Semiotica iubirii

Ana Barton

12 November 2013

M-am întâlnit cu pictura lui Ştefan Pelmuş în 1994. Tot atunci, şi cu autorul, un bărbat frumos, calm şi cu un umor în cascadă şi liniştitor în acelaşi timp, combinaţie un pic paradoxală, însă splendid încarnată de Ştefan. Timp de două săptămâni, i-am trăit zilnic pictura.

Stăteam în fiecare zi în faţa lucrărilor, privindu-le când de aproape, când de relativ departe. Şi nu stăteam puţin. Nu mă mai întâlnisem niciodată cu ceva asemănător. Ceea ce nu ştiam atunci e că nici n-aveam să mă mai întâlnesc vreodată cu aşa ceva. Ba nu, fiindcă i-am urmărit şi de-atunci încolo expoziţiile, cea mai recentă fiind în această vară.

Recunosc, i-am cerut lui Ştefan să-mi spună de ce pictează aşa. Aveam vârsta la care ai astfel de naivităţi. „Aşa simt, Ana, în ritmurile astea se mişcă formele şi culorile din mine“, mi-a răspuns direct şi cald artistul. Şi nu s-a supărat pe întrebarea de copil. Iar eu am început să stau şi mai mult în faţa tablourilor.

 

Fie că vorbim despre grafică, fie despre uleiuri pe pânză, pe care Pelmuş alege întotdeauna să le înrămeze la fel de surprinzător cum sunt înseşi lucrările, pictura lui este una vitalistă şi trezitoare. Asta fiindcă semnele şi simbolurile de care artistul nu uzează, ci pe care le oferă pur şi simplu în dar cu mână deschisă şi curată, sunt albii sufleteşti pe care le putem parcurge ori bătători, după cum ne este voia minţii sau a inimii. Ori amândouă.

Pelmuş nu-ţi arată, nu-ţi demonstrează, nu te-nvaţă şi nici nu te obligă. Nu te trage de mânecă în niciun fel. Îţi dă o masă-mbelşugată, da, plină de cuie, de frunze, de lujeri, de spini, de cruci egiptene sau de cărţi cu vignete, şi te lasă să-ţi alegi şi drumul, şi însoţitorii. Iei ce vrei şi, cel mai important, o iei pe unde vrei. Şi-ţi faci singur itinerarele lumeşti ori fantastice, labirinturile născându-se singure şi fără dureri. Te adecvezi firesc festinului său pictural, alegând ce-ţi este aproape şi ce te reprezintă.

Compoziţiile lui Ştefan Pelmuş sunt libertăţi în semne şi culoare. Nişte hărţi alchimice care nu te ceartă fiindcă eşti neiniţiat, purtându-te, precum oglinzile veneţiene, prin tine, cu bucurie lină sau cu entuziasm. Te fac să te simţi artist, maestru, aşa cum cărţile pe care le iubeşti o fac, părându-ţi-se că le-ai fi putut scrie tu însuţi.

Pelmuş îţi atinge şi limitele, şi nucleul. Pictura lui te invită să te cauţi cu blândeţe şi cu drag, legănându-te în propriile-ţi dinlăuntruri întru aflarea necunoscutului din tine, mereu pur şi mai niciodată simplu, a eului fericit. Iar asta altceva decât iubire nu poate fi. Darul din mersul drumului şi-o definitivă lipsă de capăt. Libertatea supremă.

 

Artistul va expune în următoarea perioadă, adică începând cu 5 decembrie 2013,  la Tiny Griffon Gallery din Nuremberg, galeria de artă a Cristinei Simion, un proiect de suflet pe care îl împărtăşim cu toată inima.

Articolul în limba engleză îl puteţi citi aici.

Varianta în limba germană a textului este aici.



Citiţi şi

Când e iubire și când e obsesie

Am iubit-o. Am ucis-o

Am fost inocentă și m-am ars

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,173 views

Your tuppence

  1. Ileana, braziliana! – Art&Entertainment | Catchy / 6 March 2014 16:05

    […] ce frumusețe! a exclamat. Câtă culoare, câtă viață, ce personaje fabuloase! Picturile lui Ștefan Pelmuș întâlniseră cel mai entuziast privitor. După ce s-a uitat atentă la fiecare, părăsindu-și […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro