Servicii de toleranţă

Liliana Widocks

7 July 2017

lila 1Marta îl aştepta goală, cu două pahare de Martini, sec, în mâini. Aveau o relaţie fizică sănătoasă, bazată pe lipsă de modestie şi de prejudecăţi. Mai aveau o admiraţie, destul de fragilă, unul pentru celălalt şi o lipsă confortabilă de aşteptări. De sentimente fuseseră probabil sterilizaţi la naştere, se înşelau fără regrete şi fără pic de răutate. Crescuseră împreună, în două familii de pe aceeaşi pagină de top Forbes, îmbogăţite din petrol. Era în cărţi ca soţul, oricare ar fi fost acela, să preia imperiul bătrânului şi să-i furnizeze Martei oportunităţi şi fonduri pentru a epata la balurile de caritate. El se desprinsese de afacerile familiei, se ocupa de un proiect personal, deşi în viitor va trebui să revină şi să se ocupe şi de acelea. Nu era însă momentul, taică-său încă îndesa milioane în bănci, cu amândouă mâinile. A doua zi pleca la Londra. Un grup din mediul IT îşi extindea activitatea pe sol american şi ţelurile păreau să conveargă cu ale lui.

– Ai întârziat, aproape că am contractat o răceală.

– Dacă nici băutura nu-şi mai face efectul … Să spunem că o să-mi dai mai mult de lucru şi o să mă străduiesc …

– E timpul să ne căsătorim. Tata mi-a sugerat azi că ne învârtim de prea multă vreme în cerc.

– Să ne căsătorim? Nu am luat în calcul aşa ceva, tu? Scuză-mă, abia acum am realizat că vorbeşti serios.

– Nu e mare lucru, de fapt putem continua exact ca şi până acum. Important e ca avuţiile familiilor noastre să nu se înstrăineze. Nu aştept fidelitate din partea ta, Alex, nici eu nu pot promite aşa ceva. Sper să ne deranjăm cât mai puţin unul pe celălalt. Alţii au iubire, ce-o mai fi şi aia, dar mult mai puţin decât noi.

– Mda. Mâine zbor la Londra. Încerc să atrag de partea mea nişte iniţiative europene, discutăm când mă întorc. Nu e o idee rea, acum însă aş face un duş, cu tine şi nişte mângâieri pe spate.

cuplu

***

– Mâine dimineaţă Alex Reeves va fi aici. Irene a aranjat deja apartamentul de oaspeţi şi o maşină care să-l aştepte la aeroport. Mă întâlnesc cu el pe la unsprezece, doar pentru o cafea şi o urare de bun venit, seara va fi invitatul nostru la petrecerea firmei. Negocierile încep de mâine.

– Nu era mai sigură propunerea new-york-eză?

– Poate, dar Alex e tânăr, ambiţios şi are idei îndrăzneţe, care nu au mai fost explorate. Cred că pentru noi, el e răspunsul. Vreau să intrăm pe piaţa americană departe de tiparele şi clişeele care s-au tocit deja până acum. Cred că am învăţat până la vârsta asta că riscul face bine inimii unei firme. Înclin spre el.

– Bine, tată. Pregătesc partea mea de contract, ne vedem la petrecere.

– Sper că ţi-ai luat o rochie nouă, cu cea bleumarin ne-ai plictisit pe toţi.

– Ţi-am explicat ce s-a întâmplat. Am vărsat cafea pe cea pe care o cumpărasem pentru dineu şi a trebuit să găsesc o soluţie în douăzeci de minute. Altfel nu aş fi ajuns la timp, să le urez bun venit japonezilor. Exagerezi, nu am purtat-o decât de două ori şi sinceră să fiu aş fi tentată şi a treia oară, pe lângă faptul că e elegantă, e şi foarte confortabilă.

– Te rog! Tabloidele deja cred că am sărăcit, dacă nu sunt în stare să-i ofer singurului meu copil o rochie de bal. Mai ales că nu ţi-ai anunţat încă logodna cu prinţul.

– Sper că nu te referi la Alain. I-ai oferit deja cea mai înaltă poziţie în firmă, eu nu fac parte din pachet. Avem nişte divergenţe şi va trebui să facă un efort, dacă vrea să le rezolvăm.

– Nici maică-ta nu era prea înţelegătoare şi totuşi am iubit-o şi poate încă o mai iubesc … Hai, fugi, dacă mă mai strângi mult în braţe îmi dau lacrimile şi Irene va prinde curaj şi îmi va cere o mărire de salariu.

– Poate că ar trebui să-ţi ceară mai degrabă mâna, am văzut cum îi priveai pantofii cu toc.

– Obraznico! Pleacă, înainte de a te dezmoşteni şi de a mă apuca la bătrâneţe de tripleţi.

– Vorbe… Ok, plec. Tripleţi nu, dar m-aş simţi în largul meu cu un set de gemeni…

– Ieşi afară!

– V-a supărat cineva, domnule Jones?

– Bună, Irene. Tata are nevoie de o cafea fără zahăr, i s-a îndulcit, de ceva vreme, viaţa.

– Cora!!!

– Un strop de whiskey, domnule Jones?

– Mark. Aş prefera să mă tutuieşti când rămânem între noi, ai început probabil să mă ştii la fel de bine ca şi fiica mea.

(va urma)

– citește continuarea aici – 

Pe Liliana o găsiţi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-ai promis

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,245 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro