Se caută scriitori talentaţi!

Alexandru Petria

14 April 2014

Alexandru PetriaN-o să insist asupra muchiei prăpastiei pe care se află editurile din România și scriitorii. Nu e o noutate și nu prea văd să se schimbe ceva în viitorul apropiat. Pe acest fundal, este enorm de greu pentru tinerii scriitori să debuteze la edituri de prestigiu, care să le asigure o bună vizibilitate a scrierilor.

Cât mi-a stat în puteri, pe parcursul timpului, am încercat să ajut mai tinerii confrați să se afirme, netezindu-le calea spre publicarea în reviste, în Tribuna și Timpul, să debuteze cu cărți, scriindu-le rânduri de prezentare pe coperta a IV-a a volumelor. Nu am încetat nicio clipă să mă bucur când mi-a căzut în mâini o carte valoroasă a unui începător, uneori chiar am recenzat-o, fără vreun calcul sau vreo obligație stipulată de fișa unui post. Întinzând o mână tinerilor, am întors cumva sprijinul pe care l-am primit cu ani în urmă. De aceea, n-am cum să nu fiu încântat să constat că editura Adenium, condusă de Liviu Antonesei, de a cărui prietenie mă simt onorat, duce o politică editorială susținută de încurajare a valorilor literare aflate la început de drum. Se țintește spre o tradiție, e al doilea an în care editura organizează un concurs de debut. Semnalarea evenimentului m-a împins să dezvolt textul de față.

Cu sentimentul că, poate, o să fiu citit de-o viitoare mare poetă sau de vreun viitor prozator excepțional, popularizez regulamentul concursului:

Editura Adenium lansează cea de-a doua ediție a Concursului de debut Adenium Start, pentru următoarele genuri literare și/sau grafice:

Poezie, Proză, Eseu, Teatru, Literatură pentru copii, Bandă desenată și miniatură grafică.

Noul slogan al concursului, „Rupeți rândurile!”, provoacă autorii să îndrăznească să-și afirme originalitatea. Concurenţii sunt invitați să expedieze manuscrisele până la data de 15 mai 2014 (data poştei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii septembrie.

Scopul Concursului de debut Adenium Start este să descopere și să promoveze autori valoroși, încă nedebutaţi în volum, oferindu-le acestora atât posibilitatea de a-și face debutul literar, cât și sprijinul integral în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.

Scriitorul

Regulamentul Concursului de debut organizat de Editura Adenium, ediția a II-a:

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în ţară sau străinătate, care să nu fi publicat nici o carte până acum, în nici un domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conţine manuscrisul în format print şi electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menţionat obligatoriu şi pe plicul al doilea, care va conţine datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de poştă electronică).

Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare dintre cele șase secțiuni de concurs. Ulterior, cele patruzeci de manuscrise pentru genurile literare pentru adulți (Poezie, Proză, Eseu, Teatru) vor fi supuse atenţiei unui juriu alcătuit din scriitori şi critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul Literaturii pentru copii, al Benzilor desenate şi graficii miniaturale.

Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câştigătoare volumele care vor obţine cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar tipărirea va începe imediat după anunţarea învingătorilor.

Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.”

E o oportunitate ce nu merită a fi irosită.



Citiţi şi

„Ziua în care un computer a scris un roman”

Ce le place parizienilor

Este nevoie de o mică întoarcere în copilărie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,161 views

Your tuppence

  1. Oana Heller / 9 May 2014 16:52

    Am niște întrebări mai practice: În cazul în care un manuscris este câștigător, când și cum se cedează drepturile de autor? Ce se poate întâmpla în cazul în care autorului manuscisului câștigător nu îi convin condițiile de publicare?

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro