Sex încrucișat

Catchy

28 November 2017

Bătu ușor în ușă și așteptă câteva secunde. Apăsă clanța, iar ușa de la intrare se deschise. Ar fi putut să apese soneria, dar nu o făcu. Nu știa nici el de ce. Intră timid, dar și puțin îngrijorat. Simțea că e ceva în neregulă. În sufragerie nu era nimeni. Aruncă o privire spre bucătărie și veranda din spate. Nici acolo nu văzu pe nimeni. Ciudat! Casa părea pustie, însă ar fi putut să jure că o văzuse cu câteva minute în urmă în dreptul ferestrei de la etaj. Deși nu mai fusese niciodată sus, știa că ferestrele sunt de la dormitorul ei. În aer plutea o atmosferă ciudată. După ce pășise pragul casei ei, parcă intrase într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Lumina blândă a după-amiezii iriza prin perdea, aruncând săgeți pe podea. O strigă. Sau așa încercă. De fapt, abia reuși să îi rostească  numele: Ann? Ești aici? În continuare, niciun sunet.

Nu, nu avea cum să fi plecat între timp. De când îi văzuse silueta în dreptul ferestrei și până intrase în casa ei, nu se  întâmplase nimic. Și-apoi, mașina ei era parcată pe alee, în fața garajului. Foarte ciudat, își spuse. Se hotărî să urce la etaj. Dacă se întâmplase ceva cu ea?! Cine știe, poate i se făcuse rău. Ann era tânără, dar nu se știe niciodată. Boala poate lovi oricând. Verișoara lui murise la numai 23 de ani. Așa, dintr-odată. Se dusese la culcare și nu se mai trezise niciodată. Încercă să alunge gândul cu mâna, ca și cum ar fi fost o muscă supărătoare. Următorul gând fu și mai nesuferit: dacă intrase cineva în casă, pe ușa de la bucătărie și îi făcuse vreun rău? Nu reușea să își dea seama de unde îi veneau gândurile astea ciudate. Cu un picior pe prima treaptă a scării care ducea la etaj, se lăsă pe spate suficient cât să se uite din nou la ușa aceea. Era închisă. Nu își putea da seama din poziția în care era dacă ușa era încuiată sau nu, dar era închisă. Se gândi… dacă ar fi intrat vreun răufăcător, probabil că ar fi lăsat-o deschisă… Sau nu?!

În cele din urmă porni spre etaj, treaptă după treaptă, pășind ușor. Când ajunse pe la jumătatea scării realiză că el era cel care se purta ca un hoț. Ce căuta în casa femeii aceleia tinere și frumoase? Era însurat, avea copii, o familie și un cămin reușit, o slujbă bună. Era fericit. Și totuși, din clipa în care o cunoscuse – îi fusese prezentată la o petrecere „între vecini” – nu-și mai putuse lua ochii de la ea. Avea ceva aparte, dar dacă l-ar fi întrebat cineva n-ar fi putut să spună exact ce anume. Avea o ținută zveltă și delicată în același timp, un chip și niște ochi foarte luminoși, o privire puțin galeșă, puțin gânditoare, mâini lungi și frumoase, cu degete „de pianistă”. Natura fusese destul de generoasă cu ea. Atunci când se mutase peste drum de casa lui era singură. De fapt, își cumpărase casa aceea în urma unei despărțiri destul de urâte. Sau cel puțin așa auzise. Desigur, cu ea nu discutase niciodată despre asta. De aproape doi ani, dacă o văzuse venind acasă cu un bărbat sau doi. Părea dedicată serviciului ei și cam atât. O mai vedea uneori că iese seara, probabil la vreo piesă de teatru sau un concert, dar se întorcea înainte de miezul nopții. Nu pierdea nopțile pe la petreceri și nici nu o văzuse bând prea mult. Asta, în cele câteva petreceri de prin vecini, de Crăciun și la o zi aniversară. De fiecare dată, făcuse eforturi să nu fie observat că o urmărește cu privirea, că o măsoară și o cântărește. Îl fascina ceva anume din ea. Nu știa ce, și nici nu-și bătea capul să afle. Poate că era doar atât: o alta. O „prospătură”, cum îi plăcea colegului lui, Bob, să le numească pe noile venite în firmă. O măgărie, de altfel, de care la început se amuzase, însă cu timpul gluma se răsuflase și părea să se fi transformat într-o simplă remarcă nepotrivită. Parcă ar fi fost niște liceeni plini de coșuri și incapabili să-și găsească vreo „gagică” – un alt termen de-al colegului lui.

cuplu dragoste pat

După ce urcă și ultima treaptă, se opri în capul holului. Ascultă puțin, dominat încă de acel sentiment de ireal, dar și de dorință. Dacă nu ar fi fost însurat, probabil că ar fi făcut tot ce i-ar fi stat în putință să fie cu ea. I se întâmplase în câteva rânduri să o viseze. Făceau dragoste ca doi disperați, îngroziți de nu se știe ce pericol. Pericolul de a nu fi descoperiți probabil. În continuare nu auzi nimic. Deschise larg ușa dormitorului ei. Încăperea era goală. În dreapta, vizavi de dormitor era baia. Și dacă ar fi fost în spatele acelei uși, tot s-ar fi auzit ceva. Cât de liniștită poate fi o ființă? Să nu scoată absolut niciun sunet? Puse mâna pe clanță și apăsă ușor, după care împinse ușa. Camera de baie era plină de aburi. În câteva fracțiuni de scundă apucă să se mire că nu auzise dușul. Sau poate făcuse baie. Și totuși, ar fi trebuit să-l audă când o strigase. Deși făcuse asta jos, în holul de la intrare și fără prea multă convingere. Abia își auzise el vocea, de parcă s-ar fi temut să-i pronunțe numele. În sfârșit, începu să-i deslușească silueta prin aburii care se furișau treptat prin ușa băii rămasă deschisă. În jurul taliei era înfășurată cu un prosop care abia îi acoperea pulpele până la jumătate. Sexy, își zise, neputându-se abține. După care alungă gândul cu o mână agitată care pretindea că vrea să facă puțină lumină în aburul rămas în încăperea din care începea să i se distingă tot mai bine silueta.

– Slavă Domnului! îi spuse. Ești bine!

Luată prin surprindere, îl privi stupefiată. Țipătul i se opri în gât. După câteva secunde bune reuși să îngaime:

– Ce Dumnezeu cauți aici? Cum ai intrat?

– Ușa de la intrare era deschisă.

– Poate descuiată, dar nu deschisă.

– Da, descuiată, răspunse încurcat. Am crezut că s-a întâmplat ceva cu tine.

– Ce să se întâmple?

– Nu știu. Pentru o clipă te-am văzut, după care ai dispărut. Și pe urmă am avut un sentiment ciudat, că ți s-ar fi întâmplat ceva rău. Am venit să verific, însă jos nu era nimeni.

– Cine ar fi putut fi, în afară de mine?

– Adică tu, tu nu erai jos.

– Și asta ți-a dat dreptul să umbli prin toată casa?

– Te-am căutat. Nu știam ce e cu tine.

– De ce trebuia să fie ceva cu mine? Și ce-ți pasă ție?

– Suntem vecini doar, spuse el ca o scuză, după care realiză cât de ridicol sună.

– Și ce dacă suntem vecini? Eu vin peste voi în casă, să văd dacă sunteți ok?

– Nu, dar…

– Te rog să pleci! Vezi bine că sunt ok!

După acest schimb rapid de replici, avu impresia că cineva îl trezise la realitate, dându-i o palmă zdravănă. Se întrebă: Chiar, ce caut eu aici? Iar imediat după asta privirea îi căzu pe corpul ei tânăr și proaspăt, abia ieșit din cadă. Brusc, se simți dominat de toate dorințele acumulate în acești doi ani de zile, de când o cunoscuse. Dacă totuși urcase acolo, știind-o singură, cu gânduri nu foarte… curate? Realiză întreaga situația, ridicolul ei, dorința care îi pusese sângele în mișcare, stânjeneala ei, scuzele lui de adolescent și începu să zâmbească. Ea se înfurie brusc și, rușinată, îi strigă să plece.

– Ieși! Pleacă în clipa asta!

Completă ordinul cu un gest… neinspirat, arătând cu mâna întinsă spre ușă. În clipa următoare, prosopul i se desfăcu și îi alunecă brusc la picioare. De acum, o privea în toată goliciunea și frumusețea ei de femeie pe care o admira și o dorea de atâta vreme. Cu ochi lacomi, cu gânduri deloc prietenoase, de vecin, făcu un pas brusc înainte și o luă în brațe. O lipi de faianță și o sărută pătimaș, fără a-i permite să gândească, să răsufle sau să se dezmeticească. Complet năucită de apariția și de intervenția lui, rămase nemișcată. Ar fi vrut să urle, să se zbată, să îl împingă, să facă ceva… dar realiză că nu era în stare să i se opună. Îl dorea la fel de mult cum se părea că o dorea și el pe ea. Cel puțin, în clipa aceea.

Devenise o obsesie de când se mutase acolo și de când îl văzuse pentru prima oară în fața casei, ieșind din mașină. Fusese complet dezamăgită să afle că e însurat și are și copii. Nicio șansă, deci! Nu pentru ea. Avusese dreptate Fiona, toți bărbații buni sunt luați, iar restul sunt gay. Încercase să și-l alunge din minte în fel și chip, căutându-i cusururi pe care nu i le găsea, punând între ei interdicțiile sociale și morale… Nimic nu reușise să i-l scoată din minte, din suflet. Își făcuse un obicei tâmpit să stea de vorbă cu el… în gând. Îl visa deseori, de fiecare dată făcând dragoste cu el, de parcă urma sfârșitul lumii. Cu o permanentă temere, groază chiar, să nu fie descoperiți. Să nu se afle că se iubesc… în taină. Realiza că asta e numai în mintea ei, că doar ea are astfel de sentimente pentru el dar… ce se întâmpla acum…? Oare să fi băut prea mult? Să fi combinat iar pastilele cu alcoolul? Nu. Nu băuse nimic azi. Și nici pastile nu luase. Pentru câteva secunde se temu că a luat-o razna. Că nu mai poate discerne între vis, dorință și realitate. Scânci aproape gata să scoată un țipăt când simți cum o penetrează. Nici nu își dăduse seama când ajunseră acolo. De fapt, ea era oricum… pregătită. Era complet goală când intrase el în baie. Probabil că după ce o luase în brațe și o sărutase apucase să își deschidă fermoarul și… Nu avea nicio logică. Nimic din ce se întâmpla în clipa aceea nu avea nicio logică. Încercă să se zbată în sinea ei, dar lupta era deja pierdută. Îi cedase. Nu mai puteau da înapoi. Și părea că niciunul dintre ei nu mai voia asta. Chiar din contră! Se doreau unul pe celălalt, ca doi nebuni. Prin urmare, nu fusese doar o închipuire. Toate privirile acelea ale lui, care-i mângâiau trupul, toate gesturile delicate, toate glumele… atente de la acele petreceri. Se dezmetici abia după ce îi luă picioarele și i le încolăci în jurul taliei lui și când îl auzi șoptindu-i la ureche:

– Te doresc ca un nebun de atâta timp!

După care o săltă încă un pic, o desprinse de peretele ud al băii și așa, cu ea încolăcită în jurul taliei traversă holul spre dormitor. Nu, nimic nu mai conta. Nu se mai putea face nimic. Nimeni n-ar mai fi dat înapoi de-acum. Și dacă are să se afle… Se agăță și mai tare de el, până ce ajunseră în dreptul patului asupra căruia se aruncară așa, contopiți. Și făcură dragoste ca doi nebuni, exact ca în vis. În visul fiecăruia separat, vis care se completa acum, în patul ei, unde visase de atâtea ori că fac dragoste. Era aievea?

Își răspunse singură cu un scâncet prelung, în urma unui orgasm și mai prelung. Orgasm din prima? De ce nu?! Se pare că practicaseră amândoi îndelung și repetat în toate acele vise. Dacă se întâlniseră pe undeva, prin alte lumi, în alte vieți și făcuseră cu adevărat dragoste?!

Terminară în același timp, rămânând încleștați și fără suflare. El nu se putea desprinde încă de trupul ei. Îi era teamă că nu o să mai poată face niciodată asta și ar fi vrut să prelungească momentul la nesfârșit. Nici măcar nu se simțea obosit, așa cum se simțea de cele mai multe ori când făcea dragoste. Din contră, era energizat și, dacă „dumnealui” ar fi fost de acord și l-ar fi ascultat, ar fi luat-o de la capăt așa, fără a mai ieși din locul acela aproape fierbinte, pe care-l dorise și la care visase atâta vreme. De teamă să nu o piardă, se lăsă pe o parte, fără a se desprinde însă de trupul ei, fără a-i da drumul din brațe. Nu, nu putea să o piardă. Nu încă. Când răsuflarea li se liniști, se priviră contrariați. Dar nu ca doi străini. Nu mai erau străini de-acum. Nici înainte nu fuseseră, însă acum erau… intimi. Un sacrilegiu! El încălcase pentru prima oară jurământul căsniciei. Era căsătorit de 15 ani și nu își înșelase soția niciodată. O iubea și totuși…

Ea iradia, ca orice femeie după ce face dragoste. Era parcă și mai frumoasă. El o făcuse să arate așa. Îi adăugase un plus de frumusețe. Și de fericire. Chiar dacă o fericire de moment. Se simți oarecum mândru de asta. Îl privea de parcă s-ar fi cunoscut de o viață. De parcă ea era soția lui. Oare intrase totuși într-o altă dimensiune? Într-o altă viață??

Îl readuse la realitate, întrebându-l:


– Dumnezeule, ce am făcut?

– Am făcut dragoste.

– Da, dar… tu…

– Da, știu. Dar faptul e consumat. Nu mai putem face nimic. Nu mai putem da timpul înapoi. Și nici nu regret. Cel puțin nu acum. Te doresc de când te-am cunoscut. Adică de aproape doi ani visez să fac dragoste cu tine.

Îl privi uimită, cu ochii ei mari și frumoși, de ciocolată.

– Și acum?

– Nu știu. Acum, acum stăm așa, îmbrățișați, și ne bucurăm de fericirea asta. După aceea… vom vedea.

– Nu poți să le faci asta alor tăi. Ai copii. Nu îi poți răni. Nu trebuie! E o nebunie! Suntem amândoi nebuni!

– Suntem amândoi niște oameni maturi, trecuți prin viață, care au făcut dragoste și s-au simțit foarte bine. Cel puțin, eu m-am simțit foarte bine cu tine.

– Da, și eu. Tocmai de asta…

– Taci, îi spuse, acoperindu-i gura cu un sărut. După care mai făcu încă o dată dragoste cu ea. De data asta pe îndelete, cu mișcări lente și penetrări adânci. Îi plăcea să audă geamătul ei de plăcere.

Nu știau cât este ceasul Probabil trecuseră câteva ore. Ce mai conta? Într-un final, se desprinseră și el se ridică fără să spună nimic. Își căută lucrurile și începu să se îmbrace tot așa, fără să rostească un cuvânt.

– Te duci acasă și pui imediat hainele de pe tine la spălat! Și faci și un duș!

El nu îi răspunse. Cu privirea în covor, tăcea stând pe marginea patului, îngândurat.

– M-ai auzit ce-am spus? Acum, imediat faci asta! La ce oră se întorc ai tăi?

– Da, doamnă, așa am să fac! Nu știu exact.

Se ridică fără să se întoarcă și plecă. Fără să spună nimic. Coborî treptele două câte două, oscilând între fericire și amărăciune. Ciudat totuși, sentimentul acela de teamă dispăruse. Și nici amărăciune sau vinovăție nu simțea. Foarte ciudat, își spuse. Nu înțeleg nimic.

Traversă rapid strada, intră în casă, își verifică telefonul – niciun apel pierdut, niciun mesaj. După care se dezbrăcă, aruncă rufele în mașina de spălat, puse programul cel mai rapid și se băgă sub duș. Nu simțea că se spală ca să înlăture „urmele”, să scape de mirosul ei – pe care îl adora, ci doar ca să o asculte. Să facă ce îi spusese ea; de fapt, ce era înțelept să facă. Nu știa cum o să procedeze în continuare. Nici nu își punea încă problema dacă e cazul să îi spună soției. Și ce să îi spună?! Că a fost DOAR sex? Pentru că, în mod clar, nu fusese doar asta. Deocamdată voia să fie ceva doar al lui. Al lui și al ei. Atât!

Se îmbrăcă, apucă în grabă portmoneul, telefonul mobil și cheile de la mașină și ieși val vârtej pe ușă, într-o stare de adolescent îndrăgostit. Viața era frumoasă. Cel puțin pentru el. Cel puțin acum, în clipa asta. Și în ultimele… două ore să fi trecut?!

Se sui la volan și demară în trombă, fără să arunce măcar o privire spre casa ei. Ea era de-acum a lui. O avea în suflet, o simțea prin toți porii. Bine că ceilalți nu puteau vedea asta. Că nu puteau simți ce simțea el. Spera să nu o poată observa nici soția lui. Să nu-l simtă.

În mai puțin de 20 de minute opri mașina în fața vilei părinților ei. Îi fusese teamă să rămână acasă și să o aștepte să se întoarcă. Se temea de propriile gânduri. De ce avea să îi spună când s-ar fi întors. Așa proaspăt… transformat, se gândise că îi va fi mult mai ușor să se ducă el la ea. Nu să o surprindă, ci pur și simplu. Și, în funcție de moment, de cum ar arăta ea, de cum s-ar purta, avea să îi spună sau nu. Deși hotărâse înainte de a pleca de acasă că o să mai aștepte măcar o zi. Dăduse bir cu fugiții. Parcă ar fi fugit de ea, pentru că nu putuse fugi cu ea, cu Ann. Ann rămăsese acolo, singură, întinsă pe pat, cu urma trupului lui afundată în cearceaf, cu mirosul after shave-ului lui îmbibat în pernă și în pielea ei.

Ieși din mașină tot așa, în pas vioi, închise portiera fără să o trântească și se îndreptă spre intrare. Nu avea de ce să sune la sonerie. Apăsă pe clanță și deschise ușa de la intrare. Simți un fior, ca și cum ar fi fost electrocutat. După care senzația aceea ciudată, de ireal. De deja-vu. Păși în casă și pe dată se simți copleșit de același sentiment ciudat. Scena se repeta, doar că în altă casă, cu o altă femeie. Doar el era același. Mai era oare același?! Își alungă gândul cu un gest identic cu cel făcut și mai devreme, în casa lui Ann, și rosti ușor numele soției. Niciun răspuns. Casa părea pustie. O fi în grădină, își spuse, ieșind pe ușa din spate, care dădea în curte. Nu era nimeni. Se întoarse imediat în casă și inspectă atent parterul. Nu era țipenie de om. Băieții nu puteau fi oricum. Cel mare era la antrenament, iar cel mic avea niște meditații. Părinții ei erau plecați într-o excursie. Casa era pustie. Dar de ce era deschisă ușa de la intrare? Descuiată, pardon! Chicoti, amintindu-și vorbele lui Ann.

Dezamăgit cumva, contrariat și puțin speriat de scena care se repeta aproape identic, porni spre etaj. Treptele nu scârțâiau, avusese grijă socru-su de asta. Ajunse sus și făcu același lucru, numai că în ordine inversă. Deschise mai întâi ușa de la baie, ținându-și respirația. Nimeni! Răsuflă ușurat. Se întoarse și se îndreptă spre dormitor. Apucă ușor clanța, apăsă și deschise ușa. Rămase împietrit. În același timp, auzi și văzu un spate de bărbat. Mai precis, un fund. Nu, nu putea fi al lui Mark! Mark era la antrenament. Dar dacă… golanul… se furișase aici cu vreo prietenă de-a lui? Nu, n-ar fi îndrăznit. Plus că Eve, nevastă-sa, nu i-ar fi permis. Iar ea nu ar fi avut unde să se ducă. Oricum, Mark n-ar fi lipsit pentru nimic în lume de la antrenament. Și atunci? Al cui era spatele… cine era bărbatul acela care tocmai „cobora” de pe o femeie? Și cine era femeia care încă mai gâfâia sub el?? Cum nu făcuse absolut niciun zgomot, cei doi nici nu observaseră că întrase în dormitor. De-acum, erau amândoi întinși unul lângă celălalt, cu ochii închiși, răsuflând încă sacadat.

Rămase perplex. Se uita la ei și nu îi venea să creadă. Nu se dumirea cine poate fi bărbatul… nu îl mai văzuse niciodată, dar femeia era cu siguranță Eve, nevastă-sa. Îl pufni un râs nervos, răsunător, care îi făcu pe cei din pat să sară ca arși, realizând în sfârșit că era și el acolo. Nevastă-sa, aia pe care el, până în după-amiaza asta, spunea că o iubește și pe care nu o înșelase niciodată, era o tipă care nu se pierdea cu firea. De-acum, totul era dat în vileag. Își revenise rapid după ce îl văzuse și, cum cărțile fuseseră aruncate, el continuând să râdă isteric, îi spuse:

– Dragul meu, dacă știam că te amuză atât de tare faptul că te înșel, te-aș fi informat de fiecare dată.

Se opri pentru câteva secunde din râs, se uită la ea, la amândoi, ca și cum cineva ar fi oprit timpul în loc, după care se răsuci brusc pe călcâie, închise ușa în urma lui și porni în jos, pe scări, sărind câte 2-3 trepte, râzând din nou, dar de acum din cu totul alt motiv. Ce tâmpit fusese să creadă că și nevastă-sa îi este credincioasă așa cum fusese el! Timp de 15 ani! Hmmm… de fiecare dată… asta însemna că îl mai înșelase și cu alte ocazii. Oare cu câți bărbați? Și cum de nu-și dăduse seama de nimic? Cât de fraier putea fi!

Refuză pur și simplu să se lase pradă tuturor acelor întrebări. Ce mai conta?! Asta însemna că nu avea de ce să-și mai facă griji sau să se mai simtă vinovat. Însemna doar că, de-acum, căsătoria lor era… deschisă. Că puteau face o înțelegere, un fel de… fiecare cu viața lui. De dragul copiilor măcar. Chiar nu era momentul să îi dea peste cap cu astfel de știri. După ce avea să plece și cel mic la facultate… poate.

Se urcă în mașină pătruns încă de acel sentiment de ireal, ca și cum ar fi intrat printr-o poartă interstelară, într-o altă dimensiune. Se întreba doar dacă se va mai putea întoarce vreodată la ce a fost. Nu, cu siguranță nu. Dădu drumul la muzică la maxim și făcu drumul înapoi către casă în mai puțin de zece minute de data asta. Se grăbea. Se grăbea să fie cât mai departe de scena aceea complet neașteptată, de reacția lui Eve. Era o a doua fugă în mai puțin de o oră. De acum fugea de soția lui. Și fugea înapoi la Ann. Frână cu zgomot și parcă mașina în fața casei. Ieși sprințar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, atâta doar că, în loc să intre în casa lui, traversă strada și se îndreptă spre casa lui Ann. Ușa de la intrare era în continuare descuiată. De altfel, niciunul din vecinii de pe strada lor nu își încuia ușa de la intrare. Intră fără să o mai strige, închise ușa, răsuci cheia, după care urcă scările tot în fugă, sărind câte două trepte. În câteva clipe ajunse în dormitor. Ann era încă în pat, cu perna lui – hmmm, cum suna asta, perna lui… – în brațe, privind melancolică. Îl văzu în cadrul ușii și nu îi veni să creadă. Se frecă la ochi, crezând că i se pare. Nu, nu putea fi aici, își spuse! De ce să se fi întors? Și cum? Până să se dezmeticească, el se și dezbrăcase, se băgă înapoi în pat lângă ea, o luă în brațe, o sărută îndelung, după care făcură din nou dragoste. Tot așa, pe îndelete. Sfârșitul lumii putea să mai aștepte! Deocamdată, erau între două lumi. Între două relații, între un sfârșit și un început.

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

„Jesus is my boss. Amen!”

Scrisoare din viitor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,076 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro