Sex orar în sus, sex orar în jos

Camelia Cîmpean

2 February 2016

Cîmpean CameliaCăsnicia părinților mei a fost, pentru mine, ca Nordul pentru cei rătăciți: punct de referință, mijloc de orientare, certitudine și supraviețuire. Dacă vreun băiat din adolescența sau  tinerețea mea nu m-a putut trata așa cum tata a tratat-o pe mama, n-a fost bun. Ireconciliabil.

Cu șase ani mai mare, tata s-a uitat la mama ca la un porțelan din dinastia Ming. A răsfățat-o, a protejat-o, a ajutat-o la orice. Ea – critică, selectivă, aproape puritană, el – hâtru, experimentat, aproape libertin. Nu, n-a înșelat-o. Niciodată. Dar, din poveștile bunicilor și chiar ale mamei, înainte de căsătorie, Dumnezeu cu mila…

În ultimii ani, pe lângă multe altele, mama suferea de diabet. Aproape reușise să renunțe la zahăr, cu excepția ciocolatei. De câte ori mergea la oraș să scoată pensia, tata cumpăra și două – trei ciocolate cu rom sau cu alune, preferatele ei. Îi dădea numai una, pe celelalte le ascundea. Nimeni n-a reușit vreodată să găsească ceea ce tata a ascuns, cu atât mai puțin mama, care nu avea răbdare nici cât să mănânce stând pe scaun, ca toți oamenii. Mereu pe fugă, mereu ocupată, mereu gata să meargă în grădină, să pună sau să culeagă ceva.

După câteva zile, când gustul ciocolatei devenea o amintire dureroasă și nivelul glicemiei se stabiliza la limite rezonabile, pe colțul bufetului, dimineața, răsărea un sfert de baton. Sau două pătrățele. Nu mai mult. Le întindea până la pensia următoare și mama, ca un copil vinovat, le mânca repede și-i mulțumea din priviri. În ziua aia nu-l mai cicălea pentru nimic.

În felul ei, mama a fost cea mai aprigă susținătoare a drepturilor omului pe care am întâlnit-o în viața mea. Pentru ea, a obliga un om să facă ceva împotriva voinței și a credinței sale constituia un păcat similar crimei. Se împăca greu, dar se împăca totuși cu fapte și gesturi pe care le considera reprobabile, numai și numai dacă era convinsă că sunt făcute din proprie voință, fără niciun fel de constrângeri.

În primăvara lui 90, presa scrisă și vorbită căpăta curaj, iar sexul și ramificațiile sale nu mai constituiau un subiect tabu. Să nu uităm că, până atunci, se vorbea doar în șoaptă și numai într-un cadru restrâns, despre „prostii”. Mama, pensionată pe caz de boală, îndeplinea, benevol, rolul de dădacă pentru copiii mei minori. Veneam de la serviciu, după-amiaza, semnam procesul verbal de predare – primire în bună regulă: curați, mâncați, cu jumătate teme făcute și plecam acasă. Nu înainte de a-i povesti noutățile de la serviciu, de a diseca tocănița vecinei care a împânzit cartierul cu mirosul ei, de a comenta și sudui banii care se devalorizau în fiecare zi… nu mai au valoare, mamă, deloc…

Într-o zi curată ca apa de izvor, mama se revoltă:

– S-a stricat lumea de tot, Cami, mamă, de tot. Auzi ce povestesc ăștia la televizor: îi punea ceasul să sune la oră fixă nevestei, ca să facă sex cu ea. Păi, bine, mă, nemernicul ăla nu știe că femeia face când vrea ea, când are chef, nu să o scoale el noaptea cu ceasul, la oră fixă. Auzi, să sune ceasul, când doarme femeia mai bine…

femeie razand

– Eee, prea crezi și tu toate prostiile de la televizor, zic, fără să mă gândesc prea mult. Sau poate n-ai fost atentă și n-ai înregistrat toate amănuntele, că mi se pare cam greu de crezut, cine știe…

– Cum n-am fost atentă, sare ea ca arsă. Sex orar în sus, sex orar în jos. Adică la oră fixă. Îi băgam eu ceasul ăla în Doamne-iartă-mă demult, n-apuca a doua oară.

M-a luat cu furnicături pe interior, am crezut că sufletul mi-l dau încercând să explic printre hohote:

– Oral, mamă… nu orar… ca la… examen… gura… nu programul… nici să respir nu puteam, darămite să articulez cuvintele.

A stat ea pe gânduri, a socotit ce-a socotit și s-a rățoit:

– Râzi ca proasta, ptiu, drăcia dracului, e mai rău decât am crezut. S-a stricat lumea de tot și voi, tineretul, atâta știți, să râdeți.

Și, după alte câteva minute de cugetare, văzând că m-am mai potolit și eu:

– Parcă era mai bine cum zisei eu, zău așa… orar.

N-am mai plecat acasă în seara aia, a învins dorința de a vedea expresia de pe fața tatălui meu și de a auzi explicația lui.



Citiţi şi

M.

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,678 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro