Se mărită româncele! Cu italieni.

Liliana Angheluță

21 August 2013

Docile şi gospodine, fără acel aer de “fă-ţi, dacă-ţi trebuie!”, româncele din Italia au devenit concurente cu localnicele care, pe drept cuvânt, uneori, sunt fiţoase, dornice de cadouri şi călătorii în ţări exotice.

Ale noastre sunt, de regulă, femei divorţate, au traversat iadul personal şi au învăţat aici că un bărbat poate fi gentil şi romantic.

Îl răsfaţă cu piftele şi brânzoaice, îl aşteaptă seara cu drag… fericite că au un om care nu le bate, nu le-njură, nu bea şi mai vine şi cu un carton de prăjituri.

Bărbaţilor noştri, în schimb, li s-a dus buhul!

Zilele trecute, de exemplu, oraşul liniştit în care trăiesc se trezea lent, cuminte, pregătindu-şi cafeaua.

La 8 dimineaţa, brusc, izbucneşte o manea:

“Nici vântu’, nici uraganu’

N-o să-mi schimbe mie planu’ !”

La volum maxim.

Să se ştie că romînu’ face ce vrea muşchiu’ lui!

Lângă maşină, un grup de beţivi, mişcări smucite, înjurături şi aer violent. Ferestrele deschise spre aerul proaspăt se închid cu furie. Mulţi, cu siguranţă, gândesc: “Cum de le-a dat ăstora permis de liberă trecere?!”.

Ne văităm de rasism, credem că lumea are ceva cu noi, dar respectul se pierde uşor.

Ştiu, sunt mulţi cei care-şi văd de treaba lor, care-şi scutură praful zilei fără să deranjeze lumea din jur; dar ei nu se văd, tocmai pentru că nu deranjează.

Poliţia vine des pe aici, e un fel de crâşmă-n aer liber; mai arestează câte unul, apoi îi dau drumul când îi trece mahmureala.

E modul lor de a-şi demonstra singuri că sunt bărbaţi: nu respectă pe nimeni și nimic. Nici măcar pe ei înşişi. Sărăcia nu e o scuză, pentru că e nu am văzut niciodată albanezi, bulgari, egipteni sau nigerieni beţi în drum. La români e un fel de moştenire ideologică, din tată-n fiu se dă cu pumnul în masă şi-n femeie.

Un lucru e clar: româncele se mărită cu cine găsesc mai bun, iar ei rămân ancoraţi lângă sticlă.

Goală ca şi ei!



Citiţi şi

Vrei să fii că ele, învaţă să fii curvă!

Selfie-ul în oglindă: femei vs. bărbaţi

Bărbaţii sunt campioni absoluţi la a ascunde adevărul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,081 views

Your tuppence

  1. La vânătoare de bărbaţi în Italia | Catchy / 27 August 2013 6:49

    […] Povesteam deunăzi despre bărbaţii români, irascibili, violenţi, cărora li s-a dus buhul de câte sticle golesc! […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri in 19-25 august? | refresh.ro / 26 August 2013 9:34

    […] Se marita romancele! Cu italieni. – catchy.ro79 shares 45 comments 277 likes 1 tw. trackback 43 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Roberto / 24 August 2013 18:31

    Stimata doamna!
    ma bucur tare despre ce a-ti scris. Sunt italian si sunt total de acord cu dumnevoastra. Noi italieni suntem satuli de acest aer de vedeta ale italiencelor. Cred ca italieni si romancele sunt facuti sa se inteleaga destut de usor. Cu o unica rugaminte: sa fie ceva sincer! Italieni nu doresc romancele care se prefac indragostite numai sa fuga din o situatie neplacuta.
    Cu stima

    Roberto

    PS cer scuze ptr greseliile. Inca nu stapanesc bine limba romana.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  4. Adi / 22 August 2013 21:01

    Stimată doamnă!
    Loveşti în poporul român care e suveran şi a reuşit în orice colţ al Pământului să demonstreze că-i cel mai bun! Nu cred că vrei să cunoşti alte “naţii”pe care le a-ţi enumerat mai sus!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  5. mihaela / 22 August 2013 14:32

    are dreptate Lucian. doamnelor cum D-zeu nu ati vazut pe rusi balaganindu-se pe strazi (si rusoaice) si cum merg la interviuri putind a bautura. cum de nu ati vazut joia si duminica, cand sunt libere rusoaiecele, ucrainele, polonezele, bulgaroaicele cum se intorc la locul de munca putind de bautura si de multe ori nu pot sta pe picioare. iar italienii nu beau? uitati-va in week-enduri cum dispar sticlele de bautura fina si scumpa (ca romanul nu-si permite) din supermercate. uitati-va de sarbatori mari cum isi incarca italienii carucioarele cu sticle si le arunca la alte blocuri ca sa nu-i vada vecinii. si cum de nu vedeti la televizor cum mor sotiile si logodnicele italienilor, iar acum e randul romancelor sa faca acelasi sfarsit din cauza geloziei si a faptului ca sunt nebuni. nu neg ca ai nostri beau si beau bine dar de aici pana sa spuneti ca italienii sunt mai buni e cale lunga, pt ca buni nu vor fi niciodata ca asa e neamul lor. tot statisticile o zic. oricum, noroc si viata lunga celor care au curaj sa se casatoreasca cu ei.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
  6. lucian / 22 August 2013 11:19

    parerea mea este ca nu romanii sunt cei mai betivi din lumea asta…iar strainii care se casatoresc cu romance…ori sunt bosorogi …sau provin din ultima clasa sociala …daca la prima vedere totul pare in roz …dramele acestor femei numai ele si dumnezeu le stie….

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
    • liliana / 22 August 2013 13:31

      Nu am o statistica despre cei mai beţivi bărbaţi din lume…Dar vă spun drept că nici un grup etnic ( bulgari, albanezi, polonezi, egiptenietc) nu face ce fac ei. Nu am văzut niciodată un emigrant de altă naţionalitate beat. Cât despre femei..sunt şi din cele care-şi caută soţ bogat indiferent de vârstă, dar puţine în raport cu cele care efectiv leagă relaţii serioase şi curate.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  7. gigixy / 22 August 2013 7:56

    ce generalizari vai-vai…

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  8. Andry / 22 August 2013 1:58

    trist dar foarte adevarat! totul, tot ce ati scris e adevarat! si tocmai pentru ca noi ne casatorim cu ei suntem considerate *urve, pentru ca ” furam barbatii lor”

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  9. Simone / 22 August 2013 0:32

    Bravo Liliana, un articol cu simtul umorului!:) Te mai asteptam!

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro