine şi mi-a spus Carla că, dacă văd poliţia în brutărie, să fug pe uşa din spate, să mă ascund în casă şi să nu cobor până nu urcă ea. Nu de puţine ori mă simţeam ca Cenuşăreasa.

A vrut Carla să mă înşele cu o zi de muncă. La sfârşitul săptămânii veneam cu hârtiuţa unde aveam notate zilele şi orele. Mi-a spus că miercuri nu am venit. Poftim, cucoană??? Zece ore să nu mi le plăteşti? Cu trei euro ora, şi aşa vai şi amar… Zic: ”În ziua aceea ploua şi când ai deschis uşa brutăriei te-ai speriat de mine că stăteam pe bancă.” ”Aha, Entschuldigung, Lumi!”, zice prefăcuta. ”Scuze, pe p_zda mă-tii!”, mă gândesc, uite, domnule, se îngrăşa cu 30 de euro de la mine!

Duminica era închis la brutărie şi mergeam la curăţenie. Femeile erau mai zgârcite, dar bărbaţii nu comentau. Când i-am terminat casa lună, vine Max cu 50 de euro şi spun: ”Nu, e prea puţin!”. ”Dar cât?”, mă întreabă. Zic: ”70”. ”OK, Lumenuca!”, şi m-a dus acasă cu 200 km/h, cred că de draci ce avea.

Mama voastră de blonzi, am învăţat cele mai grele cuvinte în nemţeşte (Staubsauger- aspirator, Kühlschrank – frigider) şi voi nu mi-aţi spus măcar odată numele corect.

Am mai fost de atunci de vreo cinci ori, dar fără zece euro nu mişcam un pai. Acum e fiul meu la ei. Lucrează ca barman, pe perioada vacanţei, într-un restaurant cu patron italian. Nemţoaicele îi dau târcoale că e blonduţ cu ochii albaştri. N-ai văzut să-mi cadă pe mână noră de rasă ariană? Să vezi atunci cuptoare de curăţat…

Auf Wiedersehen!

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Dacă eşti femeie, aici ar trebui să locuieşti!

Femei care luptă pentru un bărbat

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,651 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro